Friends Will Be Friends
In seara asta am beneficiat de o revedere pe care mi-o doream inca de anul trecut. Amintiri cu iz de liceu, cu rasete si ironii, cu inteligenta ascutita a lui Adi si cu rasul superior al lui Ilie. Cu povestile despre cum a fost in multele seri petrecute impreuna, in zilele nesfarsite sau in momentele iritant de lungi, ca o tura de stadion sub soarele arzator.
Au trecut ani, vorba cantecului, iar primele riduri de pe fata, o verigheta crescuta parca nefiresc pe deget sau schimbarea obiectivelor au mai taiat din dinamismul si aerul desuet pe care-l respiram candva. Pana si accentul molcom al fostului brasovean pare sa se fi transformat usor, abia sesizabil, inspre unul basarabean.
A fost, probabil, cea mai clara dovada ca cei din generatia mea au si alte variante decat a se schimba total sau a nu se schimba deloc. A mai fost dovada ca, desi nu ne mai vazuseram de ani buni, prieteniile adevarate nu se uita, iar amintirile nebunesti sau doar distractive vor fi mereu proaspete si sincere intre oamenii care au impartit acelasi bol de mancare la ore tarzii din noapte, intr-o casa ratacita in Copou. E, poate, un soi de revelatie acela ca oamenii se pot schimba asemeni unor marci de renume, cu ambalaje mereu noi si deosebite, insa cu acelasi continut de calitate, asa cum il stiam de mult. A fost o seara cu adevarat reusita, intre niste oameni noi-dar-parca-inca-vechi, intr-un loc parca prea nou, dar inca respirand ceva din acelasi aer pe care l-am simtit in urma cu 6 ani, cand i-am trecut pentru prima data pragul, coborand la aceeasi masa la care am stat si astazi.
