Personale
Cuvantul personal e o himera. Nu poti fixa in timp nimic!
-
Three little poems
Three little poems about love and loss, that just wanted to come out into the world, days, years or even months after after they poured out of me.
-
Unul din 108
E o zi fara nume, iar motanul tolanit de-a lungul partii stangi a corpului, cu capul asezat lenes pe abdomen. Pisicile simt procesele inflamatorii, imi amintesc, si o neliniste ciudata ma traverseaza, ca un fior venit de nicaieri. Maine voi avea mereu mai mult timp sau mai mult chef sau mai mult curaj sa fac o programare restanta. Fiecare lucru amanat, ar merita o voce a lui care sa iti spuna cand il alungi din gand: “ce e gresit la acum?”. …. E marti si, cu verva noului an si promisiunea din precedentul iti iei in serios rolul de pacient. Iei fisa si urci la salon, declamand zambaret: “la mine…
-
And We Run..
Patterns Of Running I’d consider running If the Earth was flat Just to reach the end of the world And gaze past its brim Now I keep on running On this round shaped Earth Sorta fearing, sorta hoping It’ll bring me on the other side Of you
-
Beautiful Arsonists
We were running through a burning museum, so horrified to find an escape. We did not realize it was our rush setting things on fire. Creators of immense beauty. Unstoppable arsonists. We ran, our lungs filled with dust, Is escaping a blessing or a curse? It is How it is. Escaping. A heap of smoking ashes In a half burned frame And no walls to hang it onto
-
Amintirea unei plaje
Textul de mai jos a fost scris sub soarele inca arzator al Mediteranei, in 09.10.2016. Caldura din aer nu anticipa nimic din frigul iernii ce avea sa urmeze. La fel ca in orice, si in calatorit si explorat, jumatate din succes il da un singur lucru: sa incepi. Ratezi toate pozele pe care nu le faci, zice o vorba a fotografilor. Primul contact cu Costa del Sol, dupa apusul sublim vazut din avion, n-a fost neaparat la superlativ: aeroportul nu pare cel mai modern din lume, dar nu e nici vreun hangar, ca in Corfu sau Preveza, autobuzul care te duce in centru e ok, dar foarte similar cu cele…
-
O Zi de 11
N-am avut niciodata o memorie prea buna. In fapt, e doar o memorie selectiva, care pare a retine lucruri exclusiv dupa propria-i preferinta, indiferent de cat imi doresc sa nu-mi scape una sau alta. Uneori, gasesti acei oameni fantastici care, cumva, nu uita. Acum 10 ani si cateva luni, o astfel de persoana speciala a plecat dintre noi, dar, totusi, telefonul a continuat sa sune, mesajul sa ajunga: la multi ani, Victoras! Cam asta a fost textul de pe ecran care aproape ca m-a trezit astazi. Da, azi, 11 noiembrie, cand un discret Sf. Victor se strecoara in calendar. Zambesti, te imbraci si pleci spre birou. I’m late, I’m always…
-
Killing The Pest
The pest poate fi orice. Uneori, e o frica viscerala pe care nu poti pune degetul, alte ori sunt limitari dictate de nu poti sau nu e voie sau nu se face, altele sunt doar alegeri comode (“did you exchange cold confort for change?” spune melodia), iar altele sunt cine stie ce procese cognitive superioare. Ambiguu sau nu, cert e ca de-o vreme incoace incerc activ sa ii fac felul. Vine la pachet cu o atitudine mai relaxata asupra judecarii celorlalti, mai multa adaptare, libertate de expresie, provocarea limitelor si explorarea unor teritorii care nu neaparat imi erau la indemana in urma cu nu mult timp. Uneori trebuie sa te…
-
There’s a strange kind of light..
Azi ar fi fost o zi de telefon de “La multi ani!”. Acum e departe, mai departe decat kilometrii care ma faceau sa pot pune prea rar “a”-ul in fata lui “casa”. Prin urmare, cu un pic din umorul tragi-comic caracteristic, asta e un inlocuitor de la multi ani: You taught me kings and queens While stroking my hair In my darkest hour I know you are there Kneeling down beside me Whispering my prayer Yes there’s a strange kind of light Caressing me tonight Pray silence my fear She is near Bringing heaven down here httpv://www.youtube.com/watch?v=rEVl1shriqg
-
Same Old Fears
Muzica lui are o emotie aparte, care ti se cuibareste in suflet. Finn Andrews e amareala abia sesizabila pe care ti-o lasa in gura o pastila pe care o crezi dulce. Din spatele unor acorduri simple razbate un soi de disperare cotidiana pe care o simti in tine in rarele momente cand totul in jur tace. Originalul vocalist al The Veils pare a fi inteles una dintre fricile noului mileniu – frica de a nu conta. Si fugim, tipam, conducem mai repede, claxonam mai tare, ne adunam in baruri si cantam pana ne dispare vocea si aburii vinului fiert ne gonesc intr-un somn fara vise. Facem teatru, sporturi, dansam si…
-
Scrie!
Teroarea zilelor astea, tensiunea si disperarea lor, mi-a(u) aratat ca nimic din ce putem face nu ramane mai dainuitor in urma noastra decat litera scrisa. Pe o hartie oarecare, pe un blog, intr-un document, oricand, oricat, orice. Scrie! E urma melcului nostru tarandu-si cochilia de trairi, e o evadare si o izbavire , o deindividualizare altruista, o cimentare a urmelor in nisip. Scrii, deci existi, iar asta transforma ranjetul paralizant al spectrului mortii intr-un rictus dement, de care te inspaimanti si razi deopotriva, suferinta, intr-o pleiada de contraste, de lumini si de umbre, in jocul etern de-a rasu-plansu, cu mangaierea sa dulce-amaruie. Mi-am zis aseara ca “voi scrie”, dar la…