Uncategorized

Poleit cu aur

Portul vechi din Monopoli

O terasa ascunsa, între clădiri pierdute în timp. Se lasă o răcoare blajina, ca un prieten vechi care te bate pe umăr și îți șoptește ca e toamna de ceva vreme. Orașul Monopoli pe inserat e o experienta de retinut: un labirint de străduțe pe a căror marmura aluneca pierduți turiști dornici mereu sa descopere ce e după urmatorul colt. Clădiri îngrijite și pline de flori completează peisajul unui orășel pescăresc, peste care vremea a trecut maiestuos.

Bărcile in lumina apusului


Pozând bărcile din portul vechi, te surprinde o raza de lumina ivita pe neașteptate. Apa capătă brusc sclipiri de aur, iar camera, flamanda, schimba rand pe rand obiective pentru a captura momentul. La rândul lor, zeci de oameni urmează exemplul, senzori foto de tot felul încercând sa prindă clipa pe vecie. Pana la urma, asta e unul dintre cele doua mari roluri ale fotografiei: sa creeze iluzia ca timpul poate in vreun fel fi capturat. Ca vei reuși cumva sa recreezi raul pentru a înota în el măcar cu amintirea. Celalalt rol, la fel de important, e sa te forțeze sa te uiți la lucruri în feluri diverse. Sa vezi și sa îți imaginezi ceea ce nu e evident acolo. Sa aștepți răbdător momentul în care ceva sa fie deosebit. Fotografia e o lecție pe care o înveți zi de zi, când duci un capturator de timp la ochi. Și, chiar dacă imaginea rezultata nu e mereu mai buna decât cele de înainte, poți măcar spera ca tu ești.


Câteva zeci de cadre mai târziu, pornești flamand de locuri noi pe străduțele înguste. Cât mai e o fărâmă de lumina cu care sa lucrezi, mai e timp. Și, de multe ori, ultimele licariri ale asfințitului îți umplu cerul de cele mai minunate culori.

Leave a Reply

Your email address will not be published.