Montagne russe

Am zis de multe ori in ultimii ani ca viata a devenit un roller coaster anarhic, intrerupt de lungi momente de amortire, in care pare ca nimic nu se intampla, in care zile goale se aduna in nestire si aglomereaza in nestire patratele colorate pe o foaie in care fiecare unitate hasurata mai marcheaza o saptamana dintr-un life calendar.

O conversatie faina e intrerupta de un apel: “hai sa mergem pan’ la unchi-tu, ca are 25 tensiunea”. Arunci un “zi-i sa sune direct la salvare, la antecedentele lui, sau suna tu” si sari in haine.

Pentru cineva care nu e doctor, o seara petrecuta in unitatea de primiri urgente e o experienta suprarealista: toate felurile de oameni, cu toate felurile de probleme se intalnesc intr-o scena de neimaginat. Spatiul e prea mic, iar putinele scaune sunt impartite de pacienti in diverse stadii de agonie si apartinatori cu mine ingrijorate. In centru, din cand in cand, ambulantieri si medici de ambulanta imping targi; pe ele, o expozitie efemera de haluri in care te poate aduce viata. E deja tarziu, iar in mijlocul salii isi fac veacul un individ pipernicit, pe cat de obnubilat de alcool, pe atat de pus pe harta, o fiinta evident batrana, careia cu greu ii poti ghici genul din cauza imbracamintii si mastii care ii asigura aportul de oxigen si o alta batrana intr-o stare ceva mai buna.

In asteptare, franturi de conversatii intregesc peisajul:

“Ea are fibrilație, de asta va întreb?! Ca nu am niciun document cu asta” – Il intreaba o asistenta sobra pe (probabil) fiul primeia.

Intre timp, pe banca de langa tine, un distins conational de o etnie nepreciziata, cu o gentuta Gucci vine si raporteaza unor cunoscuti in tinuta carora se imbina baticul si pantofii de lac: “sa-mi sara ochii, stiti ce a facut? A băgat doua sute de mii și a câștigat un milion. S-a dus cu masina la mecdonalsu (sic!) ala tocmai la gara.”

Ghiolbanul scandalagiu si profund imbibat de alcool își da palme singur, in timp ce urla in nestire, parand ca aluneca de pe targa. Paznicul locului, ajutat de un ambulantier il ridica, in timp ce pantalonii se scurg de pe el ca viata din batrana conectata la oxigen.

De pe banca, simti crescand in tine un moment de revolta, privind cum timpul curge neînduplecat, impasibil la dramele persoanele sau viețile care se pierd sau se nasc. Momentul trece, iar tu zambesti distrat la inutilitatea absurda a ideii.

E deja tarziu, daca ar fi vara, ar fi exact ora la care noaptea se impleteste cu primele licariri ale diminetii. Ai ajuns acasa de ceva timp, dar somnul nu pare a fi pe aproape. Curand va incepe o noua zi, pentru tine si inca vreo cateva miliarde de oameni. Poate si pentru batrana care, ai aflat fara sa vrei, suferise un AVC in urma cu niste ani si ramasese partial paralizata, era bine cu o dimineata in urma, dar de atunci trecusera destule ore. Te gandesti la scena absurda care se repeta la infinit in triaj, cu mereu alte personaje si la furnicarul pe care dimineata il va declansa intr-un oras un pic prea murdar. Adormi, cu gandul fugindu-ti departe, in locuri ceva mai calde, unde viata pare usoara ca un fulg.