Communication Breakdown

..it’s always the same, zice melodia, si mare dreptate are. Bine, de obicei nu e vorba despre despartiri si caderi nervoase, ci doar de incomprehensibilitatea, sa nu zic tampenia perceputa a mesajului transmis – mesaj care pare atat de clar emitatorului!

In literatura, capacitatea de a transmite celuilalt emotia pe care ai vrea sa o resimta e capitala, iar acest lucru e valabil si in restul artelor; probabil cel mai important sfat primit de cand am inceput sa ma joc de-a fotografia a fost: “nu uita ca privitorul nu stie si nu simte ca tine in momentul in care ai facut-o. Pentru a fi o fotografie buna, trebuie sa-l faci sa simta asta”. Dar daca transmiterea emotiilor necesita maestrie in domeniul respectiv, nu rare sunt ocaziile in viata de zi cu zi cand comunicarea esueaza lamentabil sau, mai mult, duce la situatii hilare, totul pornind de la premisa ca celalalt stie ce vrem sa comunicam noi, iar limbajul e un fel de tichie de margaritar pentru un om chel. Sa va povestesc:

S-a petrecut zilele trecute intr-un magazin micut dintr-un mall iesean. Cele doua cabine de proba (plasate neinspirat, intr-un colt al magazinului, lasand un loc foarte scurt si ingust, care nu permitea circulatia a doua persoane) erau ambele ocupate. Chiar la intrarea pe culoarul ad-hoc, subsemnatul, asteptand ca prietena sa probeze o bluza. O tipa se apropie si, de la oarecare distanta (locul fiind, retineti, destul de greu accesibil) intreaba: “fataaa, unde esti?”. Din zona cabinelor vine raspunsul tipic: “aici!”.  Inutil sa va mai descriu privirea demna de comtemplarea portii proaspat vopsite pe care, siderata, autoarea interogarii a abordat-o. Raspunsul, absolut imbecil, dar totusi atat de corect tehnic e, rememorand mimica fetei, de milioane.

Recunosc, stiam cabina cu pricina, nefiind (cum va spuneam) decat doua, iar una era ocupata de prietena mea. Ranjetul machiavelic si mai ales imaginatia mea bogata, care-si imaginaze deja o continuare la fel de absurda a discutiei m-au facut sa fac eforturi din a nu pufni in ras. Cum ar fi fost sa aud:

– In aia din stanga sau din dreapta?

…pentru ca doar telepat sa fi fost sa-ti inchipui despre care stanga/dreapta era vorba: a locutoarei sau a persoanei de dupa draperie?

Dragilor, pentru a evita momente Kodak care sa ajunga pe blog, va rog: incercati sa va inchipuiti ce va intelege celalalt, cu informatiile pe care le are! El, de cele mai multe ori, nu stie cine e ala, unde acolo a fost, de ce n-a luat aia, etc, etc. Si daca in fotografie se ureaza lumina lina, eu va voi ura, ardeleneste, vorba lina si, desigur, procesata cognitiv anterior emiterii sunetului 🙂