Seara in Atena

E aproape miezul nopții, dar Atena nu pare a ști asta: sunt 26 de grade, iar pereții nesfârșitelor rânduri de clădiri albe răsufla încă un aer fierbinte. Pe străzi, lumea se plimba aiurea, în timp ce scuterele și motocicletele fac sa răsune tot cartierul.

E un oraș haotic, murdar, agitat, cu autobuze care par ca vin oricând, numai la timp nu și în care aerul condiționat e sabotat de localnicii care insista sa deschidă toate geamurile. Mai mult decât atât, însă, Atena e imensa: doar munții din jur par sa fie singurele bariere în calea extinderii unui oraș care, zice-se, numără peste 6 milioane de suflete (aproape jumătate din populația tarii).

In mijlocul acestui furnicar simti, totuși, liniște. Sunt lucruri de făcut, de trăit și rezolvat și mereu vor fi, dar, zilele astea, fie la o terasa umbrita sau în vârful dealului Lycabettus, privind la campia nesfârșită de clădiri albe ce se întinde în zare, te atinge pe neașteptate un gând care te bucura: ca acum e timp pentru trăit exact ceea ce e în fata; pentru stat și admirat un apus care nu se va mai întâmplă niciodată și fără a-ncerca să-l capturezi prin vizorul aparatului foto; pentru sorbit alene vinul din pahar și a-i oferi tacticos un freddo espresso drept incheiere. E ciudat, e un mic miracol cotidian, cum găsim lucruri, oameni sau idei în cele mai neașteptate momente. Simt din plin nevoia unor astfel de momente, pe care sa le tratez cu bucuria și jovialitatea pe care o simți când faci cumpărături din piață volanta, într-o limba pe care n-o stăpânești aproape deloc. Și îți iese!

Privind în lumina apusului, clădirile de un alb murdar capătă o tenta mov.

3 iunie 2022. Atena.