Templul ipocriziei // 28.08.2006

Avem in literatura romana doua personaje care au scris intr-un stil foarte “professional”. Desi talentati, exponentiali, geniali, culmi ale literaturii (si alte vorbe strunite in dulcele limbaj de lemn), s-au remarcat printr-o extraordinara falsitate in raportul nazuinte literare – valoare umana.
E cel putin deplasat sa propovaduiesti o iubire superioara, totala, pura, sa scrii o poezie cu care sa ai un succes nebun, apoi sa te duci la fiecare curva din Bucium, sa “culegi” un sifilis si sa mori ca ultimul boschetar.
Mare ipocrit esti si cand iti canalizezi creatia pe angoasa generata de apropierea galopanta, paralizanta a mortii si sa crapi la 60 (si trei, daca nu ma inseala memoria) de ani. Pai cum pisica ma-sii, ai jura ca omul trage sa moara, isi traieste ultimele secunde agonice si el se imbuiba bine, mersi pana la o varsta la care multi si-ar dori sa ajunga.
Misule si Gicule, mari ipocriti imi sunteti!