On top of the world
El Teide, Tenerife, 09.10.2020
Cerul e de un albastru profund și sclipitor la 3550 de metri, iar urcarea cu telecabină pana la aceasta altitudine pare o ușoară fraudare: sau poate o fi normal ca, uneori, sa obții reușite cu un efort mai mic și n-ar trebui sa te simți vinovat pentru asta?
Într-un fel, e tot o munca în a ajunge aici, pe cel mai înalt munte-vulcan al Spaniei. Sunt resurse, timp, curaj și planoficare, toate investite într-un an prea hain cu toți.
Relieful pare lunar, iar oamenii ce par îmbătați de aerul rarefiat vin pe cărare precum niște astronauți beti. Lumea se perinda prin jur, în timp ce tu stai cu gândurile tale, mișcat doar de vântul care aproape pătrunde prin windstopper. Un loc între pietre îți găzduiește camera de fotografiat. Altul, berea desfăcut a de coltul unei stânci vulcanice.
E un final de vacanta, un început de alta aventura: cea a întoarcerii, a cunoașterii de sine într-o carantina absurda, închis între 4 pereți. Un risc asumat și cu care ești împăcat, din care abia aștepți sa vezi ce vei afla nou. Probabil, asta înseamnă a trai cu un optimism moderat, dornic de a găsi energia din locuri neașteptate, de a sublima, reinventa și, asemenea reliefului modelat de urmele erupțiilor de mii de ani, sa îți obții forme noi. E un drum care începe la 3550 de metri deasupra marii, unde ai ajuns și de unde vei porni în continuare. Călătorului îi șade bine cu drumul, spunea un bătrân ursuz. În asta, avea dreptate.
