De zi cu zi

We’ve all been changed/Praga

Sunt lebede la mal, umbrite de piciorul podului ce traverseaza Vltava, iar docilitatea lor aminteste de promisiunea unei zile calduroase. Cobori si intinzi mana, iar ele, curioase, isi intind gaturile spre tine, cantarind riscul. Nu pari periculos, dar se multumesc sa se indeparteze usor, gagaind pasnic.

In soarele diminetii, complexul denumit inselator “castelul din Praga” straluceste imperial. In gura, gust de cafea si amintirea unui mic dejun indestulator. E o noua zi si, amintindu-ti de un batran morocanos, iti spui: calatorului ii sade bine cu drumul. Si incepi urcarea.

Picioarele nu atarnau peste zid in poza asta, dar intelegeti mesajul

Sunt 5 ani de atunci, din ziua cand picioarele-ti atarnau aiurea pe zidurile unui deal praghez. De la o primavara in care, asemeni cliseului, pareai ca renasti, in care in fata ti se despleteau nesfarsite posibilitati, ca un manunchi de macazuri ce te duc dincolo de zari. Mancati de pandemie si de fiorii unui razboi prea apropiat, ultimii ani s-au ratacit intr-un nor de praf. In jur, mii de oameni, inecati fara sa o stie, cauta disperati colacul de salvare al certitudinii. Masti, genti facute in pripa, cozi la pasapoarte, nopti nedormite, excese hedoniste si un pic autodistructive orneaza salata experientei de zi cu zi.

Intrebi in jur si constati ca fiecare ar paria cu incredere pe propriile alegeri. Un psiholog abil ar scoate din joben disonanta cognitiva si intoleranta la incertitudine ca motoarele neobosite ale comportamentelor celor din jur. Culmea, fiecare dintre ei, controlati de cine stie ce frici cuibarite prin ungherele propriilor minti, par hotarati ca propriul plan de scapare, harta de folosit pentru a naviga in lunile care vin, e cea mai buna idee.

——

In lumina difuza a sufrageriei, o melodie rasuna obsesiv:

we’ve all been changed from what we were
out broken hearts smashed on the floor

E genul de piesa de care spuneai ca ti se cuibareste in suflet si pe care ai vrea sa o auzi si traiesti. Clipul, curgand pe ecranul televizorului iti releva cateva cadre care iti par cunoscute. Parca ai mai vazut acele locuri.

——

Ultimele zile ti-au readus un obicei bun: cartea de pe noptiera se deschide zilnic, iar Milan Kundera iti povesteste destul de anost despre insuportabila usuratate a fiintei. Prea putin intrigantele aventuri curg, din Praga in Elvetia si inapoi, pe masura ce paginile se consuma.

—–

E o zi ca oricare alta, cand singura chestie suficient de logica si de putin riscanta la care te poti gandi e sa planifici o vacanta. Nevoia de a schimba aerul si a te simti un pic ratacit si un pic insignifiant pe niste strazi care nu te cunosc. De a pune capul pe o perna straina si de a te trezi cu chef de explorare intr-un loc pe care-l vei parasi curand si, implicit, pe care-ti doresti sa-l cunosti intr-un mod unic: aici si acum.

Ca in orice zi, turul ocaziilor de calatorie iti face ochii sa se mareasca, precum cepele: exista un zbor, Iasi-Praga. E 108 lei, cu reducerea de la Wizz. Parca prea bun sa treci mai departe. Dar ai fost in Praga si ai cam vazut ce era de vazut. Sau aproape tot. Dar te-ai simtit liber. Click-urile curg aiurea si din cont iti dispar cativa lei. 108, mai exact.

——

In goana noastra nebuna de la o zi la alta, uitam ca suntem mai mult bias-uri cognitive si reactii impulsive decat niste masini de calcul.

Ne placem sa credem ca exista decizii care ne schimba viata si macar pentru acestea suntem mereu constienti si analitici. Totusi, un intelept ar putea sugera ca viata se desfasoara mai degraba in deciziile banale, ca una luata intre textele lui Kundera si lebedele de pe Vltava, zarite in videoclipul unei melodii minunate. As fi cumparat acel bilet fara o melodie care imi rasuna in minte cand ma trezesc, dupa ce mi-a cantat in seara anterioara? Ai fi cumparat acel bilet daca pe noptiera ar fi fost o carte a unui alt autor? Hmmm. Doar suntem fiinte rationale, nu?

Si, pe de alta parte, te-ai simtit liber. Atunci.

Leave a Reply

Your email address will not be published.