In zbor spre Lisabona

E un deliciu indescriptibil, sa incepi a scrie, starnit de o idee care ti se agata de minte ca un scaiete indaratnic. Incepi sa scarpini gandurile si, aproape niciodata, nu stii incotro te vor duce. O poezie americana inspira un muzician/mistic/filosof britanic sa scrie o melodie despre dorinta nebuna de a avea inima franta in nevoia de a simti amplitudini noi ale experientei. Despre viata care te traieste si cum tu, asemeni unui client important, ajungi sa gusti din cocktail-ul de trairi si sentimente.

Asa cum alt poet iscase frumuseti si sensuri noi din ceea ce experienta aruncase catre el. Despre a fi continuu faurit si fauritor, despre ideile astea care curg de parca ar avea o viata a lor, care culeg teme din trecut, sunete si mirosuri din prezent si sperante din viitor, amestecandu-le intr-un sens atat de intim si care isi croiesc semnificatie si in sufletul tau, cititorule, reflectand atat parti din mine cat si parti din tine, creand o imagine unica, o amprenta care se potriveste doar tie.

Mai inainte am scris un text care s-a infiripat in subconstient pe masura ce in casti suna o interpretare atat de personala a piesei Wonderwall, cantata live in studio de britanicii de la Hurts. De la refren, gandul a fugit la un tricou lung, privit in lumina unei dimineti, apoi la ideea ca gandurile ne definesc realitatea si a pune fericirea si speranta noastra in carca altcuiva nu e doar periculos pentru noi, ci si handicapant si istovitor pentru celalalt.

Apoi, ca farmecul calatoritului de unul singur te invata o lectie importanta despre viata: ca esti responsabili de cum si unde ajungi, ce vezi si, mai ales, ce semnifica pentru tine. Ca, pe langa realitatea fizica, acest varf de aisberg, exista si ceva uneori ascuns, la care nu ne sta gandul: ce poveste imi spun vazand, traind, simtitnd toate astea?

Ca, schimband acea poveste sau gandindu-ne la interpretari alternative ne imbogatim experienta; in timp ce in minte, ca de nicaieri, incepe sa iti sune 5 years time. O melodie dulce-amaruie despre dragoste, pierdere si cum, de fapt, toate acestea pot sa fie doar in mintea ta. O melodie cantata in drum spre munte, cu mai putin de cinci ani in urma.

Ei bine, asa cum au curs niste ganduri de care nu am fost nicio secunda constient inainte de a le aseza pe foaie: realizarea faptului ca o poveste te-a ales, in timp ce te gandeai la ideea ca viata te traieste pe tine; aparuta intr-o piesa, izita din sugestia unei poezii, inspirate de cine stie ce altceva. Un fel de efect de zbor de fluture, conectand minti din timpuri si arii geografice diferite.

Am scris aceste randuri uimit de improbabilitatea unui mic miracol astfel infaptuit!

Am primit (cam) des remarca usor inchizitorie: “despre ce e textul asta, ce au vrut sa zici, la ce si cine te-ai gandit?“. Se vede treaba ca, nici sa vreau, nu as putea sa-l clarific fara sa deconstruiesc miracolul.

Daca-ti spun ce culoare si dimensiune are si cum bate din aripi fluturele, il fac sa involueze la stadiul de omida paroasa. Si, cred, ai prefera sa-ti pictezi singur(a) un fluture in culorile care te reprezinta si de care ai nevoie, in loc sa exclami scarbit(a) la vederea omizii: “bleah, ia-o de aici!”

Paint the world you need to see, spunea un irlandez intelept.