Ziua 6: Punand lucrurile in perspectiva

V-a fost dor de povesti despre experienta iberica? Mie da!

Ziua a 6-a a fost rezervata intalnirilor cu colosii: acele obiective la care se gandeste orice turist cand aude “Barcelona”. Pareri despre cum arata Casa Batllo sau Sagrada Familia sunt cu duiumul pe net, asa ca nu stiu ce as putea sa adaug, altceva decat ca pentru mine a fost o punere in context a existentei. Morala e: exista lucruri extraordinar de frumoase, pe care putine minti si le pot imagina, exista lucruri socant de mari si marete, pe care foarte putini le pot lasa in urma existentei lor. Relaxeaza-te! Esti mic, iar majoritatea bataliilor pe care le duci nu vor conta nici peste un an, d-apoi peste 100 de ani.

Privind la Barcelona si minunatiile sale arhitectonice, la viermuiala continua de la metrou, la sutele de straini de toate formele si culorile care se perinda pe strazi, ai impresia unui ibric pregatit sa dea in clocot. Particulele se agita intr-un haos fara sens pentru altcineva decat fiecare dintre ele.

Dar e inca dimineata, nu e trecut nici macar de ora 11, iar pentru o zi de vacanta, e timp berechet (mai ales dupa standardele mediteraneene). Au “sudistii” astia o abordare misterioasa a vietii, in care graba e rara si ziua incepe tarziu, iar daca unii ar zice ca sunt trantori, mai degraba (in contextul celor zise mai sus, mai ales) au inteles mai bine sensul vietii, dincolo de a fi “a worker drone”, vorba cantecului.

Casa Batllo, cu formele ei unduitoare, e tot timpul anului un obiectiv principal al turismului in Barcelona. Implicit, sfatul e sa va procurati biletele online, altfel veti avea de suferit in relativa tacere la coada de la intrare. Fie doar si pentru senzatia de VIP pentru o secunda pe care o ai trecand pe langa lumea incolonata pentru a ti se scana biletul de pe ecranul telefonului, merita!

Biletul nu e ieftin, dar impreuna cu el vine si un ghid audio-video de realitate augmentata sau, pentru cei care n-au inghitit un DEX, primesti o mini-tableta si casti, iar in functie de sala in care te afli si incotro indrepti tableta, ti se redau detalii sau iti este ghidat turul.

Casa Batllo e o cladire (rezidentiala, cu apartamente, adica), dar construita pentru a oferi atat functionalitate cat si o senzatie unica de comuniune cu universul marin: oriunde privesti, unde, curbe, ferestre ca niste ochi bizari si bucati de gresie asemeni solzilor unor monstri marini iti dau impresia ca te-ai afla in mijlocul unui ocean antediluvian.

Pasii te poarta spre primul etaj, in salonul cu vedere spre Passeig de Grácia. E locul ideal pentru a te lasa fascinat de toate detaliile si in care trebuie sa privesti in toate directiile: de la semineu la detaliile candelabrelor sau la textura tavanului, care imita solzii de peste.

O iesire e obligatorie si pe terasa din spate, de unde veti avea o alta perspectiva asupra geniului creator (si incredibil de rabdator, presupunand ca cineva, pe nume Gaudí, a imaginat in fiecare detaliu modul in care trebuie asezate toate bucatelele colorate pentru a obtine diverse simboluri).

Inapoi in cladire, e cazul sa nu neglijam modul in care cladirea aproape nu are nevoie de lumina artificiala: intr-o vreme cand grafica 3D se facea doar din pix si foaie, iar Autocad-ul era inca la vreo 80 de ani distanta, tipul asta a reusit sa construiasca un “iluminator” perfect.

Drumul te poarta apoi spre acoperisul cladirii, unde vei gasi aceleasi forme complexe si fluide, aceleasi culori vii si eternul efect de mozaic.

Intoarcerea se face prin niste sali la fel de spectaculoase, pe care foarte rar vei avea ocazia sa le gasesti neinundate de turisti. Bineinteles, ti se face obisnuita poza pe care o vei putea colecta de la parter, pentru “doar” vreo 8 euro. Evident, nu te obliga nimeni sa o si cumperi, dar la afluxul de turisti, e suficient sa vinzi si doar 20% din poze pentru a-ti acoperi costul DSLR-ului si productiei in cateva zile.

Pana la iesire, mai ai de vazut o mini-expozitie de piese de mobilier imaginate de acelasi geniu creator si, desigur, un magazin de suveniruri unde preturile sunt de la piperate la ingrozitor de mari pentru turistul est-european. Magazinul, insa, nu duce lipsa de gura-casca, ba chiar si de suficienti musterii.

Cum orice are un sfarsit, a fost cazul sa lasam Casa Batllo in urma si sa ne continuam drumul pe celebra artera catalana, Passeig de Grácia, catre o alta minunatie: La Pedrera, cunoscuta si sub numele de Casa Milá. Din pacate (sau fericire), am vazut-o doar din exterior.

Cum zona e foarte, foarte vizitata si pozata de mii de oameni zilnic, e dificil sa fii creativ si sa gasesti un unghi deosebit, mai ales intr-o foarte insorita zi de toamna. Prin urmare, daca ai de asteptat dintr-un oarecare motiv sau pur si simplu vrei sa surprinzi ceva mai altfel, e mereu o buna idee sa cauti detaliile mai putin surprinse. Din fericire, Gaudí a pus suficiente pentru toata lumea.

Si daca, sub vreo forma sau alta, La Pedrera nu va atrage, stati linistiti: in aceasta zona a Barcelonei, cladirile interesante, cu forme spectaculoase, sunt peste tot. Cine-si inchipuie ca Batllo sau Pedrera sunt incadrate de cvartale de blocuri comuniste va avea o mare, mare surpriza, placuta, de altfel.

Dar cum timpul de visare si de contemplare a creativitatii arhitecturale catalane se incheiase, venise momentul pentru a doua oprire importanta din treaseul acelei zile: Sagrada Familia.

Basílica i Temple Expiatori de la Sagrada Família, pe numele ei complet, e un proiect monstruos, inca neterminat: desi se construieste aproape continuu de peste 100 de ani, abia prin 2026 se estimeaza ca va fi finalizata. La momentul respectiv, cu un turn de 170 de metri, va fi cea mai inalta constructie religioasa din lume.

Mai multe nu voi spune despre istoria acestei cladiri impresionate, de o hidosenie de nedescris la prima vedere, incarcata de detalii si simbolistica de oriunde au privi-o. Stie Google mult mai multe, iar tot astfel veti putea afla despre numeroasele pareri pro si contra aspectului ei (si nu numai).

In primul rand, de oriunde-o privesti, acelasi lucru-l afli. Si nu ma refer la faptul ca e o cladire circulara (nu e), ci ca, desi exista o intrare principala, ea e principala pentru ca de acolo incepe de obicei turul, nu se poate vorbi de un “spate” a catedralei, ea avand in fapt mai multe fatade, fiecare spunand o poveste (pentru care-ti trebuie muuulta imaginatie).

Acum, daca tot stiti ca urmeaza o explorare de durata, puteti incepe si voi cu o mica pauza. In scopul asta, exista destule cafenele si localuri in zona, inclusiv un Buenas Migas bine plasat, care iti ofera o vedere de prim rang.

And on we go: n-o sa va plictisesc cu preturile la bilete si alte informatii pe care le puteti gasi lejer pe inca 1000 de bloguri, dar sfatul e sa nu va zgarciti la audioghid: daca exista un loc unde aveti nevoie de explicatii pentru a intelege un pic mai mult din ceea ce vedeti, asta e!

My client isn’t in a hurry, se spune ca a zis Gaudí cand i s-a reprosat ca dureaza prea mult constructia si in a hurry va recomand sa nu fiti. Incarcat de detaliu ar fi o exprimare vaduvita de continut cand vorbim de aspectul exterior, astfel incat a prinde totul in poza este o misiune imposibila chiar si pentru un DSLR si un fisheye cuprinzator.

De la testoasele aflate la baza coloanelor de la intrare, la varfurile colorate ale turnurilor, amstecul de forme, simboluri, personaje si reprezentari e…halucinant.

Daca de afara s-ar putea sa pastrezi impresia ca Sagrada Familia e de o hidosenie de nedescris, inauntru, lucrurile se vor schimba. Impresia de maiestuozitate, combinata cu lumina enigmatica din interior te vor captiva si plimba de colo, colo, ghidat si de povestea pe care o auzi in casti.

Poate, unul dintre cele mai importante ponturi pe care nu le veti gasi nicaieri, e asta: vizitati Sagrada Familia la ora apusului sau doar cu putin timp inainte!

Sigur, biserici si catedrale gotice impresionante sunt cu duiumul, cateva chiar in Barcelona, ba chiar avem si noi o reprezentanta care poate sta mandra in orice colectie din lume: Biserica Neagra. Totusi, impactul pe care-l are Sagrada Familia e altfel, aproape sinestezic, iti solicita din plin simturile si te striveste cu maretia sa.

Din nou, e nevoie sa privesti in sus! Lucrurile se imbina cu atat de mult sens incat parca nici nu s-ar fi putut face altfel, desi e greu de inchipuit cum cineva ar putea imagina cu ochiul mintii o asemenea constructie.

Pana iti vine randul sa vizitezi turnul (da, trebuie programare si pentru ala!), trebuie sa te plimbi in voie prin tot edificiul si, musai, sa iti permiti cateva minute de zabava si contemplare a ceea ce se afla in jurul tau. Vei descoperi ca nu esti singurul, multi oameni lasandu-se prada momentului si cautandu-si pacea interioara in musuroiul de turisti care inunda spatiul.

E necesar sa incluzi in vizita la Sagrada Familia si urcarea in turnul inalt de 80 de metri in care s-a instalat un lift destul de rapid, in care accesul se face pe baza de liftier si programare initiala. Pentru temerari, se poate cobori pe o scara in spirala, insa cum cateva sute de scari intr-o spirala intunecoasa, in care cu greu incap 2 persoane una langa alta nu era intre dorintele mele cele mai arzatoare, am spus “pas”. Totusi, indiferent cum alegeti sa coborati, e musai sa urcati, mai ales daca ziua te fericeste cu un apus de poveste.

Stiu ca m-am plictisit si pe mine de cat de des am spus “priviti in sus”, dar nici in turn nu scapati de sfatul asta. Nu pentru ca ati avea de vazut cine stie ce fresca, ci pentru ca exista o mica pasarela pe care puteti iesi pentru a admira varfurile turnurilor. Care sunt speciale, dar nu acel special pe care-l vei gasi in Romania, la Ciurea, Huedin sau Strehaia 🙂

Despre Sagrada ar mai fi inca mult de povestit, dar e genul de subiect despre care trebuie sa iti alegi cu grija cuvintele, pentru a putea reflecta ceea ce veti gasi in afara, dar mai ales in interiorul celebrei cladiri. Iar cum timpul trece si articolul se lungeste la nesfarsit, e cazul sa parasesc opera lui Gaudí si sa plec cu amintirea catre “casa”, care la acel moment era la o distanta decenta de mers pe jos de unde eram. Prin urmare, strabatand zone foarte placute si linistite, am ajuns gard in gard cu o feblete arhitecturala: spitalul Sant Pau sau, pe numele lui intreg, Hospital de la Santa Creu i Sant Pau, de fapt unul dintre pavilioanele vechi ale spitalului, acum organizat (cred) sub forma de muzeu si aflat in Unesco World Heritage.

Prin comparatie cu aspectul lugubru al spitalelor de la noi, e greu de crezut ca pana acum mai putin de 10 ani, in cladirea asta existau oameni veniti pentru tratamente de tot felul. Dar poate nu e locul si nici momentul pentru frustrari cu privire la diferentele dintre sistemele sanitare…sau diferente, in general.

Dupa entuziasmul si lucrurile frumoase vazute in acea zi, am decis ca too much is not enough, cum ar zice irlandezul Bono, pe care urma sa-l vedem in mai putin de 2 saptamani: asa ca ne-am indreptat spre (probabil) cel mai spectaculos loc de belvedere din Barcelona, taind uneori drumul chiar de-a dreptul prin imensul parc care seamana a padure, Parc del Guinardó. Acesta e de fapt o zona plina de copaci, in jurul caruia se incolataceste in spirala un drum care duce pana aproape de varful dealului, zona in care se afla si mirador-ul respectiv: Mirador Baterías Antiaéreas, cunoscut pare-se si sub numele Bunkers del Carmel. Pe locul unei baterii antiaeriene s-a dezvoltat o zona foarte boema, de unde se poate observa aproape tot orasul, in care o multime de tineri se aduna la o discutie, o chitara, o sticla in plus si ceva de fumat, dar nu vom comenta ce, cert e ca atmosfera e de-a dreptul hippie si musteste a tinerete si libertate. E, probabil, o Vama Veche cocotata in varf de deal, de unde un oras magic ti se intinde la picioare.

E locul optim de unde, cu un trepied bun si un obiectiv suficient de lung, poti surprinde in detaliu multe locuri deosebite, de unde poti realiza panorame pe care apoi sa le agati pe perete acasa…sau pur si simplu din care sa privesti orasul, sa simti ca respiri si sa te simti acolo, prezent in prezent.

Privind in jos spre o Barcelona vibranta, cu de toate, pentru toti: asa s-a incheiat cea mai frumoasa zi din Barcelona. De aici, zumzetul orasului e doar un zvon nedefinit, iar timpul pare a fi pentru fiecare. Un loc de revazut si in care merita sa petreci poate si o zi. Poate si o noapte. Poate si o zi si-o noapte. Macar.