Jul 06
10
O mica tirada
Nu stiu daca postul asta va trece vreodata de stadiul de draft
Nota misogina din ceea ce urmeaza exista si nu exista. Vroiam doar sa fac un comentariu referitor la ceea ce au nevoie si ceea ce cauta “ele”, in general, fara o referire precisa la vreo persoana anume. Sa rafinez (sa invelesc ideea in staniol, ca tot e trendy) un gand pe care i l-am spus unui prieten.
“Ea” e o mixtura ciudata, tragi-comica de cele mai multe ori. Isi imparte viata, alintaturile si nazuintele intre doua porniri opuse. Prima, cea pe care o vedem in icoane sau reviste: a mamei cu copilul in brate. E o nevoie de un anume “confort”(read this word in english, pt ca la intelesul lui englezesc ma refer) nevoia de a tine la cineva si de a-i purta de grija mereu, poate chiar de a-si astupa goliciunea unor momente cu ceva…”sau mai bine, umbra ta”…ei bine, nu draga Nichita, nu-i cazul si in ceea ce zic eu acum. (Nichita Stanescu era totusi un el, mama voastra de inculti)
A doua, cea de femeie, cea pe care o cautam cu indarjire la mai tot coltul si pe care o imaginam in timp ce indesam degetul in claxonul masinii.
Din rutina sau evidenta opozitie a celor doua, “ea” nu poate aduna (scalar sau vectorial, cauta tu interpretarile) o traire unica, un “tot”, ci franturi de “ceva” pe care le identifica unui sentiment. Mereu, acel(ui)asi, asa ca ajung iar la “wise bono says”: “not just deaf and dumb, I’m staring at the sun, not the only one happy to go blind”…
