Mangaind Nisipul

“Gerunziul e un timp de evitat”, mi se spusese la primele mele încercări literare, “pentru ca implica și existenta unei continuări, te obliga la a mai pune ceva după orice se întâmplă în acea situație”. E, ca un zgomot de fond peste care se suprapun alte lucruri, mai importante. 

Peste ani, rămân cu dragul meu pentru gerunziu: asemeni existentei, e un strat de baza peste care se suprapun gânduri, emotii și experiente.

Astfel, mângâind nisipul plajei Barceloneta, gândul îți fuge aiurea în timp ce cu ochii urmărești pescărușii care se apropie, prea curioși. În aer e miros de iarba, iar cetățeanul vesel de la câțiva metri vorbește la telefon în timp ce trage tacticos din țigară. E un moment in care, efectiv, nu se întâmplă nimic altceva decât existenta, asemeni unor straturi de ceapa: corpul pe nisip, briza răcoroasă, fundalul valurilor domoale și zbaterea unei mingi se amesteca și se pierd în context: probabil asa se simte relaxarea. 

Surprins de îmbunarea vremii, ai acceptat ca un magnet atracția plajei, deși tenișii îmblăniti, de iarna, blugii și geaca nu fac de obicei alianțe bune în apropierea marii. Chiar și asa, cu spatele lipit de nisip și razele mângâindu-te alene, te bucuri cu adevărat de un timp în care nu e nimic de făcut. Niciun obiectiv turistic de “împușcat”, nici măcar documentarea pentru excursia care începe mâine nu îți tulbura prezenta. Fie doar și pentru asta, e un moment de incrustat în foaia virtuala a internetului, spre aducere aminte ca se poate și altfel, în momentele in care asta nu pare posibil.

Mangaind nisipul, nu se întâmplă nimic și nici nu trebuie sa se întâmple. Și e atât de satisfăcător! 

Barcelona, 28.04.2021