Privind (in) obiectiv

Pentru majoritatea oamenilor, o sesiune foto cu intr-un studio inseamna, logic, respectiva persoana in fata aparatului si un fotograf “la butoane”. Pentru mine, obisnuit fiind sa fiu mai degraba omul care priveste prin vizor, decat cel care “face frumos” la poza, o astfel de perspectiva a fost (si este) o iesire in decor din zona de confort; si fix la asta m-am “inhamat”, acceptand invitatia-provocare pe care Paul Padurariu a lansat-o tuturor membrilor Kooperativa 2.0 din Iasi. Asa au ajuns sa apara si primele poze cu mine pe acest blog 🙂

Cu cateva minute inainte de ora stabilita am ajuns si eu la studioul lui Paul, unde am dat peste un ciorchine de bloggeri nerabdatori, care abia asteptau (fetele) sau se alintau a perfectiune (baietii) in fata abilitatilor de make-up artist ale Adelinei. Evident, n-a fost foarte dificil sa ma alatur si eu miscarii globale #noilamgasitpePaul. Nici n-a fost prea dificil, deoarece nu l-am avut ghid pe Andrea Bocelli (cu privirea, se vede, stau bine). Ce-i drept, hartile, demo-ul video si afisul mare cat China au fost si ele de folos 🙂

Daca unii au povestit despre sentimentele care i-au incercat in fata camerei, eu ma voi limita la a spune ca m-am decis: locul meu e in lumea celor “agresivi” (stiti voi poanta aia cu fotografii: first they frame you, then they shoot you, then they hang you on the wall), iar rolul de model nu mi se potriveste ca o manusa (desi….si manusa de sudura e o manusa, nu! 🙂 ).

Totusi, trebuie sa va spun ca am aflat direct de la sursa care e adevarata cheie de bolta a fotografiei de eveniment, dincolo de multa munca, exercitiu, investitii, cunoasterea in detaliu a obiceiurilor is momentelor, timp consumat si nopti nedormite (toate necesare, dar nu suficiente). Asa cum intuiam, paradoxal, n-are o legatura directa cu tehnica foto sau cu talentul, ci cu…oamenii. Mai exact, cu abilitatea de a-i face sa se simta in largul lor in momentele cand au printre cele mai mari emotii din viata, in acele zile cand fiecare isi doreste sa “iasa perfect”. Cum ar zice poetul, ca sa scoti perla, intai trebuie sa desfaci scoica. Si, in unele momente, unii oameni pot fi niste scoici ermetic inchise.

Da, unii vor spune ca Paul a beneficiat de o reclama super, orientata direct catre publicul lui tinta si acest lucru nu e deloc neadevarat. Si mai adevarat, insa, e ca a facut o reclama buna pe propria lui munca (adica, scotand abilitatile fotografice la inaintare), lasand pozele si participantii sa vorbeasca, a investit timp (2 zile de fotografie la foc continuu, de dimineata pana noaptea nu sunt usor de dus) si a oferit ceva in schimb fiecaruia dintre participanti (unii vor zice poze, altii vor zice momente). Congrats si multumim!