Modelele pe care ni le alegem spun mai multe despre noi decat hainele pe care le imbracam sau afirmatiile pe care le facem. Nu pot sa-ti placa porcii si sa mirosi a flori.

Viciile sunt usor de criticat, greu de acceptat si inca si mai greu de abandonat. Putina lume intelege ca, de fapt, nu vorbim de “omul cu viciul sau” ci de “viciul cu omul sau”.

Rusine mie, n-am mai fost de o saptamana pe aici. Dupa o vizita fulger la Galati, unde am revazut minunatiile Gradinii Botanice si ale Complexului Muzeal (multumim, Gabi!) si vreo 2-3 zile mai pline la munca, va promit ca va scriu mai des. Aaa, ce ziceam? Ideea zilei! Gasiti mai jos: Oamenii isi traiesc viata [...]

Despre apa calda (sau, mai exact, despre lipsa ei), s-a tot scris, atat in ziare cat si pe bloguri. Gasiti la Somnulescu o adevarata epopee (aici, aici si aici), dar nu e singurul (spre exemplu, aici). Despre abilitatea si competenta cu care domnul Nichiduţă a administrat aceasta situatie, neplatind datoriile catre furnizori desi primise banii [...]

Farmecul pe care-l ofera o gara e greu egalabil: despartiri, revederi, drumuri, bagaje, agitatie, oameni plangand sau razand. Si totul se consuma in secunde, apoi toti pleaca. Mici drame, disperari acute, emotii greu de stapanit, descarcate in batiste si maini fluturand. Nu poti gasi un alt loc cu atatea sentimente developate intr-un timp atat de [...]

Avem doua cai: fie consideram ca totul e determinat de ceva, explicabil si finit si ca, undeva, exista un control care defineste pana si cazurile exceptionale, fie acceptam ca exista si lucruri imposibil de explicat, definit, inteles. Prima varianta ne da autoritate si securitate, dar poate nu strica si un pic de magie prin vietile [...]

Oamenii care cauta sunt, in cele mai multe dintre cazuri, cumva amuzanti. Cu o frenezie un pic disperata, se asteapta a gasi cat de repede, de a-si atinge scopul; dar ceea ce e cu adevarat amuzant e ca de obicei gasesc abia dupa ce-si inceteaza cautarile, acolo unde se asteptau cel mai putin.

Recunosc, veche e si asta: “Fluturas, nu mai ai aripioare” constituie protoreprezentarea (sic!) incorectitudinii si hazardului vietii. Copilul desluseste ca existenta are un cinism aparte, ca-ti livreaza cate un rau total nemeritat si cand nu te astepti, ca o sufocare cu perna in timpul unui duios cantec de leagan.

E greu de spus cine suntem cu adevarat. La cum e structurata viata moderna, parem a fi doar o insiruire de roluri cu o serie de elemente comune.