Oare aici sa se termine acele semne? Sau, cine știe, o mica amânare sa fi pus pe neștiute viata pe un alt făgaș, ca un macaz care nici nu se simte. Maine, cu o bere și camera foto, privind în zare apusul de la Bunkers, e o perspectiva care îți dă entuziasm. Și, din nou, gândul ca avem nevoie de speranța unui maine ca de un drog al conștiinței, căruia nu ii putem rezista.