Ce putem invata de la…pisici?
In urma cu cateva luni am folosit intrebarea de mai sus intr-un interviu de recrutare cu o persoana despre care citisem in prealabil ca are o pasiune pentru micile blanoase. Intrebarea a intrat de atunci in folclorul corporatist, probabil la categoria “managerii spun lucruri trasnite”, dar e mereu interesant sa provoci omul sa se gandeasca la lucruri la care poate nu s-a gandit pana atunci…si sa vezi daca poate. Partial, intrebarea isi are radacinile in ideea ca un om inteligent va invata din greselile (sau experienta de viata) a celorlalti, iar prostul, nici din greselile proprii.
Si totusi, ce putem invata de la pisici?
Cel mai evident raspuns e si cel pe care l-am primit (daca nu ma inseala memoria): cum ca uneori a fi placut si a sti cum sa obtii lucruri iti poate aduce succesul. Speram, cumva, la mai filosoficul raspuns: “in viata, putine lucruri sunt total albe sau total negre, iar un grad de flexibilitate a coloanei vertebrale te poate salva de loviturile pe care viata ti le arunca”. Cu alte cuvinte, fara sa iti pierzi busola sau sa renunti la principii, cu putina adaptare si stiind incotro trebuie sa mergi si cum trebuie sa aterizezi, in multe situatii poti fi ca o maţă care care din copac, se roteste in aer si aterizeaza cu siguranta si daune minime pe pamant.
Pisicile sunt si extraordinar de curioase: se zice ca tocmai de la asta li se trage de obicei sfarsitul, dar cum vad arhisuficienta prostie si ignoranta, parca mi-as dori mai mult niste oameni ca pisicile, din punctul asta de vedere. Benjamin Franklin a inventat paratrasnetul dupa ce a experimentat destul de mult zburand zmee in furtuna. Era mai putin riscant pentru el sa stea pe canapea cu un pahar de whisky in mana si sa se uite la Abces (sic!) Direct? Evident 😀 Din fericire, emisiunea respectiva nu exista pe atunci, asa ca nenea Ben a devenit inventator, iar dupa ani si ani Tim Booth a scris versul care spune “On a flat roof, there’s a boy leaning against the wall of rain/Aerial held high, calling come on thunder, come on thunder”.
O alta parte interesanta, la care m-am gandit doar recent, e ceva ce mi s-a spus in urma cu multi ani: nimic din ce ignori nu dispare. Ei bine, ati incercat vreodata sa ignorati o pisica? In limbajul pisicesc, asta pare sa insemne interes maxim (similar, privitul direct in ochi, fara sa clipesti, e considerat agresiv de catre pisici), iar aproape mereu te vei trezi cu blanoasa mladiindu-se pe langa picioarele tale. Cam asa e si cu majoritatea lucrurilor de zi cu zi, atunci cand le ignori cu gratie, doar ca alea tind sa te loveasca peste cap.
Nu in ultimul rand, pisicile, zice-se, sunt independente. Eu cred ca nu sunt independente, in sensul de nu au nevoie de nimeni in jur, ci doar ca au nevoie si de spatiu si timp pentru ele si nici nu se obosesc sa para mereu entuziasmate cand te vad. Uneori e ok sa fii tu cu tine, de ce ai astepta altceva de la un animal?
La fel ca si cu cainii, mi-ar fi frica de cineva care sa dea mereu din coada la mine, mai ales daca in urma cu 5 minute ii dadusem cu piciorul. Pana la urma, nu poti sa te astepti mereu la entuziasm unilateral, iar in situatia respectiva, zau ca nu stiu cine e mai ipocrit: omul sau cainele 🙂
