The Big Idea » Muzica

Same Old Fears

arkanu — Mon, 22 Nov 2010 20:46:07 +0000

Muzica lui are o emotie aparte, care ti se cuibareste in suflet. Finn Andrews e amareala abia sesizabila pe care ti-o lasa in gura o pastila pe care o crezi dulce. Din spatele unor acorduri simple razbate un soi de disperare cotidiana pe care o simti in tine in rarele momente cand totul in jur tace. Originalul vocalist al The Veils pare a fi inteles una dintre fricile noului mileniu – frica de a nu conta. Si fugim, tipam, conducem mai repede, claxonam mai tare, ne adunam in baruri si cantam pana ne dispare vocea si aburii vinului fiert ne gonesc intr-un somn fara vise. Facem teatru, sporturi, dansam si ne inconjuram cu lucruri diverse si oameni pestriti si nu privim in urma, spre dâra lasata. Ne e frica sa nu aflam ca, poate, dara nu e acolo, poate se va sterge curand. Ne luam picioarele la spinare si inchidem repede boxele cand vreunul venit din capatul hartii se aseaza pe chitara sau langa pian, dupa caz si ne canta simplu si direct un soi de liniste tipatoare.

De mii de ani, oamenii au fost obsedati de dâre. Au croit carari prin paduri sau drumuri marete, au urcat si apoi au coborat muntii tocmai pentru a-si vedea pasii sau urmele de skiuri ramase in zapada. Paradoxul e ca, desi suntem tot mai multi si ne putem exprima in moduri mai diverse, ne temem de ecou si de respingere mai mult decat oricand. Avem sansele de a iesi in evidenta pe care le are o planta de a se face remarcata intr-un lan nesfarsit.

Un amic spunea deunazi ca, dac-ar fi nemuritor, si-ar dori sa citeasca toate cartile din lume, insa tot el a realizat ca asta e o utopie mai mare decat nemurirea insesi. Am avut un soi de revelatie atunci: daca toata lumea scrie, cine mai citeste?

Copil fiind, alergam cat e ziua de lunga prin curtea matusii de la Botosani (fie-i tarana usoara!), gasindu-mi diverse ascunzatori. Intre ele, cea mai strasnica era in capatul gradinii, in păpușoiul ce crestea cat gardul. Mereu m-am gandit, privind dintre fire, cand voi ajunge suficient de inalt incat “sa ma vad” din porumb. Cand am crescut suficient am realizat ca lanul e mult mai mare, iar sansele de a “ne vedea” din el sunt inca mult mai mici.

Pana la urma, asta e – teama ca nu vom fi observati vreodata..din porumb!

P.S. Nu, nu sunt in niciun caz atat de depresiv precum post-ul….dar, think about it, cati nu v-ati temut recent de liniste?

Intre timp, rafinez un soi de concept interdisciplinar garnisit din plin cu psihologie naiva si etologie de la Lorenz citire care sa explice mai bine Teoria Managementului Terorii…ii zic pompos: teoria sinelui nihilofob!…dar va mai povestesc eu despre asta

Celor care cred..

arkanu — Wed, 04 Nov 2009 18:49:39 +0000

I-am vazut prima data pe la finalul anilor 90, intr-o transmisiune live la eternul TVR1. Prin ochii unui pustan, dintr-o casa mai veche decat timpul si printr-un televizor de trei ori mai in varsta decat mine, Vama Veche era o oaza scandalos de puternica de noutate. A fost, cred, primul moment in care mi-a trecut prin gand ca artistii pot face lucruri nebunesti, vazandu-l pe Chirila sarind intr-o fantana arteziana.

Ani de-a randul, i-am ascultat ahtiat, le-am cantat melodiile si le-am vanat aparitiile. Am zbierat ca apucatii “Am sa ma intorc barbat”, ne-am inceput zilele cu “Nu am chef azi” si nu a trecut zi de nastere fara “18 ani”. Ne-am privit complice pe “Epilog”, am plans cu “Ana” si am crescut alaturi de cea mai buna formatie romaneasca a ultimilor, poate, 30 de ani.

Vama Veche a urmat, cumva, o traiectorie asemanatoare cu a U2-ului. Au crescut repede, au lansat un album, Am Sa Ma Intorc Barbat, sclipitor, un Joshua Tree in felul lor, cu structura si sound asemanatoare The Wall. Au urmat insa multe cautari, apoi o compilatie eterogena, tensionata, citadina, respirand aerul de Achtung Baby. Diferenta, insa, a fost ca cei cinci nu au reusit sa invinga furtuna care razbatea din ultimele lor cantece.

O ruptura si apoi momente izolate de sclipire. Un Bed For Love si un Deci 20. O Vama si o Veche.

Din pacate, suma partilor nu este egala cu intregul decat in matematica, iar viata e atat de plina de jumatati risipite pe cat e plina si de vame sau vechi. Ca atatea formatii, Vama Veche a avut si ea un Achtung Baby. A fost un capat, apoi un alt inceput. Doar ca nu un nou inceput.

Celor care cred ca lumea asta cu iubire va scapa, celor care cred ca muzica lor a schimbat si va mai schimba ceva: mai sunt multi care inca spera ca povestea sa mearga mai departe. Mai sunt destui carora li se face pielea de gaina la amintirea a melodii si momente. Mai e loc de intors?

Undeva in balcoane

arkanu — Mon, 02 Nov 2009 21:58:50 +0000

Aici va fi un post, ziceam. Chiar unul revoltat rau.

Toata vara, mi-a terorizat simtul auditiv o bazaconie inculta numita “Undeva in Balcani”. Parodia cu fes, acest Akon al Romaniei, jumatatea neinfractionala a La Familia a dat lovitura!

Pe langa ipocrizia crasa de a sugera ca Romania e o tara de borfasi (aia cu “tine bine de bani”), in contextul in care fostul tau partener de trupa e un parnaias convins, ma uluieste (sic!) partea cu “iubim s-avem dolarii, uram s-avem servici”, venind din partea unuia care foloseste pixul doar la dat declaratii la sectie sau la scrii texte in stil lupul moralist.

N-am prea inteles ce legatura are Bin Laden cu toata afacerea, dar la cat terci muzical e in hitul asta, nu ma mira nimic. Daca, alaturat tepei romanesti, se intentiona un efect stilistic, ma declar uimit. Ma indoiesc ca e asa, totusi.

Apoi refrenul, normal, in engleza, cu o comunicare la fel de inteligenta ca cea in romana. Da` suntem poligloti, nu?

Iubim personajele negative, infractorii
Ii protejam, ii cinstim mai rau ca dictatorii
Raufacatorii sunt smecheri cand au banii
Da ajung infractori cand nu au gologanii

Sa inteleg ca n-a prea mers cu formatia initiala, iar amicul cu drogurile se simtea neglijat, avea nevoie de nitica iubire, de aceea a ales o schimbare in cariera?

Prin minte imi vine si poanta aia rautacioasa, cu inversatul initialelor celor doi “cantareti”, dar nu despre asta e vorba acum. E aia cu “Sud-Est, Romania, undeva in Balcani“. Mergi, domnu` Puya, cauta tu Romania in Balcani. Elevul de clasa a 8-a iti va spune mandru ca Romania NU E IN BALCANI, ca Peninsula Balcanica are Dunarea ca granita nordica, dar el face, vrand, nevrand, carte, obiectul ala de care tu n-ai avut parte. Ai avut parte, insa, contrar proverbului, de o caruta de bani si popularizare, tot neghiobul ascultand la telefon in autobuz indobitocirea in masuri muzicale.

Astea-s modele, pe astia-i promovam. Vede-i-am ramasi in Balcani. Poftim, cultura!