| |
Posted by arkanu on October 14th, 2006 ….e sa bei ceai Christmas Mystery in mijlocul verii si ceai Summer Bouquet in luna octombrie..
..zic eu, lovit de mirosul de zmeura ce iese din cana 
Posted by arkanu on October 4th, 2006 O mica segmentare a formatorilor de opinie care-si fac veacul, unde oare?, in media romaneasca.
Primul pe lista:
Radu Paraschivescu intra in categoria “asa da”. Cu un lexic bogat, o mobilitate de invidiat in specularea unei idei, cu un talent implacabil si o rigurozitate neverosimila, insa nu “noiciana” ci joviala, fiul prea putin cunoscutului poet Miron Radu Paraschivescu reprezinta o oaza de bun simt in mass-media romaneasca. Opiniile sale sunt (mini-)eseuri care normeaza prea putin educata masa. Munca sisifica, am zice, insa texte ca “Ghidul nesimtitului” alterneaza hohote de ras cu remarce ca “uite, omul asta vorbeste despre vecinul meu de la 4!”. Cititorul avizat poate lesne gasi “modele de succes” printre randurile acidului Paraschivescu, produsul final fiind recomandat de subsemnatul oricarui doritor de literatura de calitate, lesne de citit si plina de fundament.
Al doilea, in categoria “asa nu”:
Tudor Chirila. Magarontul asta, fiu al unei somitati in literatura si sport (de fapt cel care a ridicat sportul la nivel de arta si a adus literatura intre microbisti) si frate al unui talentat cronicar sportiv (si antrenor, intr-o paranteza fie zis) a reusit sa dea cu piciorul c-o ipocrizie demna de premiile nesimtirii unui proiect care a insemnat stacheta pentru muzica romaneasca in ultimii 10 ani. Senin, cu un suras prostesco-nesimtitoresc, numitul Tudor ne zice ca Vama Veche s-a cam dus dracu`, ca lui i se cam rupe si ca o sa continue in alta formula. Ce uita acest “sex-simbol” al prostiei autohtone e ca, spre deosebire de colegii sai de “trupa”, meritele sale se apropie vertiginos de 0. Bine, Gogule, ai compus, nu zic nu, dar nu singur. Ai facut o facultate intre doua pahare de votca, de acord. Da-i dracu, instrumentistii vin si pleaca, vocea ramane nota distinctiva, nu? Pe dracu, vocea pe care-o ai e mai mult meritul parintilor tai si prea putin al tau. Nu intreba cum vine asta, iti explica blonda de care radeau baietii din Academia Catavencu. Falsule!
Ultimul, dar nu cel din urma:
Mircea Badea, pseudo-templul one-man-show-ului romanesc. Nu ma impresioneaza nici maimutarelile, nici bravadele, nici expresiile lui consacrate (care tind a deveni mai curand clisee decat dictoane, vezi “traim in Romania si bla bla bla), ci ma sperie: asta promovam? O urma (para)fina (vorba grecilor) de talent, multa gestica si putina esenta? Da, in comparatie cu jumatatea lui initiala, Teo, Mircea e de apreciat pentru verticalitatea morala, pentru meritul de a-si face public fara sa se prostitueze intelectual intre manelisti la ore de audienta maxima. Nu-i mult, nici putin, sigur nu-i destul dar e “ceva”. Suna ambiguu? Nu-i bai, ai timp sa citesti de 2-3 ori.
Posted by arkanu on September 22nd, 2006 Stii ce-i hazliu? Ca mereu aflu lucruri noi care-mi aduc puncte noi de vedere..”intru” completarea unei perspective. Ca si cum ai agita un caleidoscop…mai stiti jucarioara aia, nu?
Ei bine, recent am aflat ca am avut dreptate (involuntar) printr-o replica avuta acum ceva timp. Iar? Da, iar am avut dreptate.
Imagineaza-ti o furnica-soldat, dar nu parte a unei colonii ci ea insasi o entitate. Ei bine, ea culege, construieste, gaseste motivatia si, in cele din urma, isi ridica palatul ei de nisip. Palatul mult visat.
Un miriapod, o banala urechelnita ce ti se baga pe sub piele trece si antreneaza in urma-i caderea unui fir de nisip. Ca un domino, totul se prabuseste. De ce? Pentru ca urechelnita trecea p-acolo in fiecare dimineata….se ducea la o cafea la un ilustru gandac de bucatarie. Asta doar dimineata, pentru ca in restul zilei poza in statuia libertatii din inaltul copacului in care furnica o postase. Ca un drapel victorios fluturand pe un castel de plumb.
Ei, nu ca-i asta ipocrizie? O fi libertate, dar doar in felul tau deviant.
Salutare la neamuri!
Posted by arkanu on September 22nd, 2006 Recunosc ca mi-a fost greu sa gasesc motivatia de a mai scrie si forta de a pune emotiile recente pe hartie. Incetul cu incetul incep sa-mi revin, acum cu “an improved formula”, un bagaj si mai mare de competente intr-ale trairilor…negative si pozitive, deopotriva.
Ce poti spune atunci cand pierzi singura persoana care te-a iubit neconditionat vreodata? Ca ai fost cumva orb, ca ai cautat modele supreme in chipuri cioplite, nu? Da, e crunt sa-ti dai seama ca de fapt Grace a fost mereu langa tine, ca te-a tinut in brate si a spus rugaciunea de care ai avut nevoie in acel prim moment cand ai iesit cu adevarat in lume: cand ai vazut Moartea, Viata, cand l-ai descoperit pe Dumnezeu si ai zis “Salut! Iti multumesc!”. Aceeasi Grace care ti-a zis cu o liniste dar si cu o graba pe care nimeni nu le-ar fi avut: “sa inveti, Victoras…sa lupti…si cu ambitie sa razbesti”. Cu ambitia si cu forta ei pot schimba lumea. Poate ca-mi mai trebuie si un dram de noroc. Dar o s-o fac…pentru Ea!
In alta ordine de idei imi imaginasem in destule randuri momentul. Stiam ca atunci cand voi vedea ca sunt sunat de pe fix, ea se va fi stins. Cu o emotie inexplicabila am luat telefonul si m-am uitat pe ecran. Mi-am zis “asta e!”, am raspuns si am ascultat. Si am ramas fara cuvinte, m-am asezat usor pe scaun desi stiam ce va urma. Si n-am stiut ce sa mai spun. Am regasit o secunda de forta si am incercat sa dau incredere: “ai grija de tine!”.
Nu-i din drum sa auzi cel mai scortos om cu putinta declarandu-ti solemn “Victoras…bunica…a incetat din viata” apoi explodand in hohote de plans “a murit bunica”. A iubit-o in felul lui stramb de a iubi. In felul lui stramb de a fi. Ca o scoica etansa, a trait aceleasi emotii pe care le stim noi trei, dar a lasat sa iasa doar ce corespundea standardelor lui draconic de stricte. Si, culmea ironiei, eu am aflat primul. Si l-am si auzit plangand.
Nu mai e. Stiu, constat, n-am plans desi poate ar fi trebuit. Stiu insa ca nu ar fi vrut sa plang si sunt mandru de mine. M-a durut doar durerea altora si pentru ei am fost forta si sprijin. Si nu m-am gandit vreo secunda la mine. Ca abia apoi sa-mi dau seama ca am devenit exact ceea ce era ea. Grace! Si atunci am inteles sensul! O sa indeplinesc dorinta ta, indiferent de conditii. Asta ti-am promis…si e singura promisiune pe care n-am s-o uit si n-am s-o ignor niciodata. Nu zic “adio”…pentru noi n-a existat niciodata asa ceva.
“Baiatul meu, mai destept si decat tata si decat bunicul”
“asa zice bunica: ochii si baietul”
Prof. Marioara Cojocaru
Posted by arkanu on September 1st, 2006 “La fel, orice faptura este in limitatie, dar spre “a fi” cu adevarat trebuie sa treaca dintr-o limitatie ce limiteaza intr-una ce nu limiteaza”
C. Noica
Mai “bun” ar fi fost un “intru” in locul spre-ului, caci e pacat sa exploatezi vreme de 4 pagini ambivalenta (nu, nu bivalenta) expresiva si relativa unicitate (suna oximoronic, dar se probeaza) a numitului cuvant si sa inchei cu un banal “spre”, orb, incrancenat si inflexibil. Noroc cu finalul “introducerii” care ma duce cu gandul la “we thought that we had the answers, it was the questions we had wrong”. De retinut si nu prea, ceva ce stiam deja. Intrebarea (read structura ei) poate atata sau distruge un eventual raspuns pertinent. Trebuie sa stii ce si cum sa cauti, cu mult tact si ambitie, dupa ce-ti fixezi locul sau persoana act al cautarii tale.
Posted by arkanu on September 1st, 2006 Avem in literatura romana doua personaje care au scris intr-un stil foarte “professional”. Desi talentati, exponentiali, geniali, culmi ale literaturii (si alte vorbe strunite in dulcele limbaj de lemn), s-au remarcat printr-o extraordinara falsitate in raportul nazuinte literare – valoare umana.
E cel putin deplasat sa propovaduiesti o iubire superioara, totala, pura, sa scrii o poezie cu care sa ai un succes nebun, apoi sa te duci la fiecare curva din Bucium, sa “culegi” un sifilis si sa mori ca ultimul boschetar.
Mare ipocrit esti si cand iti canalizezi creatia pe angoasa generata de apropierea galopanta, paralizanta a mortii si sa crapi la 60 (si trei, daca nu ma inseala memoria) de ani. Pai cum pisica ma-sii, ai jura ca omul trage sa moara, isi traieste ultimele secunde agonice si el se imbuiba bine, mersi pana la o varsta la care multi si-ar dori sa ajunga.
Misule si Gicule, mari ipocriti imi sunteti!
Posted by arkanu on August 5th, 2006 
Am reascultat Intensive Care cap-coada si raman la impresia ca e intre cele mai bune 10 albume facute vreodata. Interesant e ca gasesc multe idei gen All That You Can’t Leave Behind in versurile lui Robbie, ceea ce nu-i stirbeste deloc meritele ci, din contra, ii intregeste masterpiece-ul. Desi prea eterogen (ca sa nu zic way too free) in unele momente, stilul e absolut inimitabil si, cel putin mie, imi produce un amalgam de sentimente contradictorii/complementare dar atat de sincere si de “pline” incat devine unul dintre albumele pe care le-as lua intr-o vacanta doar cu mine….e, somehow, un fel de “tot”.
Am descoperit multe momente din mine printre sunete si cuvinte, mai ales in Advertising Space si Spread Your Wings. Ultima imi pare kinda` beautiful day, momentul de care te agati cu disperare si care te ridica atat de sus incat devine socant avand in vedere situatia. E o energie launtrica pe care o stii sau n-o stii, n-o inveti, n-o descoperi ci te invata si te descopera ea.
Draguta si zeflemitoare, Your Gay Friend ma bucura, cumva, prin spiritul parodic-si-nu-prea. Random Acts Of Kindness e cumva introspectiv(a), ceva intre gratia din Grace si feelingul din If God Will Send His Angels.
In fine, Sin Sin Sin…e usor de inteles de ce mi-e draga melodia asta.
Punct, s-a terminat berea si in acelasi timp si melodia din boxe.
Posted by arkanu on August 3rd, 2006 
E, per total, un fair trade. E bine ca a iesit si ceva care nu depinde(a) de mine. Era si cazul. Multumesc! Pentru cei care cauta declansatorul: fair trades, de la ideea de trade din Wish You Were Here.
Pentru prima data in ultimele zile nu vad un moment greu la orizont, ci unul prin care se poate trece mai usor decat as fi crezut. Quite nice!
Recent am (re)descoperit niste oameni de care merita tinut. Merita si trebuie. De ce? Pentru ca asa am zis eu!
(ca sa termin postul cu variatiuni si, totodata, un capitol, impreuna cu poza de mai sus, se dedica urmatorul post: 10 confesiuni )
Posted by arkanu on July 31st, 2006 “With U2, it’s songwriting by accident. That is really how we work. We find a mood. We find a moment. And then I’ve got to put it into words.”
– Bono, 2001
Cam asa se ajunge la produsul final care, in cazul meu, se cheama explozie literara. Cu un mic amendament: respectivul mood ma gaseste pe mine, nu eu pe el, de aici si caracterul contrariant de fortuit ce se poate mirosi in ceea ce scriu. La fel cum miros si snobismul lexical din propozitia precedenta.
Ma gandesc la ultimele trei luni nebune si ma gandesc unde-a fost fairness-ul. Daddy won’t let you weep, daddy won’t let you ache, stiu, dar inca nu pot vedea nici un capat de tunel. Tot ce vreau e un oarecare echilibru in balanta, un fair trade. Hear me?
(acest tot atat de post pe cat e si Morning Child melodie definitiva. E doar un working tape, na!)
Posted by arkanu on July 30th, 2006 Acest post contine momente, tampenii mari cat casa sau idei geniale si va fi updat-at cat de des posibil
“Astia sunt mai prosti decat prevede legea” - Renato despre diverse persoane, de obicei cu “impresii”
“Specia ta de prost cu crengi este pe cale de disparitie. Esti prea prost pt secolul asta” – Ultras catre un misogin
“Arde ma-ta ma!” – Radu S. catre pompierul disperat de la celalalt capat al firului. De ce era disperat pompierul, e lesne de inteles: numitul Radu urlase la randu-i in culmea panicii “aaaardeeeee maaaaa, veniti ca ardeee maaaa” timp de cateva minute
“Fu-tu-ti crucea ma-tii” – un muncitor catre altul. Nimic anormal, daca muncitorul in cauza n-ar fi stirgat asta din pragul unei biserici.
“Daca vom câstiga toate meciurile, o sa ma alerge jucatorii prin gradina” – Ionut Popa, antrenor Poli Iasi
“- Doua muste fac sex pe lampa (tata, cu un ton detasat)
- Nope, e doar una (eu, cu acelasi ton detasat)
- Atunci inseamna ca face laba! (mama si tata, in cor, cu patos)” – No comment needed
« Previous Page — Next Page »
|
|
| |
