Zumzet in musuroi
Privind de pe deal, vezi cum orasul se schimba in fata ta. Mahalalele vechi,insirate de-a lungul unui rau pipernicit lasa loc turnurilor, sediilor de sticla si otel si unor vile iesite parca din pixul unui cubist ratat.
E un asfintit caldut si ploile din zilele trecute mai pastreaza in aer o bruma de racoare. Pasi alene, de-a lungul trotuarului, spitele trosnind ale bicicletelor si trotinetele vesele palesc in zumzetul traficului. Un tramvai zdrangane amenintator, de parca ar vrea sa plece de-a curmezisul pantei, iar scrasnetul rotilor da tonul ceasului din turn. E o ora exacta, ora la care “Hora Unirii”, falsata ingrozitor si totusi atat de familiara, completeaza vacarmul.
Brusc, e liniste – fie doar si o clipa. Asculti respiratia usurata a orasului. Luminile se schimba la semafor, iar tumultul reincepe, pana devine natural.
Nu departe, oamenii isi fac plimbarea de seara: ce ironie cruda, o lume in care mastile au lunecat de pe suflete, peste gura! Respiri sub amenintari nevazute si ghicesti in roiala celor din jur samanta fricii. E o vreme in care, asemeenea inecatului, te agati de paiul sperantei.
Un avion strabate cerul, ducand cu el dorul de duca si nevoia unor orizonturi optimiste. Vrei sa crezi cu disperare intr-un maine mai bun, mai bland si mai linistit, asemenea unei zile pe un balcon insorit, in croncanitul pescarusilor dunareni.
O femeie intre doua varste, ivita de nicaieri, pozeaza apusul si isi continua drumul, de parca ar putea sa prinda ultimele raze de lumina si sa le faca ale ei.
Ce irosire – iti spui – sa traiesti o viata visand visele celorlalti, iar realizarea faptului ca, asemeni peticului de iarba pe care te-ai oprit, rezisti vuietului din jur iti pune umbra unui zambet pe fata.
Ultima perioada a fost un cantonament al umilintei, in care lasi orgoliul asemeni unui costum prea mic, prea ros si prea scortos si te inveti bucurii marunte. Speranta ca furtuna va trece. Ca o samanta de familiara normalitate nu e imposibila. Asteapta sa incolteasca si, la fel ca firele de iarba, sa creasca din nou si sa-ti gazduiasca fiinta, inbratisand-o.
