Mars, maca-i-ai coada!
Sunt nervos! Al dracu de nervos vazand tot tam-tam-ul facut pe seama adoptarii unei legi oarecum normale intr-o tara anormala. E, desigur, vorba despre legea privind eutanasierea cainilor vagabonzi. Spun oarecum normala, deoarece legea paseaza problema in gradina administratiilor locale, in loc sa reglementeze un mod de actiune unitar la nivel national.
Ce nu inteleg ipocritii “activisti pentru protectia animalelor” (a se citi, doar a cainilor, ca de acolo iese banu’) e ca, libertatea unui om (sau a unui animal, de ce nu?) se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt. Strada nu e a mea, nu e a ta si nu e a cainelui de la bloc, tocmai de aceea trebuie sa fie cat mai curata si mai sigura pentru toti.
Zilele astea suntem inundati de ipocrizii lacrimogene, poze manipulatoare cu “cel mai bun prieten al omului” care, vezi, doamne, are “dreptul la viata” ca “e si el suflet”. Dar gainile, porcii, vitele, iepurii, curcanii, ratele, etc, etc, sunt mai putin animale? N-au si ele dreptul la viata? N-am vazut pana acum vreun flashmob pentru salvarea porcului de Craciun, vreun boicot impotriva carnatilor si nici macar un protest la adresa modului nedemn in care sunt preparate la serbari campenesti ramasitele celui ce va fi fost porcul Ghita, gaina Vasilica sau vacuta Joitica. Nici un demers pe facebook, nici vreo sefa de asociatie “aparatoare a drepturilor animalelor” care sa lacrimeze prin Parlament, sustinand isteric ca “mai bine ma aruncam de la balcon”. Serios, de ce n-a facut-o? Ah, aceeasi ipocrizie cu care “Vier Pfoten” (pentru necunoscatori, Patru Labute – probabil, zice bancul, doua dimineata, doua seara) ne ameninta ca turismul si produsele romanesti vor fi boicotate daca recurgem la eutanasierea cateilor. Pe cand boicotati salamul de porc sau gratarul de pui, dragilor? Asta asa, contraargument la tampenia cu “orice solutie care implica moartea e gresita” si “nu e crestineste”. Orice moarte care nu ne convine e gresita, desigur. Btw, ca sa adaptez situatiei zicerea unui scriitor celebru, “religia e ultimul refugiu al ignorantilor”.
Anda remarca un fapt interesant: spunem “caine comunitar” si e problema tuturor, insa spunem “copiii strazii” si trecem intorcand capul, de parca n-ar fi tot ai nostri. De ce nu hranim si mana intinsa de cersetorul soios? Pentru ca nu ne serveste ego-ul, dorinta noastra de a fi superiori, mana intinsa a napastuitului boschetar nu da din coada si iti este scarba s-o mangai.
Trebuie sa fii idiot si/sau orb sa nu remarci: cainele comunitar e o mare problema. Purtatori de boli si paraziti, tinta mobila si imprevizibila pentru masini, mizerie pe strazi si, in primul rand, pericol. Zeci de mii de oameni muscati, costuri de vaccinare si spitalizare imense, oameni desfigurati pe viata sau omorati. As vrea sa-i vad pe marii iubitori ai “drepturilor cainilor” ca isi spun poezioara privind in ochi parintii unuia dintre numerosii copii mutilati de javre. Nu, nu e adevarat ca toate cazurile respective se datoreaza cainilor cu stapan!
Alta tampenie incomensurabila pe care o tot aud e “eutanasia nu rezolva problema, trebuie sa-i sterilizam si sa-i lasam sa se stinga natural”. Adica cum? Moartea, din cate am verificat ultima data, inseamna incetarea existentei (a existentei fizice, ca sa ii impacam pe toti). Cum anume non-existenta cainilor nu ar rezolva problema existentei lor? Capturarea la scara larga, sterilizarea obligatorie si imediata, pastrarea pentru o perioada decenta (30-45 de zile) si apoi eutanasierea lor in cazul celor batrani/bolnavi/carora nu li se gaseste stapan responsabil este solutia aplicata in toata lumea. Nicio tara din lumea asta nu-si sterilizeaza cainii ca apoi sa-i lase pe strazi. In acesti ani care ar trece pana cand (ipotetic) s-ar reduce aproape complet populatia de maidanezi, cine suporta costurile vietilor distruse sau a mizeriei lasate? Atat timp cat administratia locala e responsabila de siguranta mea, ar trebui sa ia masura cea mai rapida si mai eficienta. Eutanasierea (eutanasierea, nu parul in cap! look it up!) e scumpa tocmai pentru ca se face in mod omenos, fara a provoca suferinta cainelui. Asa am scapa si de reversul agresivitatii patrupedelor: acele situatii in care oamenii impusca animale pe strazile orasului sau ii bat cu ciomagul. Dar nu, acest lucru nu e posibil tocmai pentru ca infamele asociatii traiesc din expunerea publica a acestor cazuri odioase: lovituri de imagine aducatoare de lovele. Iar eutanasierea in masa ar duce la pierderea definitiva a scopului lor in viata si, mai grav, infundarea ireversibila a robinetului cu bani.
Cand ipocrizia se imbiba de neasumare a responsabilitatii se naste vreo asociatie de protectie a cateilor: discursul reprezentantelor acestora sunt pline de suprageneralizari (“cei care vor eutanasierea sunt criminali”), divagari (“dar cum rezolvam problema acestor criminali?” – ieri la emisiunea lui Moise Guran, ca raspuns la intrebarea “cum rezolvam problema cainilor?”) si alte distorsiuni. Nu vezi insa vreun astfel de sustinator sa spuna: “da, dom’le, ne asumam sa facem si sa finantam noi padocuri pentru 50% dintre cainii vagabonzi din Romania, daca statul face restul”. Par a fi mereu experti in ceea ce nu trebuie sa se faca, mai niciodata in ceea ce trebuie facut. Sustinerea unui proiect de lege care sa promoveze sterilizarea obligatorie a tuturor cainilor fara pedigree, impreuna cu un plan de amenzi zdravene pentru cei care hranesc sau abandoneaza cainii pe cand? Ah, niciodata, pentru ca e mai usor sa hranesti cainele de langa bloc decat sa-l iei in casa si inca si mai simplu decat sa-l duci la doctor si sa iti asumi raspunderea pentru el. Cand e vorba se fie amendat cineva pentru ca un om a fost muscat, “cainele e al comunitatii”, iar disolutia responsabilitatii e buna, dar daca-l iei la suturi daca te ataca, devine brusc “ce ai cu cainele meu?”!
In cazul in care nu au invatat la scoala, cainele e un pradator cu tendinta naturala de a forma haite si de teritorializare – ceea ce vedem prin mai toate cartierele, in mai toate orasele. Nu ataca (de obicei) pe cei care locuiesc in acea zona, insa navalesc pe oricine are un miros necunoscut. Copil sau batran, barbat sau femeie, pe bicicleta sau pe jos. Retineti, nu e sub nicio forma vorba de faptul ca “simte omul rau”. Idiotilor care inca mai cred tampenia asta, le recomand o lectura obligatorie pentru clasa a 4-a: Bubico. “Eu l-am aruncat, manca-i-ai coada!”