Almost 5 years time

Maybe
You’re gonna be the one that saves me
…iti spune un cover pe care-l primisesi pe furis, demult.

Poate nu e nevoie ca cineva sa salveze pe cineva, poate suntem doar noi eroii si raufacatorii nostri, durerea si iarba de leac. Poate printul (sau printesa, cum spunea un mesaj vazut candva pe o silieta atat de similara) se salveaza singur(a). Poate asa sunt facute lucrurile, iar sarutul asteptat pentru trezirea din impietrire e doar o mica doza de intelegere si acceptare pe care sa ti-o administrezi singur, ca un vaccin revolutionar care alunga o boala handicapanta si, ca prin minune, sufletul incepe sa ti se miste ca odinioara.

Sunt ani de zile de cand un tarm de mare, privit in culorile apusului ti-a pictat libertate si speranta in vene. Viata, traindu-te, curgand frenetic prin trup.

Fragmente din acea senzatie, sublimata, schimbandu-si mereu forma, dar pastrand o structura ca acordurile unei melodii auzite in copilarie, te ating mereu in pragul unei aventuri. In drum spre un loc necunoscut, pe masura ce rotile pasarii de metal se desprind de pe pista. In momentele cand vantul impinge si motoarele se revolta naravas, ducandu-se spre o destinatie Cand inchizi ochii si iti privesti visele formandu-se si plutesti cu ele, asemeni avionului deasupra norilor. E un freamat drag, al atator posibilitati care pot deveni posibile sau doar naviga aiurea prin cotloanele propriei minti. E farmecul unei minti colorate, in care orice mic cutremur reaseaza piesele in imagini noi si care, chiar de raman doar in gand, dau o viata la care altii nu pot nici macar jindui.

Maybe all if this
may never come true
But in my mind
I’m having a pretty good time.

Stii?