De ce la gratar si nu la vot? Mic tratat de cultura politica.

Maine merg la…gratar. Da, la gratar, nu si la vot. “Cum ba?”, se ridica, vocala, constiinta populara. Asa, pur si simplu, e cea mai buna decizie de luat. Hai sa luam pe rand principalele intrebari pe care alegerea de maine le implica si sa vedem de ce astfel si nu altfel.

1. “Tu votezi, tu chiar indemnai lumea sa mearga la vot! Cum sa nu votezi?!”

Da, e adevarat, indemnam (si sunt consecvent in asta!) lumea la vot…la alegerile la termen sau anticipate, dar nu si la referendum. Referendumul, desi e o ocazie de a-ti exprima un vot, nu e tocmai o alegere traditionala. In mod obisnuit, la un scrutin ai de ales intre A, B si C sau, desigur, de a-i stampila pe toti (sau nici unul), in semn de protest. Indiferent ca votezi sau nu, cel care obtine mai multe voturi (dupa sistemul imbecil propus de PDL cand le era bine si sustinut de USL cand le e bine), ia si postul. In cazul unui referendum, nu alegi dintre 2 (3, 5, n) indivizi, ci alegi daca vrei solutia propusa (in cazul asta, demiterea presedintelui). Decizia se refera la schimbarea (sau nu) a starii de fapt, nu a directiei in care ai vrea sa progreseze lucrurile. Vedeti diferenta de nota?

Acum, trecand peste faptul ca euro s-a apreciat cu 8% fata de leu in ultima perioada, ignorand presiunile pentru restabilirea statului de drept venite din toate culturile lumii si alte alea, referendumul asta nu ar trebui sa existe. Fara echivoc, situatia in care ar trebui sa ajungem sa fim intrebati daca vrem sau nu presedintele in functie ar trebui sa fie urmarea a unor incalcari grave ale Constitutiei. Problema e ca nimeni n-a gasit acele incalcari. Nu uitati, Romania e un stat semi-prezidential, nu o republica parlamentara, iar faptul ca Presedintele a discutat/i-a propus/impus unele solutii Premierului nu intra in categoria asta!

In plus, jocul democratic are ca principiu obtinerea unei sustineri populare pentru decursul unui mandat (sustinere care se exprima la inceputul mandatului, pentru o perioada de X ani, tocmai pentru ca unele decizii luate in decursul mandatului pot fi impopulare), iar incetarea acelui mandat se poate face doar in cazul unor situatii exceptionale (individul e anchetat si condamnat, incalca grav Constitutia, etc). De aceea, referendumul nu trebuie confundat cu situatia obisnuita a unei alegeri si, tocmai de aceea, in situatia referendumului (ca o cale extraordinara de incetare a unui mandat) exista un prag de larga reprezentativitate: nu jumatate din cati se prezinta, ci jumatate+1 din cati exista. In aceasta situatie, a nu vota inseamna clar asumarea unei alegeri. Ceea ce ne aduce la intrebarea urmatoare.

2. Bine, atunci de ce nu te duci sa votezi “NU” daca nu esti de acord?!

Este, iarasi, o problema de legitimitate si, implicit, una de legitimare a unui act ilegitim. Spuneam anterior ca referendumul nu ar trebui sa existe pentru ca nu se indeplineste conditia necesara si suficienta a incalcarilor grave. In consecinta, prin prezenta mea la vot si exprimarea activa a unei opinii, as legitima aceasta nelegiuire. Ca sa intelegeti si sa nu ziceti ca am dat copy-paste de la Monica Macovei de pe blog, imaginati-va situatia urmatoare:

Mergi pe strada si te cineva striga: “bai, nene, ce faci, bai?” Ei bine, la intrebarea asta ai doua variante de actiune: daca cel care te striga e un cunoscut, de incredere, om aflat in situatia legitima de a te intreba ce faci, ii raspunzi, dupa caz, “bine” sau “nu prea bine, ba chiar rau”. Daca, insa, cel care te striga e un boschetar, infractor de drept comun sau vreun alt soi de lichea, cum reactionezi? Ei bine, te faci ca n-ai auzit intrebarea, o ignori. Similar, in situatia in care un chiulangiu, un plagiator si o mana de anchetati si condamnati te intreaba daca esti sau nu de acord cu demiterea cuiva (fie el si portarul de la Golden Blitz), mi se pare normal sa nu raspunzi.

3. Lasa regulile, eu m-am saturat de Basescu! Tie ti-e bine? Ai avut de castigat de pe urma lui? Daca ai ocazia sa-l dai jos, de ce nu?

Repet, nu e o situatie clasica de a alege intre unul rau si unul bun sau unul rau si unul mai putin rau, e alegerea intre continuarea conform regulilor jocului si dinamitarea fundamentului. La fotbal, arbitrul e ales de comisie inainte de meci si, oricat de rau ar arbitra, nu e inlocuit la pauza decat in situatia in care se accidenteaza sau (asta o sa placa multora) se dovedeste ca e beat, drogat sau in incapacitate de a arbitra conform regulilor. Riscul cel mare al situatiei de a schimba pe cineva care a luat decizii deloc populare, dar nu ilegale in timpul unui mandat legitim e ca, urmatorii la rand, sa nu ia acele decizii (necesare, as zice), de teama inlocurii la pauza. La finalul meciului, poti alege daca arbitrul X a fost echitabil si l-ai mai vrea la un alt meci sau, din contra, il poti recuza. Ei, la fel e si in jocul democratic: nu vizeaza castigul/pierderea la nivel individual, ci actiunea pe o perioada mai lunga de timp, perioada aprobata de majoritate.

4. Da, dar apoi ai sansa sa pui in loc pe cine vrei tu!?

Da…si nu. Moartea regilor e bucuria nebunilor, spune un dicton vechi. N-am sa explic de ce un interimat prelungit si o incertitudine in privinta numelui Presedintelui e daunatoare, insa situatia in sine e toxica: pe de o parte, vei face o alegere fortata de imprejurari, in care unul vine pregatit (deoarece stia ca asta-i planul) si toti ceilalti intra in cursa mai apoi (ca si cum, la proba de 50 de metri, unul ar lua startul lansat, iar ceilalti, de pe loc) si, pe de alta parte,  credibilitatea noastra ca natiune capabila sa respecte niste reguli ar fi zdruncinata.

5. Da mai da-i in *censored* si pe strainii astia! Noi ne bagam in treaba lor? Nu! Pai, nici ei sa nu se bage in a noastra!

Da! E o gandire corecta pentru secolul 19. Nationalismul falos (pe care-l practica, printre altii, chiulangiul ala de l-am amintit mai sus) e o atitudine care prinde bine la cei cu o viziune foarte ingusta a realitatii. “Adica, ce, ba?! Eu am voie sa fac ce vreau, ca sunt liber, da?!” Ei bine…nu e chiar asa! Confuzia vine dintr-o acceptiune foarte distorsionata asupra libertatii. Libertatea nu inseamna ca ai voie sa faci ce vrei, ci sa faci ce vrei atat timp cat nu e interzis si nu afecteaza libertatea altuia. Cu alte cuvinte, in intimitate poti face cam orice, daca nu intra in sfera penalului. De exemplu, poti sa bei o bere si sa mergi sa faci…ei bine, urmarea fiziologica a consumului de bere in oricare colt al locuintei proprii, atat timp cat lichidul sau mirosul nu ajung la vecini. Situatia se schimba atunci cand bei bere la terasa – daca incerci sa-ti satisfaci aceeasi necesitate fiziologica in vazul lumii, chiar pe masa in jurul careia v-ati adunat, macar unul dintre comeseni se va ridica si-ti va trage o palma, te va ameninta sau chiar te va arunca pe usa afara. Ei, situatia e cam la fel si cu Uniunea asta Europeana. Sunt reguli de buna purtare pe care nu le incalca nimeni, pentru a fi bine tuturor. Printre ele, si minimul bun simt de a te tine pana ajungi la toaleta (sau, la alegeri, cazul nostru). De ce nu oricand vrei, ci doar cand ai acces la toaleta (a se citi: alegeri), am explicat mai sus. Adaugati la asta si faptul ca statele astea au relatii economice, sociale si politice cu mult mai complexe decat un simplu set de reguli minimale  si veti vedea de ce aia rai din UE ne arata obrazul cand ne dam in stamba…