Apa la vista, baby!

Despre apa calda (sau, mai exact, despre lipsa ei), s-a tot scris, atat in ziare cat si pe bloguri. Gasiti la Somnulescu o adevarata epopee (aici, aici si aici), dar nu e singurul (spre exemplu, aici). Despre abilitatea si competenta cu care domnul Nichiduţă a administrat aceasta situatie, neplatind datoriile catre furnizori desi primise banii de la guvern si lasand astfel vreo jumatate de oras sa se imbaieze in cana, gasiti prin presa locala. Dar lipsa interesului pentru apa e simptomatic pentru Iasi si ai sai locuitori.

Omul sfinteste locul, dar apa sfinteste omul, iar cand apa lipseste cu desavarsire, omul coboara urgent spre conditia, dar mai ales mirosul nesputitului, asa cum il descrie Radu Paraschivescu in Ghidul nesimtitului. Ce incerc sa va spun e ca interesul pentru apa nu lipseste doar la nivelul conducerii, ci nici locuitorii urbei nu se remarca prin pasiunea deosebita pentru acest lichid. Cei dintre voi care-s gata sa se revolte, acuzandu-ma ca iar “ma iau” de Iasi si de distinsii sai inhabitanti sunt rugati sa-si inchipuie colectia incredibila de odoruri pe care doar un autobuz 46 sau un tramvai 3 plin ti-o ofera intr-o situatie atat de comuna. Sa-mi spuneti daca nu vi s-a intamplat macar o data urmatoarea situatie intr-un mijloc de transport in comun:

Mana vajnica se agata ferm de bara, lasand sa se intrevada subratul cu a sa pilozitate luxurianta, amintind de padurile virgine ale Amazonului. “Buchetul” are note de ceapa, branza si transpiratie statuta zile in sir si cultivata cu mandria patriotismului local sub camasa de nailon aflata la macar a opta purtare. Sub amenintarea unei epilari definitive si nedorite a parului din nas, renunti la locul pe scaun si te indepartezi cat poti. Bine, cat poti e relativ, data fiind imbulzeala permanenta. Calatorie placuta!

Aceeasi “pasiune” se vede si in lipsa acuta de locuri unde ai putea inota. Daca pe timp de vara cele 2 piscine (cu dimensiunea diferita de cea a cazii de baie) iti ofera o solutie buna (dar scumpa) la strandul cel transmitator de boli de piele, imediat dupa caderea toamnei, singura varianta ramane un club exclusivist, cu un tarif demn de atentat la bunul simt. La capitolul rauri si lacuri, Bahluiul (despre care v-am mai scris vreo 2 randuri) e mai murdar ca niciodata, iar lucrarile de amenajare a albiei se desfasoara cu o lentoare ucigatoare, lacurile amenajate pe albia Ciricului par a fi cel putin la fel de riscante pentru sanatate, iar Prutul e atat de inaccesibil si indepartat incat nici nu merita mentionat.

Ca apa calda lipseste de mai bine de trei saptamani si faptul ca, adunand si cele 14 zile din august in care robinetul cu bulina rosie a bolborosit a seceta, ajungem la mai bine de o luna (din 9, pana acum) in care n-a curs deloc apa calda in sistem centralizat e trist, dar deloc de mirare. Si asta pentru ca, oricat de rai ar fi, conducatorii sunt media nivelului celor care-i aleg, iar ai nostri par a fi de-a dreptul execrabili. Pana cand situatia se va reglementa, pentru concetatenii din 55 000 de apartamente si case (care ar trebuie sa fie) alimentate de CET, ramane doar solutia apei incalzite la lighean, oala sau alte recipiente…sau, desigur, cea alternativa, asa cum reiese din urmatoarea conversatie absolut reala, purtata de doi apropiati la precedenta oprire de durata:

X: “Ce bine ca a revenit apa calda, dupa doua saptamani!”

Y: “Da’ a fost oprita? Nici n-am observat!”