De zi cu zi

Apusuri si rasarituri

Zilele trecute, o poza a unui rasarit mi-a facut mintea sa tresalte la realizarea faptului ca au trecut 5 ani de cand a fost facuta. 5 Year’s Time e o melodie despre care am mai scris si, asa cum ii sugereaza textul dulce-amarui, multe se pot intampla intr-o asemenea perioada. Colac peste pupaza, ultimii doi ani par pentru multi a se fi dus intr-un vartej de experiente extreme, izolare, disperare si incertitudine, marcati de optimism, speranta si dezamagire. Putini oameni au ramas intregi din acest razboi de uzura cu sine. Ceilalti poarta cu ei cicatricile si betesugurile unor vremuri cum n-au mai fost de mult.

Un prea putin recent rasarit, pe malul raului Tagus

Cea mai buna camera foto e cea pe care o ai la tine si, similar, cea mai proasta e cea care e mereu in geanta. La fel, cele mai bune momente sunt cele pe care le simti si de care te bucuri cu toata fiinta ta, iar visele marete si planurile facute cu incrancenarea unei reusite atat de dorite, fara de care nu te imaginai tu sunt un drum insidos spre un rest de viata incarcat de regrete.

In ideea asta, privind la obiectivele foto care stau insirate pe masa in fata-mi, ma intreb cand am privit ultima data un apus sau un rasarit si raspunsul, desi nu e atat de indepartat pe cat ar fi fost in alte vremuri, cauta pe calendar inceputul lui decembrie trecut. Sunt aproape doua luni de atunci si e o buna reamintire ca, pana la indeplinirea planurilor marete dintr-un viitor incert, exista mici bucurii pe care uitam sa le traim. Mergi de priveste apusul. Sau un rasarit zgribulit, de undeva. Dar, mergi!

Nu de alta, dar vanand intentionat micile placeri nu riscam sa ajungem a scrie pe fotografii o parafrazare sucita a unui text gasit pe oglinzile retrovizoare: amintirile pe care le vedeti sunt mai indepartate decat par.

Leave a Reply

Your email address will not be published.