The Big Idea

I-am vazut prima data pe la finalul anilor 90, intr-o transmisiune live la eternul TVR1. Prin ochii unui pustan, dintr-o casa mai veche decat timpul si printr-un televizor de trei ori mai in varsta decat mine, Vama Veche era o oaza scandalos de puternica de noutate. A fost, cred, primul moment in care mi-a trecut prin gand ca artistii pot face lucruri nebunesti, vazandu-l pe Chirila sarind intr-o fantana arteziana.

Ani de-a randul, i-am ascultat ahtiat, le-am cantat melodiile si le-am vanat aparitiile. Am zbierat ca apucatii “Am sa ma intorc barbat”, ne-am inceput zilele cu “Nu am chef azi” si nu a trecut zi de nastere fara “18 ani”. Ne-am privit complice pe “Epilog”, am plans cu “Ana” si am crescut alaturi de cea mai buna formatie romaneasca a ultimilor, poate, 30 de ani.

Vama Veche a urmat, cumva, o traiectorie asemanatoare cu a U2-ului. Au crescut repede, au lansat un album, Am Sa Ma Intorc Barbat, sclipitor, un Joshua Tree in felul lor, cu structura si sound asemanatoare The Wall. Au urmat insa multe cautari, apoi o compilatie eterogena, tensionata, citadina, respirand aerul de Achtung Baby. Diferenta, insa, a fost ca cei cinci nu au reusit sa invinga furtuna care razbatea din ultimele lor cantece.

O ruptura si apoi momente izolate de sclipire. Un Bed For Love si un Deci 20. O Vama si o Veche.

Din pacate, suma partilor nu este egala cu intregul decat in matematica, iar viata e atat de plina de jumatati risipite pe cat e plina si de vame sau vechi. Ca atatea formatii, Vama Veche a avut si ea un Achtung Baby. A fost un capat, apoi un alt inceput.  Doar ca nu un nou inceput.

Celor care cred ca lumea asta cu iubire va scapa, celor care cred ca muzica lor a schimbat si va mai schimba ceva: mai sunt multi care inca spera ca povestea sa mearga mai departe. Mai sunt destui carora li se face pielea de gaina la amintirea a melodii si momente. Mai e loc de intors?

Stiti sentimentul ala pe care il ai atunci cand vezi ceva si ai vrea sa actionezi, insa instinctul ala prost te face sa treci pe langa? E un “ce-ar fi fost daca..” crunt si ireversibil, pe care l-am avut cu totii in cele mai diverse momente, un “ar fi trebuit sa..” mereu nerostit, simtit uneori doar cateva secunde, suficient insa cat sa realizezi ca ai fi putut schimba ceva, fie chiar si ceva minor.

Au trecut mai bine de doua luni de cand am avut un moment de genul asta si tot rationamentul mi-a fulgerat prin minte. Toata nehotararea si toate dubiile. Si am decis sa nu trec pe langa. Ei, da, asta-i marea schimbare, de atunci am o pisica:

Stiu, unele schimbari sunt mari, altele sunt mici. Unele ne aleg pe noi, pe altele le alegem noi, pe langa majoritatea trecem prea blazati sau prea fricosi pentru a ne apropia. Acestea sunt cele care ne tin treji noaptea, gandindu-ne daca am actionat bine si la “ce-ar fi fost daca…”. Va zic eu: avem o singura optiune, pe care o putem exercita o singura data, un singur unghi si o singura sansa pentru fiecare lucru. Cele pe care le neglijam se vor intoarce si ne vor chinui noptile, acum si mai tarziu. Mie-mi ramane doar sa va urez la cat mai multe nopti linistite.

P.S. I-am pus, probabil, cel mai putin original nume cu putinta: Pisic. Poate o va ajuta la constientizarea sinelui, la care care, zice-se, animalele stau destul de prost.

Aici va fi un post, ziceam. Chiar unul revoltat rau.

Toata vara, mi-a terorizat simtul auditiv o bazaconie inculta numita “Undeva in Balcani”. Parodia cu fes, acest Akon al Romaniei, jumatatea neinfractionala a La Familia a dat lovitura!

Pe langa ipocrizia crasa de a sugera ca Romania e o tara de borfasi (aia cu “tine bine de bani”), in contextul in care fostul tau partener de trupa e un parnaias convins, ma uluieste (sic!) partea cu “iubim s-avem dolarii, uram s-avem servici”, venind din partea unuia care foloseste pixul doar la dat declaratii la sectie sau la scrii texte in stil lupul moralist.

N-am prea inteles ce legatura are Bin Laden cu toata afacerea, dar la cat terci muzical e in hitul asta, nu ma mira nimic. Daca, alaturat tepei romanesti, se intentiona un efect stilistic, ma declar uimit. Ma indoiesc ca e asa, totusi.

Apoi refrenul, normal, in engleza, cu o comunicare la fel de inteligenta ca cea in romana. Da` suntem poligloti, nu?

Iubim personajele negative, infractorii
Ii protejam, ii cinstim mai rau ca dictatorii
Raufacatorii sunt smecheri cand au banii
Da ajung infractori cand nu au gologanii

Sa inteleg ca n-a prea mers cu formatia initiala, iar amicul cu drogurile se simtea neglijat, avea nevoie de nitica iubire, de aceea a ales o schimbare in cariera?

Prin minte imi vine si poanta aia rautacioasa, cu inversatul initialelor celor doi “cantareti”, dar nu despre asta e vorba acum. E aia cu “Sud-Est, Romania, undeva in Balcani“. Mergi, domnu` Puya, cauta tu Romania in Balcani. Elevul de clasa a 8-a iti va spune mandru ca Romania NU E IN BALCANI, ca Peninsula Balcanica are Dunarea ca granita nordica, dar el face, vrand, nevrand, carte, obiectul ala de care tu n-ai avut parte. Ai avut parte, insa, contrar proverbului, de o caruta de bani si popularizare, tot neghiobul ascultand la telefon in autobuz indobitocirea in masuri muzicale.

Astea-s modele, pe astia-i promovam. Vede-i-am ramasi in Balcani. Poftim, cultura!

Astazi s-a disputat un meci de mare interes pentru microbisti: Echipa Rrapid a intalnit pe teren propriu echipa Hotelul Găinaţi. De la stadionul care, speram noi, se mai afla inca langa podul Grant, vom primi vesti gratie unei corespondente a inegalabilului Chelie Vorbe:

Da, buna ziua doamnelorsidomnilor, iata am primit legaturrra in Giulesti, aici unde Echipa Rrapid a disputat un interesant meci in compania Hotelului din Găinaţi. Cele doua echipe sunt antrenate de Niciolaie Manea, foarte indragit de suporterii echipei gazda mai ales datorita numelui, respectiv Cretinel Scuipeanu. Antrenorul oaspetilor a trimis in teren urmatorul unsprezece:

In poarta, bulgarul Stoyan Kolivă, pe linia de fund, Cornel Râpă, Cristi Scârbi, Sergiu Prostin si Adrian Salăgeamu. La mijloc, cinci jucatori, Laurentiu Morga, Ionut NeaGuşter, Gabriel Panaramaschiv, căpitanul echipei, Gabriel Giurgiu-Ruse si Artur Făraş. In atac, unic vârf, Penaiba. Rezerve la formatia gainateana sunt, pentru postul de porcar, Zdenko Baubaotic, Silviu Paranghelie, Jivko Jalea, John Ibleah si Mircea Vaxente.

Primul unsprezece al echipei gazda nu este cunoscut cu precizie deoarece unii dintre ei nu aveau buletine, fiind escortati la politie. Cert este ca scorul a fost de trei la zero in favoarea formatiei giulestene. In finalul partidei, portarul vizitator, Kolivă a fost trimis in tribune dupa ce a primit al doilea cartonas galben, poarta fiind aparata in finalul partidei de catre Penaiba, deci un portar la fel ca inainte.

Dupa aceasta partida, desi se poate vorbi despre inecati la mal, acestia au fost mai degraba echipierii formatiei găinăţene.

————

Ce am scris mai sus se vrea un pamflet si ar trebui tratat ca atare. Ce, din pacate, nu-i pamflet e modul in care cei mentionati mai sus (exceptie Sârghi, Râpă sau Neagu) aleg sa-si faca meseria. Rezultatul e, poate, la fel de prost ca randurile de mai sus, insa cu siguranta mult mai trist.

Am citit ce zicea George despre zilele iasiului (da, asa e corect!) si ma tem c-a fost prea bland. Barbaria olfactiva, ţopârlănimea si adunatura pestrita de comercianti, şuţi si gura-casca au transformat iarasi orasul in capitala marlanimii. De parca nu era suficient ca majoritatea locuitorilor “de drept” detin, selectionata cu atentie, gena prostiei congenitale, diriguitorii urbei au tinut mortis sa isi rotunjeasca veniturile calcand in picioare confortul si linistea locuitorilor zonei centrale. Oaie uda, miros greu de om plecat de zile bune de acasa, carne fripta si iz statut de toaleta publica necurata cu saptamanile gadila cu prea putina gratie mirosul inginerului platitor de impozite, manelele, chiotele descreierate sau doar batutul agasant al cuielor distrug somnul muncitorului de abia intors dupa o zi istovitoare, puzderia de masini, tarabe sau doar gramezi de gunoi plasate strategic dinamiteaza orice incercare de a te deplasa omeneste prin propriul cartier, violand orice sentiment securizant al intoarcerii acasa.

Slalomul gigant printre rahati, tinerea respiratiei in mediul toxic al urinei pe jumatate evaporata sau doar aducerea telefonului si a portofelului in siguranta, trecand de “apararea” gata sa le placheze sunt sporturile cele mai putini dragi ale unui individ care are nenorocul de a detine un apartament in “buricul iesilor”.

Ca in alte numeroase randuri de-a lungul istoriei, ascunsi dupa un pretext religios, unii incearca sa-si consolideze pozitiile, abuzand de un pretext religios. Ca in tot cam atatea randuri, de suferit au cei fara vina. Micii comercianti, deverseaza rauri desute de milioane in buzunarele autoritatilor locale, platitorii de impozite strang din dinti si dorm iepureste, iscodind cu teama orice zgomot suspect. Colac peste pupaza, pentru fluidizarea traficului si apararea cetateanului sunt detasati din localitati obscure o sleahta de organe care au vazut tramvai doar in poze si au anchetat in cel mai bun caz…hoti de lemne.

Asta e doar o schita a starii unui oras intr-o perioada de sarbatoare, menita parca a pune coroana imputiceniei pe capul unui oras imputit. De ce un pelerinaj la sfanta trebuie sa aiba miros de gratar, de ce o manifestare de inspiratie religioasa capata aspectul unui bazar de tara si de ce zona centrala a orasului trebuie sa se afle sub asediul gunoaielor si a nesimtirii ne vor raspunde, ca de fiecare data, râgâiturile satisfacute ale imbuibatilor alesi locali.

Sa fim drepti! In ciuda incercarilor disperate ale lui Geoana de a-i arunca in carca lui Basescu pisica destramarii coalitiei PSD-PDL, realitatea e evidenta. Declariile neghioabe ale lui Nica nu au venit dintr-un moment de ratacire neuronala a social(ist)-democratului galatean ci dintr-o stratagema la fel de prosteasca precum si porecla sefului sau direct. Fostul ministru de interne este o persoana prea experimentata pentru a lovi cu copita galeata cu lapte altfel decat la comanda politica. Decizia de remaniere, desi e doar picatura care a umplut paharul, e cat se poate de logica: atunci cand declari ca guvernul din care faci parte se pregateste sa masluiasca alegeri, inseamna ca locul tau nu e in acea echipa, fie din incompatibilitate cu presupusele intentii, fie doar din apucatura prea putin inteligenta de a marca in mod intentionat un autogol in capitalul de imagine al echipei in care esti (inca) inrolat. Oriunde in lume, unde exista un minim bun simt, decizia ar fi fost aceeasi.

Acum, acest teatru politic se aseamana foarte bine unui meci de tenis. Coalitia ad-hoc (fortat spus, pentru ca scopul acesteia nu e sub nicio forma binele popular) a incercat sa-i ofere o minge dificila lui Basescu prin nominalizarea unui om extrem de competent si suficient de carismatic: Klaus Iohannis. Faptul ca nici macar duetul Geoana-Antonescu nu credea ca Basescu va fi pus cu spatele la zid si le va face jocul il dovedeste marea gafa facuta de cei doi: respingerea apriori, magareasca si ilogica a oricarei alte variante afara decat cea propusa de ei, mizand pe mrejele unei constitutii care le e evident potrivnica. Returul sefului statului a fost mult mai eficient, dovedind inca o data ca Basescu e dotat cu o inteligenta speculativa cum poate doar batranul comunist si prieten al minerilor sa fie. Nominalizarea lui Lucian Croitoru este la fel de competenta ca cea a primarului Sibiului, dar si la fel de lipsita de sorti de izbanda. Un astfel de raspuns este o interventie de tip win-win, oricat ar behai a paguba contracanditatii la presedintie. Basescu raspunde facand nimic si castigand (pentru moment) partida. Cuvantul englezesc pentru asta este stalling. Daca noul guvern al premierului desemnat este respins, interimarii raman in functie. Daca este acceptat, prim ministru devine o persoana buna si pentru tara, dar si pentru presedinte. Urmarea? Pentru a nu parea ridicoli, reprezentatii PNL si PSD sunt nevoiti sa continue in aceeasi nota, vanzand hilar pielea guvernului Iohannis din padure. Constitutional, e evident faptul ca Basescu poate respinge propunerea majoritatii parlamentare, afara de cazul cand aceasta e reprezentata printr-un singur partid!

In ciorba aceasta, ca mustele au cazut poate cei mai competenti din punct de vedere al interesului national: Iohannis si Croitoru. De ce? Pentru ca, omeneste, nu puteau refuza posibilitatea de a face cu adevarat ceva bun. Cea mai buna dovada o constituie declaratile stupide, opozitia fara esenta din spusele unora precum Orban. A refuza simpla ipoteza propusa, ca Lucian Croitoru sa devina prim ministru, fara a dori macar sa schimbi cateva cuvinte cu individul constituie o noua dovada de viţelism politic. Pretul e redus. Vacile si boii oricum vor vota cu ochii inchisi, in functie de culoarea politica, iar de foame vor rabda cu adevarat abia dupa alegeri. Asta in timp ce, desigur, cei pe care ii vedem la televizor o vor duce bine.

Apelul obsedant la constitutie, apelativele si jignirile repetate aruncate in loc de argumente de cei doi lideri ai inca opozitiei nu tin loc de fonduri, interventii sau ordonante. Incotro ar apuca, de acum problema cu adevarat majora le apartine. Iar cenusiul de afara se asorteaza alarmant cu maroul in care ne adancesc.

A fost o vara interesanta, pe care am prelungit-o ad-hoc cu o luna. Imi era dor sa pot sa trag de timp, sa-l fac cum vreau eu sa fie, sa dictez “sa fie vara in luna septembrie” si sa o simt asemeni. Doua drumuri la mare si o vizita foarte plina de tot in locul in care ma simt (inca) acasa.

In timpul in care n-am mai trecut pe aici m-am apucat mai serios de fotografii (nu, nu de fotografie, cel putin nu inca), astfel incat am ajuns sa furnizez fundalul unei melodii compuse de inegalabilul DJ Deep (da, la fel de DJ ca toti cei din Romania) si am aflat cu surprindere ca am inceput sa fiu citat de site-urile de sport (mai multe detalii aici).

Urmare a noii mele pasiuni, mi-am si cumparat o jucarie simpatica, de care sunt chiar multumit. Ah, era sa uit. Cum era sa uit de asta?! Am gasit o minune cu ochi albastri. Cu par si cu coada, toarce, dar nu (prea) face miau, inca. Despre pisica birmaneza, denumita, in mod original, Pisic, va voi istorisi foarte curand.

Probabil nu-i un secret ca n-a fost tocmai o perioada extrem de usoara pentru mine, ca am realizat ca multe s-au schimbat, fiind oarecum nevoie de o “rearanjare sistemica” pe undeva, un soi de aritmetica extrem de ambigua, in care aduni si scazi lucruri dupa reguli simtite. Pana la urma, a (si am) iesit bine, gratie mai ales stim-noi-cui pentru gasirea acelor instrumente specifice (cele potrivite, dar parca mereu altele) pentru pus runaway train-ul pe sine.

E un fel de “si ce daca?”. Si ce daca am pierdut o parte din lucruri, din dinamica unor ani trecuti, din rabdare, din posibilitatea de a intelege si suporta multe? Da, uneori mi-e dor de epicul din unele texte, de implicare, de stilul ala de a scrie pe jumatate ametit, pe jumatate distrat. Ce-am descoperit recent e, insa, continuarea: ce a fost, se poate reconstrui, ba chiar se poate face mai bine. E ca citatul ala pompos, “vom fi iarasi ce-am fost si mai mult e atat!”.

Mai e timp. E timp pentru povesti, pentru imaginat conversatii somptuase pe o scena atat de inalta, dar atat de citadina, e timp pentru lucrurile simple, simtite, dar si pentru lucrurile mai lungi si mai dificile. E un heart&mind pe drum si sper sa-l aduc aici.

Beware, am inceput!

Va spuneam recent despre aberatia numita Universitatea Spiru Haret cu al ei sistem de invatamant la distanta de standardele universitare (dar si de bunul simt). Am vazut ca si mai roscatul meu amic a remarcat pertinentul articol al lui Marius Nitu. Intre timp, justitia a dat un raspuns evaziv (a se vedea si bancul), dand USH dreptul de a organiza admitere doar la acele sectii autorizate si/sau cu acreditare (asa cum era, de altfel, normal). Balacareala, insa, nu se opreste aici, imputicenia din sistem fiind mult mai mare. Acum cativa ani, vreo 4, daca nu ma insel, o comisie a ministrului de atunci, Miclea, si-a propus sa analizeze si sa porneasca un proiect de reforma reala in educatie. Trecand peste abilitatile de manager ale, de acum, colegului de breasla, trebuie remarcat totusi ca acea comisie cuprindea specialisti reali si a analizat timp de doi ani problema invatamantului din toate perspectivele celor implicati.

Concluzia? Au muncit degeaba, deoarece in aproape doua luni s-a scris o noua aberatie de “Cod al Educatiei”. Adio depolitizare, adio criterii europene de evaluare, adio invatamant stratificat si axat pe concret. De ce sa nu facem 13 clase obligatorii (1 grupa de gradinita si 12 de scoala)?

Ceea ce nu se stie si/sau nu se recunoaste, e ca nu tot omul e capabil sa faca 12 clase. Sau nu vrea, nu ii va folosi. Pur si simplu, daca visul omului e sa-si faca o ferma pentru cultura capsunilor, de ce sa-l obligi sa faca 12 clase? Ii sunt suficiente ceva date despre botanica, matematica, ceva abilitati de relationare si alte competente conexe. Nu fizica, nu filosofie, nu trigonometrie. De ce sa facem cretini cu diplome, de ce sa chinuim oameni fara interes si sa-i tinem 12 ani intr-un invatamant aproape exclusiv teoretic, cand abilitatile lor practice ar putea fi valorificate pentru binele lor si al tuturor?

Ceea ce iarasi nu se stie, e ca exista un proiect de evaluare standardizata a competentelor unor loturi de elevi, reprezentative pentru intreaga populatie aflata in procesul de invatamant. OECD-PISA realizeaza o data la fiecare trei ani o astfel de analiza. M-am uitat pe statistici si pentru prima oara dupa ceva timp mi-a fost rusine ca stiu sa citesc niste indicatori de acest gen. Concluziile calitative (ce ironic e ca se numesc asa)sunt: se invata mult si prost, un procent uluitor din bagajul oferit spre invatare in timpul invatamantului preuniversitar e pur teoretic, supradimensionat si inutil, iar performantele sunt groaznice. Ce-i drept, cei 2% care sunt exceptionali, ii bat la fund pe toti. Restul de 98%, sunt nu doar la coada Europei ci a lumii.

Iata-ne cum stam (am luat in calcul performanta medie a elevilor):

Abilitati matematice:  mai buni decat tari precum Bulgaria, Chile, Iordania, Argentina, Tunisia, Muntenegru, Brazilia. Mult sub China, Finlanda, Korea, Belgia, Olanda, dar si tari precum Islanda, Azerbaidjan (da, ati citit bine), Croatia, imediat sub Thailanda.

Abilitati de intelegere a textului scris: in coada listei, doar peste Indonezia, Brazilia, Muntenegru, Columbia, Tunisia, Azerbaidjan, Quatar si Kirghistan. Evident, sub orice tara civilizata, chiar si sub modestele Lituania, Slovacia, Noua Zeelanda (da, asta-i tara aia cu munti, pescari si cutremure de langa Australia), Macao !!!, Ungaria.

Rusinos? Nu, n-am terminat!

Explicarea stiintifica a unor fenomene: sub Chile, Serbia, Islanda, Croatia, Polonia, Lichtenstein, Rusia, Bulgaria. Adaugati aici si restul tarilor civilizate.

Stiinte: doar 10 tari incluse in evaluare (intre care tari cu “recunoastere”, precum Qatar, Columbia, Tunisia, etc) au, elevi mai slabi (a se citi “nivelul mediu al performantei elevilor”) decat ai nostri. Pustanii din Iordania, Uruguay, Letonia, Turcia, Bulgaria, Serbia, Ungaria, etc, ne dau lectii.

Concluzia? Hai sa continuam in aceeasi nota. Macar nu vom ramane ca scotianul din banc, care, mergand dupa boscheti sa iti faca nevoile, e sfatuit de amicul sau, scotian si el, sa lase rahatul acolo, daca n-are hartie la el. Noi vom avea diplomele din liceu sau facultate, asa ca nu vom pati asa. Vor fi mereu acolo, mereu mai inutile.

..iti faci cont pe DeviantArt. Daca mai ai si poze simpatice, le pui acolo. Acum, n-am pretentia ca as fi cine stie ce mare fotograf sau ca PhotoShop-ul n-ar avea secrete pentru mine. M-am gandit sa fac, insa, o colectie discreta de poze simpatice si dragi. Le puteti vedea si voi. Cum unde? Pe TheBigIdeaRo.deviantart.com !