All you see

Turist in Iasi

Nu mai stiu cum si cand am auzit de Kooperativa 2.0 si ce m-a apucat sa ma inscriu intr-o comunitate a bloggerilor ieseni, dar cert e ca am facut-o. Pana la urma, sunt si blogger si, desi nu-s foarte pasionat de asta, sunt si iesean. Si iata ca in cadrul acestei comunitati online se organizeaza un Iasi Blogging Tour, adica un tur cu ghizi profesionisti, dornici sa ne arate locuri din Iasi asa cum nu le-am mai vazut. Suna interesant! Ok, let’s go! Dar…

Tinuta obligatorie: cravata sau papion! Wait, what? Se marita cineva si nu stiu eu? Nu de alta, dar “protocolar” e unul din ultimele cuvinte din dictionar care i se potrivesc unuia care nu s-a intolit nici cand a avut de dat mana si povestit chestii CEO-ului firmei. Proverbialele patru ace-mi sunt la fel de cunoscute cum ii e partitura de la Für Elise unui tambalagiu de crasma de tara. Dar cum prima camasa gasita necesita doar putina netezire, iar prima cravata se potrivea suspect de bine cu restul tinutei (lauda-ma, gura!)… iata-ma ajuns in fata Teatrului National, in mijlocul unui grup foarte pestrit (si la propriu si la figurat, caci fashion-ul e un fel de Holy Grail al blogging-ului).

Din cei vreo 30 de oameni care au raspuns chemarii, imi era cunoscut in persoana doar unul (Dragos) si despre inca o persoana (Constantin Ciobanu) stiam ca e un fotograf foarte creativ.

Facem cunostinta cu ghizii nostri: Matei, Victoria si Alex si intram in primul obiectivmareata cladire a teatrului. Vizitarea costa 8 lei, un cetatean cu ecuson ne arunca privirea de “not my job”, indicandu-ne persoana cu halat albastru care se va ocupa de ghidarea noastra in vizitarea teatrului si de incasarea banilor. Vreun zambet sau raspunsul la salut sunt asteptari care nu se vor implini aievea, dar omul are ecuson, iar ecusonul e un piedestal invizibil. Teatrul nu necesita promovare (si-am incheiat, malitios, citatul).

Patrundem si in sala mare a teatrului, care e o reala bijuterie: nu degeaba e inclusa in mai toate topurile celor mai frumoase sali de spectacole din lume. Intr-o asa frumusete e greu sa fii atent si la explicatii… dar ghizii nostri preiau initiativa si pornesc un dialog constructiv cu reprezentantul institutiei, care scoate la iveala detalii deosebite din istoria teatrului.

Sala, in aproape toata maretia ei.
Sala, in aproape toata maretia ei.
Chiar si fara o piesa de teatru, merita sa iei loc pe un fotoliu in stal si sa admiri locul.
Chiar si fara o piesa de teatru, merita sa iei loc pe un fotoliu in stal si sa admiri locul.

Sala are o maretie aparte care te face parca usor vinovat ca nu ai tinuta de gala… dar cum repetitiile sunt pe cale sa inceapa, mai e timp de o poza si apoi o plimbare in voie si multe, multe instantanee (alea de le zice lumea selfie-uri) in restul cladirii.

Arhitectura locului este cu adevarat rara!
Arhitectura locului este cu adevarat rara!

Timpul trece insa repede si calatorului ii sta bine cu drumul…

Era timpul... sa plecam catre urmatoarele obiective!
Era timpul… sa plecam catre urmatoarele obiective!

Urmatoarea oprire e in fata Primariei, unde, cu ajutorul povestilor spuse cu atata pasiune, ne si imaginam trasuri trase de cai impecabili din care coboara domnitele din lumea buna si domnii galanti ai Iesilor. Amintirile balurilor de alta data si povestea dulce-amaruie a lui Alecu Roznovanu, proprietarul cladirii in care-si are azi sediul Primaria si care nu mult a lipsit sa fie adus la sapa de lemn de nastrusnicii sai fii, compenseaza din plin faptul ca stelele nu s-au aliniat si pentru a vedea interiorul constructiei.

In fata Palatului Roznovanu, ascultand povesti din alte vremuri
In fata Palatului Roznovanu, ascultand povesti din alte vremuri

Mergem apoi catre Catedrala Romano-Catolica, unde ne asteapta domnul Emil Bejan. Trebuie sa-i multumim pentru prezentarea detaliata a constructiei (care nu mi se paruse niciodata o reusita arhitectonica, dar e in fapt destul de incarcata de simboluri care nu ti se arata cu una, cu doua). Prezentarea Memorialului dedicat lui Anton Durcovici si turul intregii cladiri au consimtit o vizita foarte reusita, prezentata cu pasiune si caldura (ahm, se aude la vecinii mai barbosi de peste gard? 🙂 )

In interiorul Catedralei Romano-Catolice
In interiorul Catedralei Romano-Catolice
Asa se vede orasul de la inaltimea acoperisului Catedralei.
Asa se vede orasul de la inaltimea acoperisului Catedralei.

Next stop: povestiri despre Casa Dosoftei si istoria Curtii Domnesti care in vremuri de demult reprezenta centrul de interes al targului, din zidul careia se mai vad unele urme si azi. Suspansul e construit ca intr-un film de actiune, oprindu-ne apoi la portile palatului, in dreptul statuii ecvestre a celui alintat Fane Babanu’.

Crescand gradual suspansul :)
Crescand gradual suspansul 🙂

Aflam ceva ce ma zgandarea de mult: cel de pe cal e chiar Stefan si nu vreun cneaz polonez ajuns prin cine stie ce incurcatura a echivalentilor din vechime a celor de la Cargus (exista o legenda pe tema asta)… dar totusi niste incurcaturi tot au fost si povestea are un sambure de adevar pe care-l veti afla de la cei din Scoala de Ghizi si Asociatia Turistica Ghizii Romaniei.

Si intram in Palatul Culturii, locul care va fi deschis publicului larg incepand cu 27 aprilie, cand se va organiza si o zi a portilor deschise (hoardele de cuceritori mi le pot inchipui deja), ulterior vizitarea fiind permisa contra cost (40 RON pentru toate muzeele sau cu tarife individuale, cum puteti afla aici). Daca merita? Pai… va fi o expozitie temporara cu aurul si argintul Romaniei, cu contributia Muzeului de Istorie din Bucuresti (exista camere de supraveghere, aviz celor cu inclinatie spre prestidigitatia efectuata in buzunare), iar despre frumusetea cladirii las pozele sa vorbeasca:

palatul culturii renovat parterpalatul culturii catacombepalatul culturii renovat scari vitraliupalatul culturii etaj pianpalatul culturii sala etajpalatul culturii renovat reflexiiSurpriza cea mare e adaugarea unui lift perfect integrat in peisaj care face posibila (si facila) vizitarea turnului cu ceas. Vizitarea va fi permisa in grupuri mici (5-6 persoane), cu ghid si, daca aveti noroc, veti avea ocazia sa gasiti la lucru un om cu adevarat pasionat: domnul Ion Cristea, omul care se ocupa de zeci de ani de intretinerea mecanismului infernal.

Infernalul mecanism al ceasului
Infernalul mecanism al ceasului
Acest ceas... este o opera de arta in sine!
Acest ceas… este o opera de arta in sine!
Nu doar mecanismul e fantastic: intregul ansamblu e demn de o poveste, distribuit pe trei niveluri. In partea cea mai de jos, exista aceste contragreutati! Cine n-are greutati in viata, gaseste aici :)
Nu doar mecanismul e fantastic: intregul ansamblu e demn de o poveste, distribuit pe trei niveluri. In partea cea mai de jos, exista aceste contragreutati! Cine n-are greutati in viata, gaseste aici 🙂

Bonus: veti avea perspectiva rara asupra unor obiective ale orasului si asupra pietonalului, direct prin crenelurile turnului.

Bulevardul Stefan cel Mare, vazut din turnul Palatului Culturii. O perspectiva pe care, trebuie sa recunosc, nu am mai avut-o vreodata!
Bulevardul Stefan cel Mare, vazut din turnul Palatului Culturii. O perspectiva pe care, trebuie sa recunosc, nu am mai avut-o vreodata!
Biserica Sfantul Nicolae Domnesc, vazuta prin unul dintre crenelurile Palatului.
Biserica Sfantul Nicolae Domnesc, vazuta prin unul dintre crenelurile Palatului.

Dupa aceasta vizita (de care ne-am desprins cu greu), am continuat drumul spre Catedrala Mitropolitana, unde am vizitat Biserica Sf. Gheorghe, adica Mitropolia Veche, o biserica ascunsa in curtea actualei Mitropolii, insa cu o pictura interioara absolut deosebita (dar si cu un kitsch de zile mari la intrare, unde isi au locul cercurile olimpice si avionul care a adus moastele Sf. Andrei la Iasi). Dar cu artistii nu te pui, fie ei mireni sau cu radacini in cler. Iar cu gustul omului, nici atat nu poti, mai ales cand e acelasi care construieste ceva mare la Bucuresti…

Una dintre partile deosebit de frumoase ale acestei biserici.
Una dintre partile deosebit de frumoase ale acestei biserici.

Vizita s-a incheiat la un pahar de vorba in Carciuma Veche, un loc frumos, foarte recent deschis peste drum de sediul Bancii Nationale. Meniul e fain, preturile sunt acceptabile, iar pe acolo era mare nevoie de un loc de inspiratie traditionala, unde sa simti caldura unor traditii frumoase si gustul mancarurilor romanesti si licorilor diverse. Asezonati totul cu discutii relaxate si glumite si aveti o incheiere frumoasa pentru o jumatate de zi deosebita.

Mie mi-a facut placere sa-i cunosc pe cei care formeaza blogosfera ieseana. Par oameni draguti si dinamici si sigur s-au bucurat de perspectiva deosebita pe care am avut-o ca turisti in Iasi. In definitiv, un oras pe care-l iubesc si nu prea, dar pe care l-am privit si altfel, prin ochii turistului, un oras care ar putea fi mult mai frumos, dar care a avut un… demaraj mai lent, sa zicem.

Pana la urma, totul se rezuma la oameni: cei autosuficienti sau neinteresati vor cobori orasul in mlastina din care se zbate sa iasa (si o face cu destul succes, in ultimii ani), iar altii, ca domnul Ion Cristea care ne-a vorbit mai bine de jumatate de ora cu pasiune despre mecanismul ceasului din turn sau precum cei trei ghizi deosebiti care ne-au animat cu istorisirile lor, vor continua sa ridice orasul in ochii altora prin contributiile lor (uneori prea putin vazute). Si, pentru a nu fi un joc de suma zero, trebuie sa ne asiguram ca auzim mai mult de cei din urma, in timp ce ii ignoram cu succes pe cei dintai.

3 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *