Drumul spre abator..

Mi-am adus aminte deunazi de-o comparatie pe care am folosit-o la un moment dat intr-o discutie despre posibilitatea existentei unei ordini universale, cu sau nu forma unei instante superioare. Spuneam ca viata-mi pare mai mult decat e pentru o vaca, un drum spre abator.  Ca poti face acel ceva care sa conteze, ca trebuie si e datoria ta sa fie si sa fii.

Paradoxul e urmatorul: copil fiind, ai impresia ca totul in jurul tau e mare, curtea casei iti pare imensa si alergi ca bezmeticul in picioarele goale de la poarta pana in randurile de porumb, dintre care nu te vezi nici urcat pe scaun. Pe masura ce cresti, raportul se schimba, curtea iti pare din ce in ce mai mica, pana ajungi peste ani s-o vezi usor bagatelizata, iar spatiul pe care-l stiai nu mai e suficient. Iti iei adio, privind cu dor in urma si pleci. Problema e ca scotand “capul din porumb”, ajungi sa vezi cat de mare si de multa si de tot divers e lumea, ca nu te poti aseza in varful ei, asa cum te urcai pe acoperisul beciului. Si cat de improbabil e ca urmele pe care le lasi sa conteze. Si-ajungi la resemnarea lui “We’re all just following the light of long dead stars”.

Si poate pana la urma e doar un simplu drum spre abator. Vorba melodiei, “No death from above ‘cos death’s all the same”. Si ca tot veni vorba de ea, am vazut clipul. E interesant si sugestiv. Vizionare placuta!

httpv://www.youtube.com/watch?v=xUqITb5_wi4