Am citit ce zicea George despre zilele iasiului (da, asa e corect!) si ma tem c-a fost prea bland. Barbaria olfactiva, ţopârlănimea si adunatura pestrita de comercianti, şuţi si gura-casca au transformat iarasi orasul in capitala marlanimii. De parca nu era suficient ca majoritatea locuitorilor “de drept” detin, selectionata cu atentie, gena prostiei congenitale, diriguitorii urbei au tinut mortis sa isi rotunjeasca veniturile calcand in picioare confortul si linistea locuitorilor zonei centrale. Oaie uda, miros greu de om plecat de zile bune de acasa, carne fripta si iz statut de toaleta publica necurata cu saptamanile gadila cu prea putina gratie mirosul inginerului platitor de impozite, manelele, chiotele descreierate sau doar batutul agasant al cuielor distrug somnul muncitorului de abia intors dupa o zi istovitoare, puzderia de masini, tarabe sau doar gramezi de gunoi plasate strategic dinamiteaza orice incercare de a te deplasa omeneste prin propriul cartier, violand orice sentiment securizant al intoarcerii acasa.

Slalomul gigant printre rahati, tinerea respiratiei in mediul toxic al urinei pe jumatate evaporata sau doar aducerea telefonului si a portofelului in siguranta, trecand de “apararea” gata sa le placheze sunt sporturile cele mai putini dragi ale unui individ care are nenorocul de a detine un apartament in “buricul iesilor”.

Ca in alte numeroase randuri de-a lungul istoriei, ascunsi dupa un pretext religios, unii incearca sa-si consolideze pozitiile, abuzand de un pretext religios. Ca in tot cam atatea randuri, de suferit au cei fara vina. Micii comercianti, deverseaza rauri desute de milioane in buzunarele autoritatilor locale, platitorii de impozite strang din dinti si dorm iepureste, iscodind cu teama orice zgomot suspect. Colac peste pupaza, pentru fluidizarea traficului si apararea cetateanului sunt detasati din localitati obscure o sleahta de organe care au vazut tramvai doar in poze si au anchetat in cel mai bun caz…hoti de lemne.

Asta e doar o schita a starii unui oras intr-o perioada de sarbatoare, menita parca a pune coroana imputiceniei pe capul unui oras imputit. De ce un pelerinaj la sfanta trebuie sa aiba miros de gratar, de ce o manifestare de inspiratie religioasa capata aspectul unui bazar de tara si de ce zona centrala a orasului trebuie sa se afle sub asediul gunoaielor si a nesimtirii ne vor raspunde, ca de fiecare data, râgâiturile satisfacute ale imbuibatilor alesi locali.