Pe dupa casa

Unul scurt, ca mi-am amintit de Paraschivescu si de a lui tirada intru propovaduirea unei exprimari corecte. N-am sa insist pe celebra prepozitie “pe”, mai ignorata in vorbirea curenta decat poporul roman in ochii si interesele politicienilor, dar pot gasi inca destule aberatii lingvistice de care uzitam in mod curent. Vai, am zis “uzitam”? Nu, mai nou, uzam. E fratele stramb a lui “a face uz”, adica fix ceea ce nu facem noi cu dovleacul plasat strategic in prelungirea gatului.

“Ce faci, frate? Aaa, pai eu is pe tren”, ne auzim de cele mai multe ori vecinul de vagon sau, daca suntem norocosi, compartiment. Imi si inchipui scena cu individul aflat pe acoperis, incercand sa se fereasca de crengi sau de…”sarma” 🙂

“Jucatorii sunt masati in propria jumatate de teren”, ne semnaleaza, cu franchete, comentatorul. In sinceritatea lui, spune o tampenie cat casa. Imi si inchipui unsprezece jucatori asaltati de kinetoterapeuti si maseoze cu ochii oblici. Desigur, datorita atacurilor adversarului, echipa in cauza se afla comasata, deci intr-o stare departe de relaxarea sugerata de cuvantul folosit initial.

In final, ca ziceam ca-i scurt, ma lupt in ultima vreme cu o alta tampenie cat casa: folosirea lui “dupa” in sensul lui “de pe”. Mai virulent decat la fel de tampitul “ma risc”, falsul bucurestenism a prins de minune. Mi-am amintit un moment amuzant, petrecut candva in timpul facultatii. O colega ma intreaba: “dupa ce ai invatat pentru examen?”. Raspunsul meu a reusit sa produca stupoare: “Dupa masa!”