Catarul si magarul

Scriitorul e un catar! Pseudo-rasat, dicteaza propriul tempo si scrie dupa cum il taie capul, incercand sa arunce culorile (d)in directiile perceptiei sale. Scriitorul e si un acrobat! Imputita pozitie, patrupedul hibrid spanzurat pe-o sarma groasa cat unghia. Devine prea introspectiv, risca sa piarda contactul cu lumea; devine prea pasionat de lume, clar tirada lui e banala si fara fundament. Foloseste un limbaj prea elevat, e clar, alt pseudointelectual. Le zice prea din topor, n-are stil. Cel mai mic pas gresit il arunca in prapastia ignorantei, deoarece traieste doar prin intermediul cititorului, iar cititorul e un magar! Magarul e necioplit si nu poate sa inteleaga ceea ce vrea scriitorul sa-i transmita. Nu simte, nu vede, nu intuieste culorile ascunse in spatele unor cuvinte, dar asta nu-l opreste sa strige tare “iiii-haaa, ce prostii zici tu acolo”. Un magar, ce mai!
Ironia sortii e ca pe amandoi ii inhama la acelasi car, fara discriminare. Ca s-ajunga “undeva”, trebuie sa gaseasca directia comuna. “Hais” `au “cea”, dar nu in acelasi timp….niciodata. Intelegere sau compromis? Ironia ma-sii!