…spune englezul cand vrea sa iti transmita ca nu intelege o boaba din ce ii spui. Expresia e suficient de plastica, iar colegele mele de birou ar fi intru totul de acord; vederea unui caiet cu o insiruire de cuvinte in greaca a smuls exclamatia: valeeeu, da’ ce-ai desenat aici, mese si scaune?

Ei bine, zicerea din titlu probabil nu va fi prima la care voi apela atunci cand imi voi manifesta slaba intelegere intr-un domeniu, iar asta se intampla pentru ca m-am apucat cu un aplomb de care ma si mir uneori de studiul limbii lui Homer. Sau a lui Kazantzakis, daca vreti.

Imi e greu sa “pun degetul” exact pe motivul care m-a determinat sa ma arunc cu capul (cum ar zice grecul, το κεφάλι, a se citi to kefali) inainte in descifrarea secretelor ascunse in alfabetul asta intrigant. Recunosc, o parte din mine are visul de a se retrage intr-o zi pe o insula insorita, la malul marii, privind apusuri si rasarituri si flecarind in melodioasa limba greaca, in fata unei cesti de cafea. Sigur are legatura cu socul cultural (pozitiv, de altfel) pe care l-am avut la contactul cu localnicii din Zakynthos, care par a fi descoperit sensul vietii intr-o abordare mai simpla si mai lipsita de griji, departe de deadline-uri obtuze si agitatie corporatista. Ma tem ca, peste ani, viata cu pauze lungi, dese si in care nimic nu pare sa te grabeasca va fi produs amintiri mai frumoase decat miile de mailuri scrise din pozitia de mica rotita a unei masinarii transnationale, oricare ar fi ea. Ar fi incorect sa nu adaug ca e si un pic de curiozitate, atacand o provocare cu totul deosebita: o limba cu totul noua, cu un alfabet diferit, cu izul aparte al legendelor vechilor greci.

Dar hai sa va spun ce-am descoperit:

Le pronuntam numele insulelor in care mergem ATAT de gresit!

Sunetele limbii grecesti sunt in mod natural un pic peltice si moi, adica total diferite de consoanele inchise si dure din limba romana. Pe langa aceasta diferenta de pronuntie, ne trezim lost in translation…sau, daca nu lost, atunci macar indusi in eroare: transcrierea latinizata a denumirilor este adaptata pronuntiei englezesti, iar noi le pronuntam de parca ar fi fost scrise in romana.

Zakynthos e pronuntat la noi “zachintos”, cu un T puternic si accentul (ce ironie!) pe silaba “chin”. Ei bine, cu adevarat chin e pronuntia corecta, pentru ca acel th e englezesc, ca in thunder, mai aproape de litera F decat de T. Ei bine, pentru simpaticul Ζάκυνθος (mai multe despre el, intr-un episod ulterior) ar fi mai bine sa-l pronuntam zachinfos, cu o vaga urma de T:

Aceeasi poveste e si cu Thasos, Θάσος, pe limba lor. Cu Santorini e un pic diferit, pentru ca grupul NT se citeste D sau ND. Astfel, insula cu (zice-se!) cele mai frumoase apusuri de soare ar trebui pronuntata “Sandorini“, desi parca mai frecvent am auzit si “Sadorini“.

Grecii au inventat vocalele!

Ei bine, nu chiar vocalele, e vorba de semnele grafice pentru vocale, lucru destul de avantajos, nu credeti? Vechiul Testament, de exemplu, a fost scris multa vreme fara semne pentru vocale, ceea ce, mii de ani mai tarziu cauzeaza dezbateri intense asupra corectitudinii unor traduceri. A, e, i, o, u, ă, î. Bucurosi ca avem semne pentru vocale? Ltfl, r f fst gr s ntlgm cv. Adica, “altfel, ar fi fost greu sa intelegem ceva”. Ei bine, grecilor trebuie sa le multumim!

…si daca tot au inventat vocalele, au exagerat cu ele!

Exista trei caractere grafice pentru sunetul i si inca 2 grupuri de litere care se citesc astfel! Pentru “e” sunt doar doua: un caracter si un grup de 2 litere. Mai regasim doua caractere pentru sunetul o si, dintre toate astea, nu putem sti pe care sa-l folosim in scris, daca doar auzim cuvantul. Trebuie sa stim cum se scrie pentru…ei bine, pentru a-l scrie corect!

Iaurtul Oikos nu se pronunta cum il pronunta astia la TV!!

Danone nu se dezminte din a ne oferi bullshit-uri incarcate de marketing si lipsite de esenta. Draga Nikos, “οι” se pronunta i! Go home si ia-i si pe baietii astia cu tine! Sto spiti, adica acasa, la fel ca si oikos (desi οίκος are o semnificatie mai profunda).

Articolele si prepozitiile sunt un cosmar

Probabil cea mai dificila parte a adaptarii la limba greaca e intelegerea a doua mici, dar belicoase parti ale gramaticii: articolele si prepozitiile. Bine, haosul cu genurile substantivelor e si el prezent, dar asta se regaseste in mai multe limbi (de exemplu, in germana).
Atat articolul definit, cat si cel nedefinit sunt plasate inaintea substantivului, difera in functie de gen. Nu suna prea dificil inca, nu? Ei bine, difera si in functie de caz!

Ca sa fie meniul complet, prepozitiile sunt semnificativ diferite ca inteles si folosire fata de limba romana, iar caimacul il ia infama prepozitie SE (σε): ea inseamna, in functie de context, “catre”, “in” sau “la”. De aici treaba devine interesanta: prepozitia se combina cu articolul hotarat si, na, beleaua!, devine un cuvant diferit in functie de gen si cazul substantivului inaintea caruia apare.

V-ati plictisit? Sper ca nu, ca mai sunt prepozitii haotice, care se combina, la prima vedere, arbitrar. De exemplu, kato (kάτω) inseamna “jos”, iar apo (από) inseamna aproximativ “de la”, combinarea lor devine…”dedesubt”!

…si am mai putea gasi. Cert e ca greaca e o provocare deosebita, o limba greu de invatat, in care e greu sa te ancorezi si sa gasesti corespondente daca n-ai facut macar medicina sau teologie, gramatica si topica sunt mai apropiate de engleza decat de romana dar, cu toate acestea, o pornire irezistibila ma face sa nu renunt. Pare-se ca am trecut deja de pragul critic in care nu intelegeam chiar nimic si de acum lucrurile incep sa se lege. Καληνύχτα!