James

Cum? James. Si mai cum? Si atat.

James e probabil cea mai subevaluata formatie care inca activeaza. Cu linii melodice intense, versuri cand usor melancolice, cand de un entuziasm amuzant, dar mult decat toate, intrebari si cautari marete. Cu Booth, ciudatul saman al carui dans aduce aminte de Morrison, cu vocea in inflexiunile careia poti regasi vigoarea lui Joey Ramone si energia unui Bono adolescent. Cu un bas profund, care calauzeste poezii atat de descriptive incat pot fi vazute. Cu toate astea vine o formatie care activeaza de aproape 30 de ani in patria muzicii contemporane.

James canta despre sensul vietii, ca o calatorie si nu o destinatie, despre regrete, despre dragoste si pasiuni carnale, pline de nabadai: This bed is on fire with passionate love…

Si, mai mult decat toate, e una dintre putinele formatii care live canta mult, mult mai bine decat in inregistrarile de studio. Si cand 5 dintre albumele tale sunt produse de Brian Eno, asta e un compliment cat China.

Era 2001, anul in care pentru prima data U2 mi-a ramas in minte si, in tot entuziasmul pe care putea sa-l aduca unul dintre cele mai bune albume ale formatiei tale favorite, am auzit Getting Away With It (All Messed Up), cantecul de lebada al celor de la James (care la momentul respectiv erau pe cale de a se desparti). Mi-a parut de atunci un fel de elegie introspectiva, dulce-amaruie, ca un rezumat plin de intelesuri. Cumva, parca are si cateva note optimiste, bine ascunse. Cumva.