I Wish It Was All A Dream
Probabil ca majoritatea regretelor deriva din faptul ca, in momentele de sinceritate profunda, ne-am raspunde cu “nu” la intrebarea “daca ai putea, ai face exact aceleasi greseli pe care le-ai facut, stiind ca doar ele te-ar aduce unde si cum esti acum?”
Obisnuiam sa intreb oamenii din jur daca sunt de parere ca oamenii sunt, in esenta lor, apriori, buni sau rai, indiferent cum ar fi definitia personala a acestor concepte. Intrebarea, in sine, e un nonsens, pentru ca oamenii, ca atatea lucruri, sunt o medie, insa raspunsul pe care ti-l dai defineste modul in care-ti colorezi lumea si in care te uiti la ceilalti.
Fiecare zi iti arunca in cale sute, mii de alegeri, de interactiuni ale caror efecte nu le poti intui de-a intregul, iar modul in care intri in ele e prestabilit de ce tip de reactie te astepti sa obtii: e harta celuilalt marcata de un hic svnt leones, care semnalizeaza necunoscutul si pericolul? Si, ai spune, cum s-ar putea altfel cand fragilitatea vietii e pandita atat de des de fața hâdă a violentei fara sens? De ce ne incrancenam atat, cum ne putem aloca drept de viata si de moarte pentru altcineva? Cum poate fi celalalt altceva decat infernul?
In directia asta canta si melodia celor de la The Head and the Heart, pornita de la vestea unei catastrofe fara sens.
People deal with feeling depressed all the time, there’s heavy shit going on in everybody’s world. What is different? What is going on there? There’s no making sense of it. The song is a way of having a catharsis about the whole thing.
I tell you one thing, we ain’t gonna change much, sun still rises even with the pain iti aminteste de vorba lui Alan Watts: “singurul sens al vietii e viata insasi”. E genul de cantec care iti spune ca, atat timp cat poti, singurul lucru de facut e sa te ridici, sa te scuturi si sa mergi inainte cu tot ceea ce simti. A trai, in sine, e singurul sens pe care-l poate gasi o bucatica de carne intr-un malaxor cat universul. Si ca, poate, oamenii sunt mai buni decat te astepti si nimic nu justifica agresivitatea, indiferent cat de indrituiti ne-am simti s-o avem, atunci cand se ingusteaza perspectiva si nu mai vedem decat propriile suferinte.
Stii, tarandu-ne dupa noi suita de greseli, uneori sper ca vom ajunge la final si acolo, in loc de nimic, de totala absenta a orice, va fi ceva care ne va spune: “buna dimineata! Tocmai te-ai trezit, iar cu ce-ai invatat din acest vis, mergi si traieste!”.
I wish it was all a dream…