De zi cu zi

Zbor intarziat si semne

norii vazuti de sus
Norii, vazuti de sus, lasa urme prelungi in lumina apusului

Te gândești dacă “nimic nu e întâmplător” e doar speranța de a găsi o ordine în haos, o mica vanitate de a crede ca universul are într-adevăr un plan pentru tine sau, ca într-o țesătură nevazuta, ești direcționat pe trasee invizibile, pentru a ajunge în anumite momente, în anumite locuri, cu anumiți oameni.

Un zbor întârziat 4 ore face ziua sa fie risipita in aeroport.

Timp in care nu trebuie făcut nimic (și totuși găsești și câte ce a de făcut), privitul oamenilor, un flirt naiv cu o spanioloaica și amabilitatea femeilor de la poarta, apoi un apus, primul, cu adevărat, văzut și pozat din zbor. Ceva ce nu ai fi apucat sa vezi fără acea amânare belicoasa.

Soarele apunand in nori

Oare aici sa se termine acele semne? Sau, cine știe, o mica amânare sa fi pus pe neștiute viata pe un alt făgaș, ca un macaz care nici nu se simte. Maine, cu o bere și camera foto, privind în zare apusul de la Bunkers, e o perspectiva care îți dă entuziasm. Și, din nou, gândul ca avem nevoie de speranța unui maine ca de un drog al conștiinței, căruia nu ii putem rezista. 

03.05.2021, Zbor Gran Canaria-Barcelona

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *