| |
Posted by arkanu on December 5th, 2009 Motto: poporul care nu invata din greselile istoriei este condamnat sa le repete
In urma cu niscai zile, Timisorenii au dat din nou dovada verticalitatii morale si spiritului liber. Poate sangele sarbesc, amestecat din plin cu vita romaneasca, poate apropierea de civilizatia vestica sa-i fi facut, de-a lungul timpului, cei mai sufletisti si intransigenti, singurii luminati dintre reprezentantii neamului denumit generic de Silviu Brucan “stupid people”.
Timisorenii urasc ipocrizia si detesta sa fie masa de manevra a unor descreierati, dar mai mult decat toate ii urasc pe comunisti. Ca in urma cu douazeci de ani, cu riscul contactului cu spray-urile lacrimogene si contondentele bate ale Jandarmeriei, timisorenii au pornit o noua revolutie: adevarata revolutie a bunului simt.
De ce?
Pentru ca e o ipocrizie crasa, sa vii tu, fiu de general de securitate, care a bagat oameni in temnita si sa semnezi vreun act, fie el si o chitanta, la Timisoara, mai ales in conditiile in care ai tropait cu nesimtire la condamnarea crimelor comunismului.
Iarasi, e o ipocrizie crasa atunci cand evoci “revolutia bunului simt” si inovarea clasei politice si faci o strutocamila socialist-liberala, doctrine ireversibil incompatibile atat teoretic cat mai ales practic si sa spui ca reprezinti o solutie.
E o ipocrizie crasa atunci cand sustii ca “invingem impreuna” si tu esti frate cu Patriciu, Voiculescu, Nastase, atunci cand te duci la Moscova pe furis si ii faci vizite nocturne lui Vantu, asemeni unei prostituate de lux. Nu cumva VA invingem impreuna?
Oricat s-ar zice, nici acum, nici in ‘89, timisorenii nu au fost manipulati. Au fost primii care si-au pus pieptul in fata pentru a da un semnal. Semnalul libertatii. Semnalul ca putem construi singuri si putem reusi in orice, atunci cand vrem cu adevarat. Semnalul ca adormirea, ipocrizia, minciuna si tradarea comunista nu sunt bune. Pentru ca timisorenii stiu proverbul complet, nu doar prima lui parte. Acesta e: “capul plecat, sabia nu-l taie, dar cu umilinta lantul robiei-l incovoaie”!
Dincolo de toate idioteniile pe care le auzim la televizor, timisorenii au reactionat ostil dintr-un motiv foarte simplu: la 2o de ani dupa revolutie, (neo)comunistii au revenit fara rusine in piata si au cerut revenirea la putere. Deoarece timisorenii au simtit ca o alegere rosie si impotriva firii ar echivala cu un scuipat pe mormitele celor care, in ‘89 au murit pentru a ne elibera de jugul comunist. Nu lasati jugul sa se intoarca!
Posted by arkanu on November 5th, 2009 Acum doua saptamani l-am intalnit pe Andrei Dumbrava, un soi de Gregory House al facultatii de psihologie. Comparatia e inerenta atunci cand ti se livreaza afirmatii de genul “cum poate avea pisicoterapia pretentia de a schimba” sau “voi veti fi cozile de topor”, care suna atat de aproape de “you are idiots” al celui interpretat de Hugh Laurie. Omul zice niste lucruri de-a dreptul scandaloase, dat fiind locul si contextul in care face asta, insa nu tocmai incorecte, ca si cum un teolog aflat intr-o biserica ar incepe sa puna la indoiala invataturile rostite dintre portile imparatesti.
Dintre lucrurile deosebit de interesante cu care si-a condimentat pledoaria “antipisicologica”, mi-a ramas in minte mai ales “dilema optimismului”. Intr-adevar, a redus intreaga campanie “gandeste pozitiv” la ceea ce, probabil, este de fapt: o bagatela. Daca acceptam ca optimismul e o trasatura, schimbarea unei trasaturi (presupunand ca e posibila, lucru indoielnic, pe buna dreptate) nu ar putea fi accesibila Ţatei Floarea si nici macar psihologului decat dupa un demers infiorator de lung si complex. Acceptand ca e o stare, acceptam ca interventia asupra sa e oarecum tardiva, din moment ce s-a demonstrat experimental ca e influentat implacabil de confruntarea cu realitatea cotidiana. De fapt, ce rost ar avea sa schimbi un lucru care oricum variaza natural si foarte puternic, in functie de factorii externi.
E, intr-adevar, hilar, sa presupui ca poti modifica personalitatea umana, altfel n-am mai intemnita infractorii, ci i-am trimite intr-un fel de service al mintii. E, poate, la fel de hilar, sa platesti pentru niste ochilari de cal, si-nca unii roz.
Desi a produs multe ridicari din sprancene si inca si mai multe incruntari, a fost prima data cand am simtit ca un masterat e util, ceea ce nu-i putin lucru.
Posted by arkanu on November 4th, 2009 I-am vazut prima data pe la finalul anilor 90, intr-o transmisiune live la eternul TVR1. Prin ochii unui pustan, dintr-o casa mai veche decat timpul si printr-un televizor de trei ori mai in varsta decat mine, Vama Veche era o oaza scandalos de puternica de noutate. A fost, cred, primul moment in care mi-a trecut prin gand ca artistii pot face lucruri nebunesti, vazandu-l pe Chirila sarind intr-o fantana arteziana.
Ani de-a randul, i-am ascultat ahtiat, le-am cantat melodiile si le-am vanat aparitiile. Am zbierat ca apucatii “Am sa ma intorc barbat”, ne-am inceput zilele cu “Nu am chef azi” si nu a trecut zi de nastere fara “18 ani”. Ne-am privit complice pe “Epilog”, am plans cu “Ana” si am crescut alaturi de cea mai buna formatie romaneasca a ultimilor, poate, 30 de ani.
Vama Veche a urmat, cumva, o traiectorie asemanatoare cu a U2-ului. Au crescut repede, au lansat un album, Am Sa Ma Intorc Barbat, sclipitor, un Joshua Tree in felul lor, cu structura si sound asemanatoare The Wall. Au urmat insa multe cautari, apoi o compilatie eterogena, tensionata, citadina, respirand aerul de Achtung Baby. Diferenta, insa, a fost ca cei cinci nu au reusit sa invinga furtuna care razbatea din ultimele lor cantece.
O ruptura si apoi momente izolate de sclipire. Un Bed For Love si un Deci 20. O Vama si o Veche.
Din pacate, suma partilor nu este egala cu intregul decat in matematica, iar viata e atat de plina de jumatati risipite pe cat e plina si de vame sau vechi. Ca atatea formatii, Vama Veche a avut si ea un Achtung Baby. A fost un capat, apoi un alt inceput. Doar ca nu un nou inceput.
Celor care cred ca lumea asta cu iubire va scapa, celor care cred ca muzica lor a schimbat si va mai schimba ceva: mai sunt multi care inca spera ca povestea sa mearga mai departe. Mai sunt destui carora li se face pielea de gaina la amintirea a melodii si momente. Mai e loc de intors?
Posted under Muzica, Opinii
Posted by arkanu on November 2nd, 2009 Aici va fi un post, ziceam. Chiar unul revoltat rau.
Toata vara, mi-a terorizat simtul auditiv o bazaconie inculta numita “Undeva in Balcani”. Parodia cu fes, acest Akon al Romaniei, jumatatea neinfractionala a La Familia a dat lovitura!
Pe langa ipocrizia crasa de a sugera ca Romania e o tara de borfasi (aia cu “tine bine de bani”), in contextul in care fostul tau partener de trupa e un parnaias convins, ma uluieste (sic!) partea cu “iubim s-avem dolarii, uram s-avem servici”, venind din partea unuia care foloseste pixul doar la dat declaratii la sectie sau la scrii texte in stil lupul moralist.
N-am prea inteles ce legatura are Bin Laden cu toata afacerea, dar la cat terci muzical e in hitul asta, nu ma mira nimic. Daca, alaturat tepei romanesti, se intentiona un efect stilistic, ma declar uimit. Ma indoiesc ca e asa, totusi.
Apoi refrenul, normal, in engleza, cu o comunicare la fel de inteligenta ca cea in romana. Da` suntem poligloti, nu?
Iubim personajele negative, infractorii
Ii protejam, ii cinstim mai rau ca dictatorii
Raufacatorii sunt smecheri cand au banii
Da ajung infractori cand nu au gologanii
Sa inteleg ca n-a prea mers cu formatia initiala, iar amicul cu drogurile se simtea neglijat, avea nevoie de nitica iubire, de aceea a ales o schimbare in cariera? 
Prin minte imi vine si poanta aia rautacioasa, cu inversatul initialelor celor doi “cantareti”, dar nu despre asta e vorba acum. E aia cu “Sud-Est, Romania, undeva in Balcani“. Mergi, domnu` Puya, cauta tu Romania in Balcani. Elevul de clasa a 8-a iti va spune mandru ca Romania NU E IN BALCANI, ca Peninsula Balcanica are Dunarea ca granita nordica, dar el face, vrand, nevrand, carte, obiectul ala de care tu n-ai avut parte. Ai avut parte, insa, contrar proverbului, de o caruta de bani si popularizare, tot neghiobul ascultand la telefon in autobuz indobitocirea in masuri muzicale.
Astea-s modele, pe astia-i promovam. Vede-i-am ramasi in Balcani. Poftim, cultura!
Posted by arkanu on October 17th, 2009 Am citit ce zicea George despre zilele iasiului (da, asa e corect!) si ma tem c-a fost prea bland. Barbaria olfactiva, ţopârlănimea si adunatura pestrita de comercianti, şuţi si gura-casca au transformat iarasi orasul in capitala marlanimii. De parca nu era suficient ca majoritatea locuitorilor “de drept” detin, selectionata cu atentie, gena prostiei congenitale, diriguitorii urbei au tinut mortis sa isi rotunjeasca veniturile calcand in picioare confortul si linistea locuitorilor zonei centrale. Oaie uda, miros greu de om plecat de zile bune de acasa, carne fripta si iz statut de toaleta publica necurata cu saptamanile gadila cu prea putina gratie mirosul inginerului platitor de impozite, manelele, chiotele descreierate sau doar batutul agasant al cuielor distrug somnul muncitorului de abia intors dupa o zi istovitoare, puzderia de masini, tarabe sau doar gramezi de gunoi plasate strategic dinamiteaza orice incercare de a te deplasa omeneste prin propriul cartier, violand orice sentiment securizant al intoarcerii acasa.
Slalomul gigant printre rahati, tinerea respiratiei in mediul toxic al urinei pe jumatate evaporata sau doar aducerea telefonului si a portofelului in siguranta, trecand de “apararea” gata sa le placheze sunt sporturile cele mai putini dragi ale unui individ care are nenorocul de a detine un apartament in “buricul iesilor”.
Ca in alte numeroase randuri de-a lungul istoriei, ascunsi dupa un pretext religios, unii incearca sa-si consolideze pozitiile, abuzand de un pretext religios. Ca in tot cam atatea randuri, de suferit au cei fara vina. Micii comercianti, deverseaza rauri desute de milioane in buzunarele autoritatilor locale, platitorii de impozite strang din dinti si dorm iepureste, iscodind cu teama orice zgomot suspect. Colac peste pupaza, pentru fluidizarea traficului si apararea cetateanului sunt detasati din localitati obscure o sleahta de organe care au vazut tramvai doar in poze si au anchetat in cel mai bun caz…hoti de lemne.
Asta e doar o schita a starii unui oras intr-o perioada de sarbatoare, menita parca a pune coroana imputiceniei pe capul unui oras imputit. De ce un pelerinaj la sfanta trebuie sa aiba miros de gratar, de ce o manifestare de inspiratie religioasa capata aspectul unui bazar de tara si de ce zona centrala a orasului trebuie sa se afle sub asediul gunoaielor si a nesimtirii ne vor raspunde, ca de fiecare data, râgâiturile satisfacute ale imbuibatilor alesi locali.
Posted by arkanu on October 15th, 2009 Sa fim drepti! In ciuda incercarilor disperate ale lui Geoana de a-i arunca in carca lui Basescu pisica destramarii coalitiei PSD-PDL, realitatea e evidenta. Declariile neghioabe ale lui Nica nu au venit dintr-un moment de ratacire neuronala a social(ist)-democratului galatean ci dintr-o stratagema la fel de prosteasca precum si porecla sefului sau direct. Fostul ministru de interne este o persoana prea experimentata pentru a lovi cu copita galeata cu lapte altfel decat la comanda politica. Decizia de remaniere, desi e doar picatura care a umplut paharul, e cat se poate de logica: atunci cand declari ca guvernul din care faci parte se pregateste sa masluiasca alegeri, inseamna ca locul tau nu e in acea echipa, fie din incompatibilitate cu presupusele intentii, fie doar din apucatura prea putin inteligenta de a marca in mod intentionat un autogol in capitalul de imagine al echipei in care esti (inca) inrolat. Oriunde in lume, unde exista un minim bun simt, decizia ar fi fost aceeasi.
Acum, acest teatru politic se aseamana foarte bine unui meci de tenis. Coalitia ad-hoc (fortat spus, pentru ca scopul acesteia nu e sub nicio forma binele popular) a incercat sa-i ofere o minge dificila lui Basescu prin nominalizarea unui om extrem de competent si suficient de carismatic: Klaus Iohannis. Faptul ca nici macar duetul Geoana-Antonescu nu credea ca Basescu va fi pus cu spatele la zid si le va face jocul il dovedeste marea gafa facuta de cei doi: respingerea apriori, magareasca si ilogica a oricarei alte variante afara decat cea propusa de ei, mizand pe mrejele unei constitutii care le e evident potrivnica. Returul sefului statului a fost mult mai eficient, dovedind inca o data ca Basescu e dotat cu o inteligenta speculativa cum poate doar batranul comunist si prieten al minerilor sa fie. Nominalizarea lui Lucian Croitoru este la fel de competenta ca cea a primarului Sibiului, dar si la fel de lipsita de sorti de izbanda. Un astfel de raspuns este o interventie de tip win-win, oricat ar behai a paguba contracanditatii la presedintie. Basescu raspunde facand nimic si castigand (pentru moment) partida. Cuvantul englezesc pentru asta este stalling. Daca noul guvern al premierului desemnat este respins, interimarii raman in functie. Daca este acceptat, prim ministru devine o persoana buna si pentru tara, dar si pentru presedinte. Urmarea? Pentru a nu parea ridicoli, reprezentatii PNL si PSD sunt nevoiti sa continue in aceeasi nota, vanzand hilar pielea guvernului Iohannis din padure. Constitutional, e evident faptul ca Basescu poate respinge propunerea majoritatii parlamentare, afara de cazul cand aceasta e reprezentata printr-un singur partid!
In ciorba aceasta, ca mustele au cazut poate cei mai competenti din punct de vedere al interesului national: Iohannis si Croitoru. De ce? Pentru ca, omeneste, nu puteau refuza posibilitatea de a face cu adevarat ceva bun. Cea mai buna dovada o constituie declaratile stupide, opozitia fara esenta din spusele unora precum Orban. A refuza simpla ipoteza propusa, ca Lucian Croitoru sa devina prim ministru, fara a dori macar sa schimbi cateva cuvinte cu individul constituie o noua dovada de viţelism politic. Pretul e redus. Vacile si boii oricum vor vota cu ochii inchisi, in functie de culoarea politica, iar de foame vor rabda cu adevarat abia dupa alegeri. Asta in timp ce, desigur, cei pe care ii vedem la televizor o vor duce bine.
Apelul obsedant la constitutie, apelativele si jignirile repetate aruncate in loc de argumente de cei doi lideri ai inca opozitiei nu tin loc de fonduri, interventii sau ordonante. Incotro ar apuca, de acum problema cu adevarat majora le apartine. Iar cenusiul de afara se asorteaza alarmant cu maroul in care ne adancesc.
| Tags: antonescu, basescu, geoana, guvern, johannis, klaus iohannis, lucian croitoru, orban, pnl, politica, premier desemnat |
Posted under Opinii, Politice
Posted by arkanu on January 16th, 2007 Da dom`le, domnu` Robota a zis-o corect, citesc Prosportul….si Gazeta Sporturilor…si brosura Avon, ocazional, dar doar rubrica “For Men”. Si ce-i cu asta? Pai stiu ce-i cu asta, ca nici macar de calitate nu mai sunt primele doua fituici. Ziarele noastre de sport au suferit o tabloidizare oribila. Inteleg ca daca nu vorbesti de sex si de scandal nu ai cititori (cu QI sub 100, fie vorba intre noi), dar cata relevanta are faptul ca tanti Keeley Hazell s-a certat cu fostul iubit. Ok, o secunda time-out: oare cat lapte da? Ia 5 stele la testul EuroNCAP cu airbag-urile alea?
Revenind la tema pe care mi-o propusesem, sa va zic ce ma face pe mine sa citesc gsp-ul. Nope, nu tatele afisate nonsalant pe prima pagina, nici pustoaicele de liceu care se lupta pentru un titlu de miss, spre deliciul onanistilor batrani, ci articolele unor editorialisti cu stofa. I-am numit aici pe Maria Andries (ladies first, fie) si pe Radu Paraschivescu, diamantele din noroiul gazetariei sportive.
Pe Radu Paraschivescu il stiti si v-as indemna cu seriozitate sa-l cititi. Atat articolele despre sport cat si cele despre viata, precum si tot ce-a publicat “pe hartie” pana acum. E usor de citit, are un stil extraordinar, un lexic de invidiat si o ironie subtila dublata de spiritul ludic . Pe Maria n-o stiti, insa e una dintre cele mai inteligente blog-erite pe care le-am citit vreodata. Zau, imi place tipa, are substanta si stil. Daca vreti un punct de inceput, va propun rubrica diverse, mai ales daca nu sunteti microbisti. Imi vine in minte postul ei “Frontiera de sub frunte” cu care si-a inceput anul 2007…en fanfare. Un articol despre tendinta de a fugi, de a inchide ochii si de a ne impune singur limitarile pe care le consideram normale doar pentru ca asa am fost obisnuiti. Miroase “suspect” de mult a Republica lui Platon dar transpira un iz de “noi, romanii”, asa ca amalgamul rezultant ar trebui sa aiba rolul unei cafele tari dupa o seara de petrecere. Sa ne excite neuronii! Ma uit insa la comentariile de sub articol si mi-e frica sa nu-si fi ales gresit tinta…nu prea vad expresia a multi neuroni in acelele note lasate de cititori. Pacat! Eu zic ca merita citit si, eventual, inteles. Bravos, Maria!
Posted by arkanu on October 4th, 2006 O mica segmentare a formatorilor de opinie care-si fac veacul, unde oare?, in media romaneasca.
Primul pe lista:
Radu Paraschivescu intra in categoria “asa da”. Cu un lexic bogat, o mobilitate de invidiat in specularea unei idei, cu un talent implacabil si o rigurozitate neverosimila, insa nu “noiciana” ci joviala, fiul prea putin cunoscutului poet Miron Radu Paraschivescu reprezinta o oaza de bun simt in mass-media romaneasca. Opiniile sale sunt (mini-)eseuri care normeaza prea putin educata masa. Munca sisifica, am zice, insa texte ca “Ghidul nesimtitului” alterneaza hohote de ras cu remarce ca “uite, omul asta vorbeste despre vecinul meu de la 4!”. Cititorul avizat poate lesne gasi “modele de succes” printre randurile acidului Paraschivescu, produsul final fiind recomandat de subsemnatul oricarui doritor de literatura de calitate, lesne de citit si plina de fundament.
Al doilea, in categoria “asa nu”:
Tudor Chirila. Magarontul asta, fiu al unei somitati in literatura si sport (de fapt cel care a ridicat sportul la nivel de arta si a adus literatura intre microbisti) si frate al unui talentat cronicar sportiv (si antrenor, intr-o paranteza fie zis) a reusit sa dea cu piciorul c-o ipocrizie demna de premiile nesimtirii unui proiect care a insemnat stacheta pentru muzica romaneasca in ultimii 10 ani. Senin, cu un suras prostesco-nesimtitoresc, numitul Tudor ne zice ca Vama Veche s-a cam dus dracu`, ca lui i se cam rupe si ca o sa continue in alta formula. Ce uita acest “sex-simbol” al prostiei autohtone e ca, spre deosebire de colegii sai de “trupa”, meritele sale se apropie vertiginos de 0. Bine, Gogule, ai compus, nu zic nu, dar nu singur. Ai facut o facultate intre doua pahare de votca, de acord. Da-i dracu, instrumentistii vin si pleaca, vocea ramane nota distinctiva, nu? Pe dracu, vocea pe care-o ai e mai mult meritul parintilor tai si prea putin al tau. Nu intreba cum vine asta, iti explica blonda de care radeau baietii din Academia Catavencu. Falsule!
Ultimul, dar nu cel din urma:
Mircea Badea, pseudo-templul one-man-show-ului romanesc. Nu ma impresioneaza nici maimutarelile, nici bravadele, nici expresiile lui consacrate (care tind a deveni mai curand clisee decat dictoane, vezi “traim in Romania si bla bla bla), ci ma sperie: asta promovam? O urma (para)fina (vorba grecilor) de talent, multa gestica si putina esenta? Da, in comparatie cu jumatatea lui initiala, Teo, Mircea e de apreciat pentru verticalitatea morala, pentru meritul de a-si face public fara sa se prostitueze intelectual intre manelisti la ore de audienta maxima. Nu-i mult, nici putin, sigur nu-i destul dar e “ceva”. Suna ambiguu? Nu-i bai, ai timp sa citesti de 2-3 ori.
Posted by arkanu on September 1st, 2006 “La fel, orice faptura este in limitatie, dar spre “a fi” cu adevarat trebuie sa treaca dintr-o limitatie ce limiteaza intr-una ce nu limiteaza”
C. Noica
Mai “bun” ar fi fost un “intru” in locul spre-ului, caci e pacat sa exploatezi vreme de 4 pagini ambivalenta (nu, nu bivalenta) expresiva si relativa unicitate (suna oximoronic, dar se probeaza) a numitului cuvant si sa inchei cu un banal “spre”, orb, incrancenat si inflexibil. Noroc cu finalul “introducerii” care ma duce cu gandul la “we thought that we had the answers, it was the questions we had wrong”. De retinut si nu prea, ceva ce stiam deja. Intrebarea (read structura ei) poate atata sau distruge un eventual raspuns pertinent. Trebuie sa stii ce si cum sa cauti, cu mult tact si ambitie, dupa ce-ti fixezi locul sau persoana act al cautarii tale.
Posted by arkanu on September 1st, 2006 Avem in literatura romana doua personaje care au scris intr-un stil foarte “professional”. Desi talentati, exponentiali, geniali, culmi ale literaturii (si alte vorbe strunite in dulcele limbaj de lemn), s-au remarcat printr-o extraordinara falsitate in raportul nazuinte literare – valoare umana.
E cel putin deplasat sa propovaduiesti o iubire superioara, totala, pura, sa scrii o poezie cu care sa ai un succes nebun, apoi sa te duci la fiecare curva din Bucium, sa “culegi” un sifilis si sa mori ca ultimul boschetar.
Mare ipocrit esti si cand iti canalizezi creatia pe angoasa generata de apropierea galopanta, paralizanta a mortii si sa crapi la 60 (si trei, daca nu ma inseala memoria) de ani. Pai cum pisica ma-sii, ai jura ca omul trage sa moara, isi traieste ultimele secunde agonice si el se imbuiba bine, mersi pana la o varsta la care multi si-ar dori sa ajunga.
Misule si Gicule, mari ipocriti imi sunteti!
Next Page »
|
|
| |