| |
Posted by arkanu on December 5th, 2009 Motto: poporul care nu invata din greselile istoriei este condamnat sa le repete
In urma cu niscai zile, Timisorenii au dat din nou dovada verticalitatii morale si spiritului liber. Poate sangele sarbesc, amestecat din plin cu vita romaneasca, poate apropierea de civilizatia vestica sa-i fi facut, de-a lungul timpului, cei mai sufletisti si intransigenti, singurii luminati dintre reprezentantii neamului denumit generic de Silviu Brucan “stupid people”.
Timisorenii urasc ipocrizia si detesta sa fie masa de manevra a unor descreierati, dar mai mult decat toate ii urasc pe comunisti. Ca in urma cu douazeci de ani, cu riscul contactului cu spray-urile lacrimogene si contondentele bate ale Jandarmeriei, timisorenii au pornit o noua revolutie: adevarata revolutie a bunului simt.
De ce?
Pentru ca e o ipocrizie crasa, sa vii tu, fiu de general de securitate, care a bagat oameni in temnita si sa semnezi vreun act, fie el si o chitanta, la Timisoara, mai ales in conditiile in care ai tropait cu nesimtire la condamnarea crimelor comunismului.
Iarasi, e o ipocrizie crasa atunci cand evoci “revolutia bunului simt” si inovarea clasei politice si faci o strutocamila socialist-liberala, doctrine ireversibil incompatibile atat teoretic cat mai ales practic si sa spui ca reprezinti o solutie.
E o ipocrizie crasa atunci cand sustii ca “invingem impreuna” si tu esti frate cu Patriciu, Voiculescu, Nastase, atunci cand te duci la Moscova pe furis si ii faci vizite nocturne lui Vantu, asemeni unei prostituate de lux. Nu cumva VA invingem impreuna?
Oricat s-ar zice, nici acum, nici in ‘89, timisorenii nu au fost manipulati. Au fost primii care si-au pus pieptul in fata pentru a da un semnal. Semnalul libertatii. Semnalul ca putem construi singuri si putem reusi in orice, atunci cand vrem cu adevarat. Semnalul ca adormirea, ipocrizia, minciuna si tradarea comunista nu sunt bune. Pentru ca timisorenii stiu proverbul complet, nu doar prima lui parte. Acesta e: “capul plecat, sabia nu-l taie, dar cu umilinta lantul robiei-l incovoaie”!
Dincolo de toate idioteniile pe care le auzim la televizor, timisorenii au reactionat ostil dintr-un motiv foarte simplu: la 2o de ani dupa revolutie, (neo)comunistii au revenit fara rusine in piata si au cerut revenirea la putere. Deoarece timisorenii au simtit ca o alegere rosie si impotriva firii ar echivala cu un scuipat pe mormitele celor care, in ‘89 au murit pentru a ne elibera de jugul comunist. Nu lasati jugul sa se intoarca!
Posted by arkanu on November 8th, 2009 Acesta e, probabil, cel mai vechi draft existent pe aici. M-am gandit sa-l scot la lumina, spre a incalzi serile friguroase de toamna tarzie.
Era cazul sa-mi revina si cheful de scris din vacanta. Dupa 7 zile superbe la mare, am beneficiat de inca 6 de lejeritate acasa. Cu mine am strans o tolba de amintiri si cateva fotografii simpatice, dintre care am afisat si pe dA. Ar fi multe de spus, dar ma voi rezuma la o foto-povestioara:
Imi era dor de atmosfera aia de plecare, de emotiile plutind prin gara, de aerul fierbinte si de sunetul surd al marii care-ti apare in urechi in seara plecarii. Parte din astea s-au nimicit de la introducerea vagoanelor etajate, necompartimentate si inchise aproape etans. Drumul e mai sterp si mai putin intim acum, dar urme fine din atmosfera electrizanta care creste in tine pe masura ce te apropii de mare inca se simte. Dunarea e frumoasa si inca la locul ei, iar primul semn al libertatii dainuieste inca, aproape neschimbat de la primele mele amintiri cu privire la drumul spre mare.
Dupa ce am povestit aiurea despre centrala si fabrica de apa grea, am incetat a mai face poze, preferand sa astept sa treaca timpul. Recunosc ca-mi lipseste enorm senzatia indescriptibila, in care simti aerul usor sarat, racoarea diminetii lovindu-ti fata itita pe geamul vagonului si canti aiurea Beautiful Day. Acum iti poti lipi de geam fata si obiectivul aparatului foto, sperand ca de niciunul nu se va prinde mizeria caracteristica trenurilor noastre.
Ne-am cazat intr-un loc simpatic, unde am beneficiat de cam tot ce ne-a trebuit.
Posted by arkanu on November 7th, 2009 Unul scurt, ca mi-am amintit de Paraschivescu si de a lui tirada intru propovaduirea unei exprimari corecte. N-am sa insist pe celebra prepozitie “pe”, mai ignorata in vorbirea curenta decat poporul roman in ochii si interesele politicienilor, dar pot gasi inca destule aberatii lingvistice de care uzitam in mod curent. Vai, am zis “uzitam”? Nu, mai nou, uzam. E fratele stramb a lui “a face uz”, adica fix ceea ce nu facem noi cu dovleacul plasat strategic in prelungirea gatului.
“Ce faci, frate? Aaa, pai eu is pe tren”, ne auzim de cele mai multe ori vecinul de vagon sau, daca suntem norocosi, compartiment. Imi si inchipui scena cu individul aflat pe acoperis, incercand sa se fereasca de crengi sau de…”sarma” 
“Jucatorii sunt masati in propria jumatate de teren”, ne semnaleaza, cu franchete, comentatorul. In sinceritatea lui, spune o tampenie cat casa. Imi si inchipui unsprezece jucatori asaltati de kinetoterapeuti si maseoze cu ochii oblici. Desigur, datorita atacurilor adversarului, echipa in cauza se afla comasata, deci intr-o stare departe de relaxarea sugerata de cuvantul folosit initial.
In final, ca ziceam ca-i scurt, ma lupt in ultima vreme cu o alta tampenie cat casa: folosirea lui “dupa” in sensul lui “de pe”. Mai virulent decat la fel de tampitul “ma risc”, falsul bucurestenism a prins de minune. Mi-am amintit un moment amuzant, petrecut candva in timpul facultatii. O colega ma intreaba: “dupa ce ai invatat pentru examen?”. Raspunsul meu a reusit sa produca stupoare: “Dupa masa!”
Posted by arkanu on November 5th, 2009 Acum doua saptamani l-am intalnit pe Andrei Dumbrava, un soi de Gregory House al facultatii de psihologie. Comparatia e inerenta atunci cand ti se livreaza afirmatii de genul “cum poate avea pisicoterapia pretentia de a schimba” sau “voi veti fi cozile de topor”, care suna atat de aproape de “you are idiots” al celui interpretat de Hugh Laurie. Omul zice niste lucruri de-a dreptul scandaloase, dat fiind locul si contextul in care face asta, insa nu tocmai incorecte, ca si cum un teolog aflat intr-o biserica ar incepe sa puna la indoiala invataturile rostite dintre portile imparatesti.
Dintre lucrurile deosebit de interesante cu care si-a condimentat pledoaria “antipisicologica”, mi-a ramas in minte mai ales “dilema optimismului”. Intr-adevar, a redus intreaga campanie “gandeste pozitiv” la ceea ce, probabil, este de fapt: o bagatela. Daca acceptam ca optimismul e o trasatura, schimbarea unei trasaturi (presupunand ca e posibila, lucru indoielnic, pe buna dreptate) nu ar putea fi accesibila Ţatei Floarea si nici macar psihologului decat dupa un demers infiorator de lung si complex. Acceptand ca e o stare, acceptam ca interventia asupra sa e oarecum tardiva, din moment ce s-a demonstrat experimental ca e influentat implacabil de confruntarea cu realitatea cotidiana. De fapt, ce rost ar avea sa schimbi un lucru care oricum variaza natural si foarte puternic, in functie de factorii externi.
E, intr-adevar, hilar, sa presupui ca poti modifica personalitatea umana, altfel n-am mai intemnita infractorii, ci i-am trimite intr-un fel de service al mintii. E, poate, la fel de hilar, sa platesti pentru niste ochilari de cal, si-nca unii roz.
Desi a produs multe ridicari din sprancene si inca si mai multe incruntari, a fost prima data cand am simtit ca un masterat e util, ceea ce nu-i putin lucru.
Posted by arkanu on November 4th, 2009 I-am vazut prima data pe la finalul anilor 90, intr-o transmisiune live la eternul TVR1. Prin ochii unui pustan, dintr-o casa mai veche decat timpul si printr-un televizor de trei ori mai in varsta decat mine, Vama Veche era o oaza scandalos de puternica de noutate. A fost, cred, primul moment in care mi-a trecut prin gand ca artistii pot face lucruri nebunesti, vazandu-l pe Chirila sarind intr-o fantana arteziana.
Ani de-a randul, i-am ascultat ahtiat, le-am cantat melodiile si le-am vanat aparitiile. Am zbierat ca apucatii “Am sa ma intorc barbat”, ne-am inceput zilele cu “Nu am chef azi” si nu a trecut zi de nastere fara “18 ani”. Ne-am privit complice pe “Epilog”, am plans cu “Ana” si am crescut alaturi de cea mai buna formatie romaneasca a ultimilor, poate, 30 de ani.
Vama Veche a urmat, cumva, o traiectorie asemanatoare cu a U2-ului. Au crescut repede, au lansat un album, Am Sa Ma Intorc Barbat, sclipitor, un Joshua Tree in felul lor, cu structura si sound asemanatoare The Wall. Au urmat insa multe cautari, apoi o compilatie eterogena, tensionata, citadina, respirand aerul de Achtung Baby. Diferenta, insa, a fost ca cei cinci nu au reusit sa invinga furtuna care razbatea din ultimele lor cantece.
O ruptura si apoi momente izolate de sclipire. Un Bed For Love si un Deci 20. O Vama si o Veche.
Din pacate, suma partilor nu este egala cu intregul decat in matematica, iar viata e atat de plina de jumatati risipite pe cat e plina si de vame sau vechi. Ca atatea formatii, Vama Veche a avut si ea un Achtung Baby. A fost un capat, apoi un alt inceput. Doar ca nu un nou inceput.
Celor care cred ca lumea asta cu iubire va scapa, celor care cred ca muzica lor a schimbat si va mai schimba ceva: mai sunt multi care inca spera ca povestea sa mearga mai departe. Mai sunt destui carora li se face pielea de gaina la amintirea a melodii si momente. Mai e loc de intors?
Posted under Muzica, Opinii
Posted by arkanu on November 3rd, 2009 Stiti sentimentul ala pe care il ai atunci cand vezi ceva si ai vrea sa actionezi, insa instinctul ala prost te face sa treci pe langa? E un “ce-ar fi fost daca..” crunt si ireversibil, pe care l-am avut cu totii in cele mai diverse momente, un “ar fi trebuit sa..” mereu nerostit, simtit uneori doar cateva secunde, suficient insa cat sa realizezi ca ai fi putut schimba ceva, fie chiar si ceva minor.
Au trecut mai bine de doua luni de cand am avut un moment de genul asta si tot rationamentul mi-a fulgerat prin minte. Toata nehotararea si toate dubiile. Si am decis sa nu trec pe langa. Ei, da, asta-i marea schimbare, de atunci am o pisica:
Stiu, unele schimbari sunt mari, altele sunt mici. Unele ne aleg pe noi, pe altele le alegem noi, pe langa majoritatea trecem prea blazati sau prea fricosi pentru a ne apropia. Acestea sunt cele care ne tin treji noaptea, gandindu-ne daca am actionat bine si la “ce-ar fi fost daca…”. Va zic eu: avem o singura optiune, pe care o putem exercita o singura data, un singur unghi si o singura sansa pentru fiecare lucru. Cele pe care le neglijam se vor intoarce si ne vor chinui noptile, acum si mai tarziu. Mie-mi ramane doar sa va urez la cat mai multe nopti linistite.
P.S. I-am pus, probabil, cel mai putin original nume cu putinta: Pisic. Poate o va ajuta la constientizarea sinelui, la care care, zice-se, animalele stau destul de prost.
Posted by arkanu on November 2nd, 2009 Aici va fi un post, ziceam. Chiar unul revoltat rau.
Toata vara, mi-a terorizat simtul auditiv o bazaconie inculta numita “Undeva in Balcani”. Parodia cu fes, acest Akon al Romaniei, jumatatea neinfractionala a La Familia a dat lovitura!
Pe langa ipocrizia crasa de a sugera ca Romania e o tara de borfasi (aia cu “tine bine de bani”), in contextul in care fostul tau partener de trupa e un parnaias convins, ma uluieste (sic!) partea cu “iubim s-avem dolarii, uram s-avem servici”, venind din partea unuia care foloseste pixul doar la dat declaratii la sectie sau la scrii texte in stil lupul moralist.
N-am prea inteles ce legatura are Bin Laden cu toata afacerea, dar la cat terci muzical e in hitul asta, nu ma mira nimic. Daca, alaturat tepei romanesti, se intentiona un efect stilistic, ma declar uimit. Ma indoiesc ca e asa, totusi.
Apoi refrenul, normal, in engleza, cu o comunicare la fel de inteligenta ca cea in romana. Da` suntem poligloti, nu?
Iubim personajele negative, infractorii
Ii protejam, ii cinstim mai rau ca dictatorii
Raufacatorii sunt smecheri cand au banii
Da ajung infractori cand nu au gologanii
Sa inteleg ca n-a prea mers cu formatia initiala, iar amicul cu drogurile se simtea neglijat, avea nevoie de nitica iubire, de aceea a ales o schimbare in cariera? 
Prin minte imi vine si poanta aia rautacioasa, cu inversatul initialelor celor doi “cantareti”, dar nu despre asta e vorba acum. E aia cu “Sud-Est, Romania, undeva in Balcani“. Mergi, domnu` Puya, cauta tu Romania in Balcani. Elevul de clasa a 8-a iti va spune mandru ca Romania NU E IN BALCANI, ca Peninsula Balcanica are Dunarea ca granita nordica, dar el face, vrand, nevrand, carte, obiectul ala de care tu n-ai avut parte. Ai avut parte, insa, contrar proverbului, de o caruta de bani si popularizare, tot neghiobul ascultand la telefon in autobuz indobitocirea in masuri muzicale.
Astea-s modele, pe astia-i promovam. Vede-i-am ramasi in Balcani. Poftim, cultura!
Posted by arkanu on November 1st, 2009 Astazi s-a disputat un meci de mare interes pentru microbisti: Echipa Rrapid a intalnit pe teren propriu echipa Hotelul Găinaţi. De la stadionul care, speram noi, se mai afla inca langa podul Grant, vom primi vesti gratie unei corespondente a inegalabilului Chelie Vorbe:
Da, buna ziua doamnelorsidomnilor, iata am primit legaturrra in Giulesti, aici unde Echipa Rrapid a disputat un interesant meci in compania Hotelului din Găinaţi. Cele doua echipe sunt antrenate de Niciolaie Manea, foarte indragit de suporterii echipei gazda mai ales datorita numelui, respectiv Cretinel Scuipeanu. Antrenorul oaspetilor a trimis in teren urmatorul unsprezece:
In poarta, bulgarul Stoyan Kolivă, pe linia de fund, Cornel Râpă, Cristi Scârbi, Sergiu Prostin si Adrian Salăgeamu. La mijloc, cinci jucatori, Laurentiu Morga, Ionut NeaGuşter, Gabriel Panaramaschiv, căpitanul echipei, Gabriel Giurgiu-Ruse si Artur Făraş. In atac, unic vârf, Penaiba. Rezerve la formatia gainateana sunt, pentru postul de porcar, Zdenko Baubaotic, Silviu Paranghelie, Jivko Jalea, John Ibleah si Mircea Vaxente.
Primul unsprezece al echipei gazda nu este cunoscut cu precizie deoarece unii dintre ei nu aveau buletine, fiind escortati la politie. Cert este ca scorul a fost de trei la zero in favoarea formatiei giulestene. In finalul partidei, portarul vizitator, Kolivă a fost trimis in tribune dupa ce a primit al doilea cartonas galben, poarta fiind aparata in finalul partidei de catre Penaiba, deci un portar la fel ca inainte.
Dupa aceasta partida, desi se poate vorbi despre inecati la mal, acestia au fost mai degraba echipierii formatiei găinăţene.
————
Ce am scris mai sus se vrea un pamflet si ar trebui tratat ca atare. Ce, din pacate, nu-i pamflet e modul in care cei mentionati mai sus (exceptie Sârghi, Râpă sau Neagu) aleg sa-si faca meseria. Rezultatul e, poate, la fel de prost ca randurile de mai sus, insa cu siguranta mult mai trist.
Posted by arkanu on October 17th, 2009 Am citit ce zicea George despre zilele iasiului (da, asa e corect!) si ma tem c-a fost prea bland. Barbaria olfactiva, ţopârlănimea si adunatura pestrita de comercianti, şuţi si gura-casca au transformat iarasi orasul in capitala marlanimii. De parca nu era suficient ca majoritatea locuitorilor “de drept” detin, selectionata cu atentie, gena prostiei congenitale, diriguitorii urbei au tinut mortis sa isi rotunjeasca veniturile calcand in picioare confortul si linistea locuitorilor zonei centrale. Oaie uda, miros greu de om plecat de zile bune de acasa, carne fripta si iz statut de toaleta publica necurata cu saptamanile gadila cu prea putina gratie mirosul inginerului platitor de impozite, manelele, chiotele descreierate sau doar batutul agasant al cuielor distrug somnul muncitorului de abia intors dupa o zi istovitoare, puzderia de masini, tarabe sau doar gramezi de gunoi plasate strategic dinamiteaza orice incercare de a te deplasa omeneste prin propriul cartier, violand orice sentiment securizant al intoarcerii acasa.
Slalomul gigant printre rahati, tinerea respiratiei in mediul toxic al urinei pe jumatate evaporata sau doar aducerea telefonului si a portofelului in siguranta, trecand de “apararea” gata sa le placheze sunt sporturile cele mai putini dragi ale unui individ care are nenorocul de a detine un apartament in “buricul iesilor”.
Ca in alte numeroase randuri de-a lungul istoriei, ascunsi dupa un pretext religios, unii incearca sa-si consolideze pozitiile, abuzand de un pretext religios. Ca in tot cam atatea randuri, de suferit au cei fara vina. Micii comercianti, deverseaza rauri desute de milioane in buzunarele autoritatilor locale, platitorii de impozite strang din dinti si dorm iepureste, iscodind cu teama orice zgomot suspect. Colac peste pupaza, pentru fluidizarea traficului si apararea cetateanului sunt detasati din localitati obscure o sleahta de organe care au vazut tramvai doar in poze si au anchetat in cel mai bun caz…hoti de lemne.
Asta e doar o schita a starii unui oras intr-o perioada de sarbatoare, menita parca a pune coroana imputiceniei pe capul unui oras imputit. De ce un pelerinaj la sfanta trebuie sa aiba miros de gratar, de ce o manifestare de inspiratie religioasa capata aspectul unui bazar de tara si de ce zona centrala a orasului trebuie sa se afle sub asediul gunoaielor si a nesimtirii ne vor raspunde, ca de fiecare data, râgâiturile satisfacute ale imbuibatilor alesi locali.
Posted by arkanu on October 15th, 2009 Sa fim drepti! In ciuda incercarilor disperate ale lui Geoana de a-i arunca in carca lui Basescu pisica destramarii coalitiei PSD-PDL, realitatea e evidenta. Declariile neghioabe ale lui Nica nu au venit dintr-un moment de ratacire neuronala a social(ist)-democratului galatean ci dintr-o stratagema la fel de prosteasca precum si porecla sefului sau direct. Fostul ministru de interne este o persoana prea experimentata pentru a lovi cu copita galeata cu lapte altfel decat la comanda politica. Decizia de remaniere, desi e doar picatura care a umplut paharul, e cat se poate de logica: atunci cand declari ca guvernul din care faci parte se pregateste sa masluiasca alegeri, inseamna ca locul tau nu e in acea echipa, fie din incompatibilitate cu presupusele intentii, fie doar din apucatura prea putin inteligenta de a marca in mod intentionat un autogol in capitalul de imagine al echipei in care esti (inca) inrolat. Oriunde in lume, unde exista un minim bun simt, decizia ar fi fost aceeasi.
Acum, acest teatru politic se aseamana foarte bine unui meci de tenis. Coalitia ad-hoc (fortat spus, pentru ca scopul acesteia nu e sub nicio forma binele popular) a incercat sa-i ofere o minge dificila lui Basescu prin nominalizarea unui om extrem de competent si suficient de carismatic: Klaus Iohannis. Faptul ca nici macar duetul Geoana-Antonescu nu credea ca Basescu va fi pus cu spatele la zid si le va face jocul il dovedeste marea gafa facuta de cei doi: respingerea apriori, magareasca si ilogica a oricarei alte variante afara decat cea propusa de ei, mizand pe mrejele unei constitutii care le e evident potrivnica. Returul sefului statului a fost mult mai eficient, dovedind inca o data ca Basescu e dotat cu o inteligenta speculativa cum poate doar batranul comunist si prieten al minerilor sa fie. Nominalizarea lui Lucian Croitoru este la fel de competenta ca cea a primarului Sibiului, dar si la fel de lipsita de sorti de izbanda. Un astfel de raspuns este o interventie de tip win-win, oricat ar behai a paguba contracanditatii la presedintie. Basescu raspunde facand nimic si castigand (pentru moment) partida. Cuvantul englezesc pentru asta este stalling. Daca noul guvern al premierului desemnat este respins, interimarii raman in functie. Daca este acceptat, prim ministru devine o persoana buna si pentru tara, dar si pentru presedinte. Urmarea? Pentru a nu parea ridicoli, reprezentatii PNL si PSD sunt nevoiti sa continue in aceeasi nota, vanzand hilar pielea guvernului Iohannis din padure. Constitutional, e evident faptul ca Basescu poate respinge propunerea majoritatii parlamentare, afara de cazul cand aceasta e reprezentata printr-un singur partid!
In ciorba aceasta, ca mustele au cazut poate cei mai competenti din punct de vedere al interesului national: Iohannis si Croitoru. De ce? Pentru ca, omeneste, nu puteau refuza posibilitatea de a face cu adevarat ceva bun. Cea mai buna dovada o constituie declaratile stupide, opozitia fara esenta din spusele unora precum Orban. A refuza simpla ipoteza propusa, ca Lucian Croitoru sa devina prim ministru, fara a dori macar sa schimbi cateva cuvinte cu individul constituie o noua dovada de viţelism politic. Pretul e redus. Vacile si boii oricum vor vota cu ochii inchisi, in functie de culoarea politica, iar de foame vor rabda cu adevarat abia dupa alegeri. Asta in timp ce, desigur, cei pe care ii vedem la televizor o vor duce bine.
Apelul obsedant la constitutie, apelativele si jignirile repetate aruncate in loc de argumente de cei doi lideri ai inca opozitiei nu tin loc de fonduri, interventii sau ordonante. Incotro ar apuca, de acum problema cu adevarat majora le apartine. Iar cenusiul de afara se asorteaza alarmant cu maroul in care ne adancesc.
| Tags: antonescu, basescu, geoana, guvern, johannis, klaus iohannis, lucian croitoru, orban, pnl, politica, premier desemnat |
Posted under Opinii, Politice
« Previous Page — Next Page »
|
|
| |