De zi cu zi

Din buza pesterii

“Credeti ca pisicilor de apartament le lipseste sa iasa afara?”

“Daca nu au fost afara, daca nu ies de obicei, nu, nu le lipseste, nici nu stiu ce e aia”

Aceasta conversatie mi-a rasarit in minte, privind de la distanta grotele in care pana recent au trait oameni, pana dupa mijlocul seculului 20. Ultimii locuitori au fost stramutati (cu forta) spre locuinte noi, salubre, cu apa curenta si energie electrica. Unii dintre ei au vazut un bec lucind deasupra capului pentru prima data cand deja erau trecuti de jumatatea vietii.

Desigur, vietile lor erau, cel mai probabil, scurte, curmate abrupt de cine stie ce molima si lipsite total de ceea ce numim cel mai elementar confort. Erau ei mai tristi decat suntem noi azi, cei din “omenirea civilizata”? Pare-se ca nu, din moment ce au protestat viguros in momentul evacuarii, iar unii nu s-au putut adapta niciodata noilor conditii locative. Si ei, un fel de pisici de apartament, aruncate in lumea larga si nemiloasa.

Dar daca e sa credem ca, in general, nu erau mai tristi decat noi, chiar desi unii factori igienici lipseau adesea, nu poate insemna decat ca fericirea individuala si sociala are in ea un sistem de autoreglare. Din nou, acel hedonic treadmill. Si mai inseamna ceva: ca raul sau binele pot imbraca atatea forme incat un drog necesar sau o asigua necesitate a unuia poate fi otrava altuia.

Matera, din mijlocul defileului

De pe terasa unei pizzerii aflate pe marginea defileului ce strajuieste antica Matera, celor care inca se intreaba daca sunt parte a problemei sau a solutiei, daca sunt buni sau rai, iarba de leac sau cucuta: DA! Cu siguranta sunteti toate acestea, uneori. Adesea. Alteori, poate reusiti sa fiti ca un vaccin: o mica doza de rau, imperceptibila, care poate stimula un bine autentic. Si, la randu-va, sa aveti puterea de a aprecia si binele si raul din cei care va ofera, constient sau nu, din cucuta sau iarba lor de leac. Uneori, din ambele in acelasi timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published.