| |
Posted by arkanu on July 10th, 2006 Nu stiu daca postul asta va trece vreodata de stadiul de draft
Nota misogina din ceea ce urmeaza exista si nu exista. Vroiam doar sa fac un comentariu referitor la ceea ce au nevoie si ceea ce cauta “ele”, in general, fara o referire precisa la vreo persoana anume. Sa rafinez (sa invelesc ideea in staniol, ca tot e trendy) un gand pe care i l-am spus unui prieten.
“Ea” e o mixtura ciudata, tragi-comica de cele mai multe ori. Isi imparte viata, alintaturile si nazuintele intre doua porniri opuse. Prima, cea pe care o vedem in icoane sau reviste: a mamei cu copilul in brate. E o nevoie de un anume “confort”(read this word in english, pt ca la intelesul lui englezesc ma refer) nevoia de a tine la cineva si de a-i purta de grija mereu, poate chiar de a-si astupa goliciunea unor momente cu ceva…”sau mai bine, umbra ta”…ei bine, nu draga Nichita, nu-i cazul si in ceea ce zic eu acum. (Nichita Stanescu era totusi un el, mama voastra de inculti)
A doua, cea de femeie, cea pe care o cautam cu indarjire la mai tot coltul si pe care o imaginam in timp ce indesam degetul in claxonul masinii.
Din rutina sau evidenta opozitie a celor doua, “ea” nu poate aduna (scalar sau vectorial, cauta tu interpretarile) o traire unica, un “tot”, ci franturi de “ceva” pe care le identifica unui sentiment. Mereu, acel(ui)asi, asa ca ajung iar la “wise bono says”: “not just deaf and dumb, I’m staring at the sun, not the only one happy to go blind”…
Posted under Manifesto, Opinii
Posted by arkanu on June 29th, 2006 Scriitorul e un catar! Pseudo-rasat, dicteaza propriul tempo si scrie dupa cum il taie capul, incercand sa arunce culorile (d)in directiile perceptiei sale. Scriitorul e si un acrobat! Imputita pozitie, patrupedul hibrid spanzurat pe-o sarma groasa cat unghia. Devine prea introspectiv, risca sa piarda contactul cu lumea; devine prea pasionat de lume, clar tirada lui e banala si fara fundament. Foloseste un limbaj prea elevat, e clar, alt pseudointelectual. Le zice prea din topor, n-are stil. Cel mai mic pas gresit il arunca in prapastia ignorantei, deoarece traieste doar prin intermediul cititorului, iar cititorul e un magar! Magarul e necioplit si nu poate sa inteleaga ceea ce vrea scriitorul sa-i transmita. Nu simte, nu vede, nu intuieste culorile ascunse in spatele unor cuvinte, dar asta nu-l opreste sa strige tare “iiii-haaa, ce prostii zici tu acolo”. Un magar, ce mai!
Ironia sortii e ca pe amandoi ii inhama la acelasi car, fara discriminare. Ca s-ajunga “undeva”, trebuie sa gaseasca directia comuna. “Hais” `au “cea”, dar nu in acelasi timp….niciodata. Intelegere sau compromis? Ironia ma-sii!
Posted by arkanu on June 24th, 2006 Nu-i nici o explozie, nici macar o revolta. E doar o linie trasa dupa “ceva”. Multumesc pentru ca m-ai invatat sa zambesc si sa rad cu tot sufletul, pentru ca mi-ai regasit puterea de a plange, pentru ca de la tine am invatat sa alerg de placere, sa dorm 4-5 ore pe noapte si sa ma simt mai proaspat decat oricine. Multumesc pentru fiecare secunda si multumesc pentru ca nu m-ai mintit niciodata. “I am you” o spun cu toata hotararea si siguranta, pentru ca nici eu nu mint. Cealalta jumatate de vers mi-o vei spune tu intr-o zi, cand vom reinvata impreuna.
Interesant e ca stiam viitorul inca de acum cateva luni. Ti l-am spus, dar atunci nu-l puteai vedea. Desi pathetico-patetic, James Bontu` avea dreptate.
Tu ai doua variante. Eu am o rugaminte. O stii de mult, o asculti probabil zilnic in boxe. Respect-o, pentru ca asa nu pot, nu poti si nu putem pierde ci doar castiga.
Posted by arkanu on June 22nd, 2006 Mi-am bagat si eu coada printre cei care au ceva de zis, asa ca am pornit-o cu un blog. Voi incerca sa nu devin excesiv de reflexiv, voi arunca noroi in stanga si in dreapta, voi exploda spectaculos si contrariant. Valoarea a ceea ce va urma e oarecum dubitabila, fiecare avand dreptul de a spune “metre, esti bun” sau “lasa-te ca n-ai ce-ar trebui sa ai”. In fapt, nici nu stiu daca scriu dintr-o pornire/nevoie sau doar de “amorul artei”. Cert e ca scriu. Gata cu introducerea!
Comentariu: dubitabil, dupa stiinta mea nu exista in dictionarul limbii romane. That’s a pity, pentru ca suna mai bine decat dubitativ, e o combinatie intre englezescul “doubt” si englezescul “able”/romanescul “abil”. Imi insusesc asocierea oximoronica, limbile domnilor academicieni sa fie pe pista cea buna!
« Previous Page
|
|
| |