“O sa-mi aduc masina la tine, acolo, la bloc”, imi spune bunica-miu si, vazand mirarea nedisimulata din priviri, continua: “au anuntat astia la televizor c-o sa fie cutremur acuma pe 25”. Mirarea se transforma in stupoare, dar psihologul din mine invinge si arunca intrebarile clasice pentru lamurirea “afirmatiei fara origine specificata” (lost performatives): “Cine spune asta? De unde stiu ei?” Privesc atent instalarea disonantei cognitive: “Nu stiu, dar nu am nimic de pierdut!”. Ma declar invins, cedand principiului psihologic conform caruia nu conteaza ce crede clientul si cat de veridica e aceasta credinta, daca-i face bine, s-o incurajam 🙂 Incercarea de a-mi expune opiniile despre Toader Victorin (nevoia de reclama,…