Halfway Through

Nici cel mai agil observator nu ar putea sa spuna, cu maxima certitudine, unde au fugit primele zile ale anului. Par sa se fi amestecat aiurea, intre bune intentii, uneori absurd exprimate sub forma de “new year, new me”, esecuri de etapa si nesimtite amanari.

Amestecul dintre dorinta implacabila a lui Kelly Jones si ironia intepatoare a lui Tim Booth curge intre doi poli, pe cat de opusi, pe atat de alaturati, ca o imagine absurda a unui continuum care nu stii daca nu e doar perfect curbat; daca nu cumva, ura si iubirea sunt doi vecini despartiti de o pustietate intr-o parte si un simplu gard in cealalata.

Dincolo de toate, pare o perioada in care e bine sa arunci cu fise, ca intr-un joc de poker absurd: privind in interior, habar n-ai cate ti-au mai ramas, iar masa din fata-ti e ca o valtoare din care nu razbate niciun call. Uneori, poti ghici cate un fold mai mult sugerat decat spus; in rest, jocul numit viata pare sa curga nestingherit, adaugand zi dupa zi, saptamana dupa saptamana.

Cu o curiozitate uneori sora cu exasperarea, alteori cu o jovialitate demna de o cauza mai buna, privesti la ce-ti aduce fiecare zi: e loc pentru deschis un pic de suflet si reamintit ce inseamna acasa, e loc de provocari intelectuale si e loc de planificat vacante, a caror juxtapunere pare o gluma in sine: cateva zile de iarna tarzie in magica Islanda, urmate de alte cateva intr-un leagan caldut al culturilor, Istanbul.

Pare ca, intre raguseala din vocea solistului de la Stereophonics si acutele vraciului nebun care danseaza anarhic la un concert James, orice e posibil, la fel cum intre temperaturile cu minus, speranta aproape absurda a unei aurore boreale si o seara de aprilie pe o terasa in Galata sau Fanar, e loc sa se strecoare si un pic de magie. Ori, poate, mai mult decat magie, e loc de altceva: de nebunia de a arata niste metaforice carti, de a spune “all in” si de a pune pe masa ce ai si ce e, cu riscul de a fi nimic.
Asa a fost aceasta melodie U2, care nu a vazut niciodata lumina zilei, dar care mi-a ramas in minte pentru primul vers. Si atunci, oare ea chiar nu exista?

Lead me in the way I should go.
I’m running out of chances to blow,
that’s what you told me and you should know.
Lead me in the way I should be.
Unravel the mystery of the heart and its defense,
the morning after innocence.