11 stories on from the 2nd floor
11 povesti din care pare ca respira o viata.
-
My Favourite Clown
A fost o revelatie pentru mine cand am citit parerea lui Woody Allen despre existenta. E o revelatie paradoxala, pentru ca structura rationamentului lui e centrata in jurul ideii ca nu exista nicio structura. Haveil havulim hacoil haveil, desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciune. Would the sun still rise if there’s no one around?, se intreaba Finn Andrews de la The Veils. Ar conta? Ce ar fi circul fara spectatori? Here comes my favourite clown…realitatea e ca avem niste oameni favoriti care devin my favourite clown, te fac sa te simti mai putin singur si iti dau iluzia unui sens. We’re all broken – that’s how the light gets in, dar…
-
Imitation Of Life
“Have fun in the graveyard”, imi spuse, mucalit, un prieten, auzind ca-mi voi petrece o zi intr-un cimitir, pentru a-i satisface dorintele putin morbide ale bunicului meu, dornic de a face curat la mormintele familiei. Oricum ar fi, o vizita intr-un astfel de loc te face sa fii un pic meditativ, vazand sirurile parca nesfarsite de pietre funerare, unele spunand povestile unor oameni disparuti dintre noi, altele asteptandu-si, lugubru, oaspetele. Ce preocupare morbida trebuie sa fie a-ti pregati cu constiinciozitate groapa – iar unii o fac cu o abnegatie demna de un diagnostic psihiatric. Dupa o astfel de vizita, a petrece cateva ore pe o banca din cel mai mare…
-
Echipa si profesoara de matematica
26 August 2006. Paraschiv marcheaza imperial si reuseste hattrick-ul. Privind peste cap, profesoara de matematica schiteaza un zambet. E 3-1 in deplasare la FC National si Otelul reuseste sa lege doua victorii consecutive dupa un start de sezon de speriat. In profunda agonie, un om deosebit si un suporter aparte isi asteapta sfarsitul implacabil, privind la echipa pe care a sustinut-o mereu, desi nu a calcat niciodata in tribunele stadionului. A fost ultimul meci al Otelului pe care l-a urmarit si, probabil, una dintre ultimele vagi bucurii inainte de injustul final. Cateva zile mai tarziu, in acelasi pat din care privise victoria galatenilor, a inchis ochii pentru totdeauna. Au urmat…
-
Fierbinte!
Motto: “Poate mergem chiar acum afara sa privim cum ne imbratiseaza orasul, cu vapoare, cu autobuze si arbori. Cu respiratie si voci si sange. Cu zi si noapte. Cu oameni si eu si noi impreuna. Poate” Scris in stilul flamandei Annelies Verbeke. Scriitura ei e densa si directa, e tensiunea orasului, cea care ti se strecoara sub piele si care devine tu fara sa-ti dai seama. E ceea ce traim, doar ca ipocrizia noastra ne alina durerile constiintei. Cati dintre noi, cu sau fara cineva alaturi, ne culcam si ne trezim singuri? Fierbinte. Domneasca isi valureste asfaltul sub cauciucurile rarelor semne de viata urbana, maxi-taxi-urile. “Coboara cineva la Modern?” e,…
