My Favourite Clown

A fost o revelatie pentru mine cand am citit parerea lui Woody Allen despre existenta. E o revelatie paradoxala, pentru ca structura rationamentului lui e centrata in jurul ideii ca nu exista nicio structura. Haveil havulim hacoil haveil, desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciune.

Would the sun still rise if there’s no one around?, se intreaba Finn Andrews de la The Veils. Ar conta? Ce ar fi circul fara spectatori?

Here comes my favourite clown…realitatea e ca avem niste oameni favoriti care devin my favourite clown, te fac sa te simti mai putin singur si iti dau iluzia unui sens. We’re all broken – that’s how the light gets in, dar pentru cei care s-au jucat vreodata cu un caleidoscop, acel tub plin cu bucatele de sticla colorata si oglinzi, asta va fi o amintire placuta: unii dintre noi sunt beautifully broken, iar piesele se aseaza intr-un puzzle care are sens pentru cineva anume. Cand, in mijlocul haosului, ceva rimeaza, e ca un bec care se aprinde intr-o camera perfect intunecata. Fluturii constiintei incep sa danseze imbatati de lumina halucinanta, apropiindu-se periculos de sticla, lansand umbre adanci pe pereti. Stinge becul si fluturii vor ramane debusolati ca Steaua Polara vaduvita de nord. Ca, vorba lui Damien Rice, a dogless bone.

E o fuga ca dupa un drog al constiintei: un drog al sensului, o iluzie de a avea o structura in oceanul de zgomot. O distragere de care avem nevoie, desi nu e perfecta: nu te zbate, faptul ca nimic nu are sens implica un altul – ca nu exista perfect. Respira. Bucura-te de caleidoscop si imaginile cu care-ti coloreaza viata. Enjoy the ride.