-
Ziua 1: Somn nitel si Park Guell
A ajunge din Iasi in inima Barcelonei, in anul de gratie 2015, inseamna a experimenta o prea putin placuta ilustrare a principiului lui Pareto in transporturi: 80% din timp se pierde strabatand doar 20% din distanta! Asa se face ca, in seara zilei de 19 septembrie am plecat spre directia Aeroport Otopeni cu autocarul Teisa si am ajuns in Bucuresti in jurul prea matinalei ore 4. In caz ca m-ar fi lovit amnezia retrograda, nicio grija: cum aveam biletele de avion pe contul de gmail, simpaticul Google a avut grija sa-mi adauge zborul in calendar si sa-mi arate si pe Google Maps ca am un zbor rezervat de la Otopeni…